IICCMER şi politica de partid a memoriei. Memoria noastră: utilizare bună vs. utilizare rea.

de     Contributors.ro
Miercuri, 23 octombrie 2013, 11:07 Actualitate | Opinii


Mihai Burcea
Foto: Arhiva personala

În plin proces de epurare politică a funcţionarilor IICCMER (la nici 10 luni de la instalarea în funcţie a noului management, circa 40% dintre angajaţii IICCMER au fost demişi sau şi-au dat demisia în urma presiunilor exercitate de preşedintele executiv, Andrei Muraru)[1], la data de 11 aprilie 2013, conducerea instituţiei anunţa printr-un comunicat de presă că a identificat un număr de 35 de persoane din sistemul carceral comunist despre care institutul ar deţine „indicii temeinice” că ar fi săvârşit „grave infracţiuni” în locurile de deţinere în care au activat. Faptele comise de aceştia ar fi întrunit „elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav şi genocid”, susține IICCMER. Însă comunicatul nu a fost însoţit de niciun exemplu edificator care să susţină demersul, altfel unul normal.

Primul nume din această listă a fost prezentat opiniei publice abia pe 30 iulie a.c. Astfel, în acea zi, IICCMER a anunţat că a demarat procedurile pentru trimiterea în justiţie a fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu-Sărat, Alexandru Vişinescu[2]. În aceeaşi zi, cotidianul on-line „Gândul” anunţa identificarea lui Alexandru Vişinescu într-un bloc de locuinţe de pe strada Ion Brezoianu. Totodată, gazeta amintită prezenta un bogat material arhivistic (probabil pus la dispoziţie de experţii IICCMER) referitor la regimul infernal de detenţie aplicat deţinuţilor politici în perioada în care Vişinescu a deţinut funcţia de comandant. Jurnaliştii au anunţat apoi că au încheiat un parteneriat cu IICCMER în vederea publicării listei celor „35 de torţionari”.

În următoarele zile, Vişinescu a ţinut capul de afiş al tuturor ziarelor şi televiziunilor. Mediatizarea biografiei fostului ofiţer de penitenciare a scos la iveală o serie de mărturii cutremurătoare ale foştilor deţinuţi politici care au avut de-a face cu el. În acelaşi timp, cazul lui Vişinescu a fost „tocat” de către „părerologii” şi moderatorii televiziunilor (de la Oreste Teodorescu, până la Monica Tatoiu şi Paula Iacob), dar şi de către membrii conducerii IICCMER. Popularizarea cazului (naturală în astfel de situații) a fost însoţită însă şi de un val de minciuni/ dezinformări care s-au revărsat din tubul catodic înspre casele românilor. Dacă în ceea ce îi priveşte pe cei din prima categorie (a părerologilor/moderatorilor) nu putem avea prea multe aşteptări (deprofesionalizarea presei video este o stare de fapt instalată cu ani buni în urmă, iar afirmaţii de genul „în sistemul carceral românesc şi-au pierdut viaţa sute de mii de oameni”, sau „de 23 de ani nu s-a întreprins nimic în vederea identificării foştilor funcţionari ai sitemului represiv”, nu pot fi luate în seamă sau analizate serios întrucât trădeză o lipsă de minimă cultură pe marginea acestui subiect), este absolut regretabil că reprezentanţii IICCMER s-au lansat într-o serie de afirmaţii halucinante în ceea ce priveşte istoria represiunii comuniste. De pildă, aceştia au afirmat în diferite emisiuni televizate (în special la staţiile TV proguvernamentale Antena 3 şi România TV), următoarele: că Vişinescu ar avea o pensie de 6.000 de lei (în cele din urmă cel în cauză a demonstrat pe scările Parchetului General că beneficiază de o pensie de 3.200 lei; acest lucru era de altfel absolut logic, întrucât Vişinescu nu a comandat niciodată locuri de deţinere de categoria I, iar cea mai mare parte a carierei şi-a petrecut-o în funcţii de importanţă medie în ierarhia Direcţiei Generale a Penitenciarelor); că în subsolul Penitenciarului Râmnicu-Sărat s-ar afla un crematoriu care ar fi avut aceeaşi destinaţie cu cele din Lagărul de concentrare de la Auschwitz[3]; că în România ar exista 10.000 de morminte anonime ale unor cetăţeni români care au fost împuşcaţi de Securitate (fără sentinţe de condamnare la moarte) pentru că s-au opus regimului comunist; sau că în gropile comune din jurul unor foste penitenciare şi colonii de muncă s-ar afla înhumaţi 100.000 de foşti deţinuţi care şi-au pierdut viaţa în timpul detenţiei. Aceste declaraţii cu iz de senzaţional nu au fost însoţite, aşa cum ar fi fost normal, de cele mai elementare indicii/ probe care să le poată susţină (studii ştiinţifice, documente, arhive, sau alte mărturii relevante). De menţionat faptul că informaţiile de tip „șoc și groază” oferite publicului larg de conducerea IICCMER au fost făcute în emisiuni cu moderatori şi invitaţi care NU aveau minime noţiuni de istorie recentă (absenţa profesioniştilor din studiourile TV spune multe despre „şezătorile atotștiutoare” organizate de Gâdea, Ciutacu, Creţulescu&Co.). În acelaşi timp, oficialii IICCMER s-au folosit de Vişinescu şi memoria traumatică a foştilor deţinuţi politici pentru a se răfui cu eternii rivali politici, Traian Băsescu şi Vladimir Tismăneanu. Mai mult decât atât, menţinându-se în registrul declaraţiilor politice, preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, nu a scăpat nicio ocazie de a o ataca pe Laura Codruţa Kövesi (fost Procuror General al Republicii) pentru tergiversarea zecilor de cazuri pe care IICCMER (pe stil vechi) le-a semnalat Parchetului General încă de la înfiinţare. Nu de acelaşi tratament s-a bucurat însă şi actualul şef al Ministerului Public, Tiberiu Niţu. Înainte de a fi numit în fruntea Parchetului General, Niţu a fost prim-adjunct al Codruţei Kövesi, fiind la fel de responsabil (!) pentru ineficienţa Parchetului General în instrumentarea cazurilor sesizate de Institut. Evident, Niţu a schimbat tabăra politică la timp, plasându-se acum în cea a „băieţilor buni” care luptă „concret” împotriva reprezentanţilor vechiului regim.

Revenind la lista celor „35 de torţionari” pe care „Gândul” urma să o publice în parteneriat cu IICCMER, constatăm astăzi că din mult trâmbiţata enumerare au fost redate până acum doar două nume: Alexandru Vişinescu şi Ion Ficioru[4]. Dorind să aflăm care sunt şi celelalte persoane prezente pe această listă, ne-am adresat în scris conducerii IICCMER cu scopul de a solicita şi celelalte nume care deocamdată nu au fost date publicităţii. Cu această ocazie, i-am solicitat domnului Andrei Muraru să ne furnizeze şi o listă cu toate contractele de publicitate şi relaţiile comerciale încheiate de IICCMER cu persoane fizice sau juridice, în perioada 1 iunie 2012 – 1 august 2013 (pentru perioada anterioară datei de 1 iunie 2012, informaţiile referitoare la relaţiile comerciale dintre IICCMER şi diferite persoane fizice sau juridice au fost publicate pe internet de către Grupul de Investigaţii Politice, blogul lui Stelian Tănase, ziarul „Cotidianul” etc.).

Din păcate, cererea noastră a rămas fără răspuns! Muraru ne-a comunicat că nu poate furniza niciun nume întrucât ar încălca legislaţia referitoare la datele cu caracter personal. De asemenea, aceeaşi instituţie ne-a înştiinţat că în perioada 1 iunie 2012 – 1 august 2013 „IICCMER nu a încheiat niciun contract de publicitate ori parteneriat media cu firme private, fundaţii particulare sau trusturi media”. Deşi noi solicitasem negru pe alb ca IICCMER să precizeze dacă a încheiat anumite contracte/ relaţii comerciale şi cu persoane fizice, răspunsul nu furnizează nicio lămurire în acest sens (vezi foto).

În urma refuzului IICCMER de a ne comunica nişte informaţii cu care chiar instituţia în cauză s-a fălit pe site-ul său că le-ar deţine (vezi comunicatul din 11 aprilie a.c.), am hotorât să elaborăm noi o listă cu foştii militari care au deţinut funcţii de comandă în aparatul de represiune comunist şi care trăiesc în România.

Pe lista prezentată mai jos se regăsesc ofiţeri şi generali provenind din cele 4 arme care constituiau osatura sistemului represiv comunist (Securitate, Miliţie şi Penitenciare – Ministerul de Interne şi Justiţie – judecători militari şi procurori militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale). Potrivit Codului de Procedură Penală, calvarul prin care trecea un condamnat pentru infracţiuni „politice”/ „contra securităţii statului” începea odată cu arestarea sa de către Securitate sau Miliţie, urmată de faza anchetei (instrumentată de Direcţia de cercetări penale a Securităţii şi ulterior de către Procuratura Militară), procesul (care se judeca de către o instanţă militară) şi executarea pedepsei într-una din unităţile exterioare ale Direcţiei Generale a Penitenciarelor[5].

Aceşti militari nu au fost nişte simpli „pioni” pe funcţii de execuţie, ci au pronunţat ani grei de închisoare (uneori condamnări la moarte) împotriva unor oponenţi ai regimului, au ocupat posturi de comandă/ operative în mari unităţi militare în care s-au practicat pe larg tortura, înfometarea, poliţia politică, teroarea sau şantajul: Unitatea de Muncă Nr. 3 Cernavodă km. 4 Saligny, Unitatea de Muncă Nr. 1 Capul Midia, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Suceava, Penitenciarul Ocnele Mari, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Făgăraş Central, Colonia de muncă Peninsula – Valea Neagră, Colonia de muncă Poarta Albă/formaţiunea 0893, Colonia de muncă Chilia Veche/formaţiunea 0963, Formaţiunea 0886 Tătaru, Colonia de muncă Periprava/formaţiunea 0910, Colonia de muncă Dăeni/formaţiunea 0957, Colonia de muncă Borzeşti R 10/formaţiunea 0694, Colonia de muncă Baia Sprie/formaţiunea 0627, Colonia de muncă Mărculeşti/formaţiunea 810, Colonia de muncă Vadu Oii/formaţiunea 0334, Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă – formaţiunea 0951 Bucureşti, Direcţia Generală a Penitenciarelor – UM 0400 Bucureşti, Direcţia regională MAI Bucureşti, Securitatea Municipiului Bucureşti – UM 0800 Bucureşti, Direcţia I informaţii interne din DSS – UM 610 Bucureşti, Departamentul Securităţii Statului, Direcţia cercetări penale şi Direcţia economică din Inspectoratul General al Miliţiei, Tribunalul Militar pentru Unităţile MAI, Tribunalul Militar al Regiunii Militare Bucureşti ş.a.m.d.

Prin acest demers ne propunem să popularizăm numele prezentate în această listă pentru ca puţinii supravieţuitori ai „Gulagului” românesc să-i recunoască şi să-şi povestească propriile experienţe. Informaţiile prezente în acest material documentar provin din Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Arhiva CNSAS, lucrări de specialitate, memorialistică şi presă.

De unde ştim că aceşti ofiţeri mai sunt în viaţă sau se mai află în ţară ? Simplu! Unele nume prezente în listă se găsesc în cartea de telefoane sau pe internet, putând fi verificate cu un simplu click.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















557 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by