Iosif Sava (1933-1998) a fost un spirit nobil, un umanist dintr-o specie ce pare, din nefericire, sortita extinctiei. A intruchipat cu pasiune, rafinament si eleganta, tot ceea ce inseamna respect pentru valori. A fost un mare critic muzical si o constiinta democratica in sensul real al cuvantului. Nu se temea sa fie incomod, dar stia, cu o naturalete rar intalnita, sa fie gazda ideala pentru cei onorati a fi invitatii Eutherpei. Stia sa insufleteasca o discutie, contopea cu talent de magician temele cele mai abstracte cu acelea de o cat se poate de mundana concretete. Era un visator, un personaj utopic, traia in propria Castalie si se scutura indignat cand avea de-a face cu mojicia, cu tupeul, cu amatorismul. In experienta mea, doar Horia Patapievici a reusit sa fie la fel de gentil, subtil si incitant in dialogurile purtate in emisiunile de idei. Este vorba de ceea ce, reluand o formulare a marelui critic Lionel Trilling, numesc obligatia morala de a fi inteligent.
Era pe 18 ianuarie 1997 cand am avut norocul sa fiu invitatul legendarului domn Iosif Sava. Era la o zi dupa lansarea, la Uniunea Scriitorilor, a traducerii romanesti a cartii mele “Reinventarea politicului” aparuta, in traducerea lui Alexandru Vlad, la Polirom. Vorbisera N. Manolescu, Mircea Mihaies, Alina Mungiu-Pippidi, Mircea Dinescu si Dan Pavel. Era perioada euforica de dupa alegerea lui Emil Constantinescu ca Presedinte al Romaniei.
Au fost prezenti in emisiune Mircea Mihaies, Ioan T. Morar si Silviu Lupescu. Il intalnisem prima oarpe Iosif Sava cu cativa ani mai devreme, la o lansare de carte urmata de o cina. Mi-a spus ca ar dori sa vin intr-o emisiune a sa. Recunosc ca eram inhibat, il stiam inca din anii de dinaintea plecarii mele din tara, era un interlocutor redutabil, un adevarat vulcan de de amintiri, paranteze, reflectii, maxime, se plimba prin cultura cu o siguranta care pe mine unul ma timora. Mai ales ca nu era nimic artificial la el, spontaneitatea era desavarsita. Discutia a inceput dupa cateva minute din “Simfonia destinului” dirijata de Karajan. Domnul Sava era transpus: “Divin, domnilor, divin”. A urmat o lunga clipa de tacere, ne reveneam din acea calatorie in purgatoriul muzicii eterne. Pe parcursul emisiunii, Scarlatti si Vivaldi.
S-s discutat pret de peste trei ceasuri despre istorie, filosofie, literatura, politica, miscari sociale independente, revolutiile din 1989 si, evident, muzica. Domnul Sava facuse Filosofia in cea mai dura perioada stalinista, fusese coleg cu Alexandru Ivasiuc (exmatriculat in 1952), cu Mircea Flonta si Alexandru Valentin. Cred ca si cu Ludwig Grunberg si Ion Pascadi. In primele minute ale emisiunii m-a intrebat abrupt, cum ii statea in fire, despre propriul meu parinte. Vorbim asadar despre anul 1951, cand am venit pe lume:
“Nu va inchipuiti, nu va puteti imagina, cu toata puterea dumneavoastra de rememorare cum era acel an, in care purtam un fel de loden: facultatea era bantuita de frig…Profesorul Gh. C. Stere, fiul lui Stere, era decanul facultatii. Venea Leonte Tismaneanu si citea un curs in care Stalin era preamarit la culme, un curs in care se reproducea istoria partidului comunist bolsevic al Uniunii Sovietice. Era impresionant pentru toti cu acea mana care ii lipsea: Toti stiam ca mana a pierdut-o in Spania… Avea ochi tulburatori, frumosi … era retinut, era un om la 40-45 de ani…Incepuse sa incarunetasca; si era interesant ca toate acestea se petreceau intre orele 8 si 10, intre orele 10 si 12 venea profesorul Athanasie Joja; tinea un curs de Istoria logicii, cita mereu in limba elina, dar din cand in cand arunca cate o fraza… de pilda: ‘Daca Iorga a putut spune in 1938 ca marxismul e mort, pentru mine nu are niciun fel de valoare.’ Ma gandeam, si atunci si mai tarziu, care era mai bolsevic dintre ei: Leonte Tismaneanu sau Athanasie Joja (socotit unul din marii intelectuali, Presedinte al Academiei Romane dupa cativa ani?” (v. Iosif Sava, “Invitatii Eutherpei. 8 Serate TV cu: Alexandru Zub, Alexandru Paleologu, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Alina Mungiu, Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu, Ion Cristoiu, Cristian Popisteanu, Mircea Suciu, Stelian Tanase, Andrei Plesu, Vladimir Tismaneanu, Mircea Mihaies”, Polirom, 1997, pp. 314-315).
A fost aceea o interogatie la care n-am ostenit sa reflectez. Mai departe, stand de vorba despre escatologii, ideologii si revolutii, despre profetii inarmati, dezarmati si proscrisi, despre idealisti si poltroni, m-a provocat sa discut chestiunea rupturii cu ideologia in care crezusera ai mei, a despartirii de acea matrice emotionala si ideatica pe care o absorbisem, in fond, asemeni limbii materne.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
