Desi Rusia a fost de multe ori admirata pentru originalitatea ei, visul prezent al presedintelui Vladimir Putin nu face altceva decat sa copieze o reteta europeana pentru a revigora vechi obsesii imperiale. E de inteles ca abilitatile creative ale unor ofiteri KGB sunt limitate, dar ar fi o greseala sa subapreciem maiestria propagandei lor si puterea manipularii pe care stiu atat de bine sa o practice.
In chiar ziua vizitei cu iz triumfalist a presedintelui Traian Basescu la Chisinau, ochii moldovenilor erau deja expusi artificiilor emise de la Moscova. Si, oblici sau nu, acesti ochi raman deocamdata vulnerabili.
Chisinaul nu este singurul oras din fostul spatiu sovietic unde Uniunii Eurasiatice, visul presedintelui Rusiei, i se face o intensa publicitate mediatica. In Romania aflata deja cu sacii in caruta europeana, proiectul eurasiatic al lui Vladimir Putin este tratat cu desconsiderare. Asta desi, cu doar jumatate de an in urma, fostul secretar de stat american Hillary Clinton vorbea, intr-un discurs atunci larg citat in Romania, despre “re-sovietizarea regiunii. Ea nu va fi numita asa. Va fi numita uniune vamala, va fi numita Uniune Eurasiatica. Dar sa nu facem greseli in privinta ei. Stim care este scopul ei si incercam sa gasim mijloace eficiente pentru a o preveni sau incetini.”
Ingrijorarea doamnei Clinton nu este o exceptie. The Economist scria, in urma cu doua saptamani, despre “oferta rivala a Rusiei” pentru tarile din regiune: “o Uniune Eurasiatica care sa o contracareze pe cea Europeana, incepand cu o uniune vamala ce include deja Rusia, Belarus si Kazahstan. Afacerea ar aduce gaz mai ieftin si, probabil, imprumuturi mari”.
Visul unei Uniuni Eurasiatice nu a rasarit in capul lui Vladimir Putin ci, cu multi ani inainte, in cel al presedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev. Dar motivele sunt cum nu se poate mai diferite. Pentru unele populatii din “vecinatatea apropiata” a Rusiei (ucrainenii, moldovenii, georgienii) proiectul UE incepuse sa devina periculos de posibil.
Dar in ciuda unor sentimente anti-rusesti raspandite, Moscova isi mentine in aceste regiuni primatul imperial de centru cultural, economic si politic. Desi nu este iubita, Rusia este inca respectata acolo. Vladimir Putin avea nevoie de un recipient in care sa se verse acest important capital de imagine. Putin a preluat ideea unei Uniuni Eurasiatice, atunci cand a realizat ca poate crea astfel o alternativa la o Uniune Europeana slabita de criza economica si de scepticismul tot mai pronuntat al cetatenilor ei, obositi de extinderea galopanta.
Un cod vamal si tarife vamale comune (cu cateva exceptii) au fost adoptate de Rusia, Kazahstan si Belarus, primii trei membri ai Uniunii Eurasiatice, inca din 2010. In 2011 s-a decis ridicarea controalelor la granitele interne si, in urma cu un an, a fost inaugurata Comisia Eurasiatica, o institutie supranationala cu jurisdictie asupra reglementarilor vamale, politicilor din domeniul concurentei, transportului si migratiei. Sediul Comisiei Eurasiatice este la Moscova si deciziile se iau prin vot majoritar, Rusia avand 57% din voturi, in timp ce Belarus si Kazahstan au cate 21,5%. Din 2015, Uniunea Eurasiatica va deveni complet functionala, urmand sa includa, cel mai probabil, si Kirghistanul, Tajikistanul si Armenia.
Deja cele sase tari fac parte dintr-o organizatie militara comuna, intitulata Tratatul de Securitate Colectiva (CSTO), dominata de armata rusa care, pe langa bazele din Transnistria si Sevastopol (Ucraina), mai are trupe in Armenia, Kirghistan, Tajikistan si ocupa nordul Georgiei. Vladimir Putin anunta, in 2012, ca intentioneaza sa cheltuie in urmatorul deceniu 800 miliarde de dolari pentru remodernizarea armatei.
In 2008, Moscova a infiintat o agentie speciala, Rossotrudnichestvo, pentru potentarea influentei rusesti in zona eurasiatica si sprijinirea ONG-urilor pro-eurasiatice.
Indiferent de forma ochilor si culoarea pielii, oamenii au nevoie de un orizont tangibil, de aspiratii palpabile.
Putin a intuit corect locul liber lasat de europenii obositi sa se extinda chiar pana in buza Uralilor si a inceput sa exploateze potentiala atractivitate a Moscovei pentru populatiile din fostul spatiu sovietic. Rusia este totusi tara cu cel mai mare numar de lucratori imigranti din lume, dupa Statele Unite, si Putin a invatat bine lectia occidentului: ca promisiunea prosperitatii poate fi mai eficienta decat armele si ideologia.
Pe aceasta linie isi construieste Rusia ofensiva anti-UE desfasurata in aceasta perioada in special in Ucraina, dar si in Republica Moldova. Pe teritoriul ambelor state sunt stationate trupe rusesti, locuiesc populatii rusofile importante, cu puternice nostalgii sovietice (sondajele au dat comunistilor moldoveni in aceasta primavara 40% din voturi!), iar media este dominata de canale rusesti, pro-moscovite. Pentru ambele state, cel mai optimist orizont de asteptare pentru intrarea in Uniunea Europeana este anul 2022. Un deceniu in care se pot intampla multe, inclusiv transformarea in realitate palpabila a visului eurasiatic propus de Vladimir Putin.
Norocul Chisinaului este ca poate avea un viitor european fara o Ucraina membra UE, dar nu poate avea un viitor eurasiatic fara ca Ucraina sa accepte oferta Kremlinului.
Partida este prin urmare departe de a fi jucata, in ciuda tonului jubilatoriu afisat la Chisinau de presedintele Basescu, o avanpremiera la parafarea in toamna a acordului de asociere dintre Republica Moldova si UE. De altfel, este greu de inteles insistenta discursiva a lui Traian Basescu pe filonul emotiilor nationaliste. Evocarea “parteneriatului de sange”, a originii “latine” comune, invocarea repetata a “ochilor oblici” nu va face altceva decat sa dea apa la moara propagandistica a Rusiei, hranind inutil himerele acelei parti unioniste a electoratului din Republica Moldova.
Caci ochii moldovenilor, fie ei oblici sau nu, sunt mai atrasi de perspectiva prosperitatii si libertatii europene, categoric superioare celei oferite de Vladimir Putin, decat de unirea in cuget si-n simtiri cu tara muma. Oricat de dur ar suna, aceasta este realitatea.
“Vocea Rusiei” a prezentat vizita lui Traian Basescu la Chisinau sub titlul “Cuvinte calde si asteptari desarte”. In locul unor discursuri lacramoase, presedintele Basescu ar fi fost mai eficient si onest daca ar fi vorbit despre ajutorul concret pe care Romania il poate oferi. Dar cand a ajuns la subiectul celor 100 de milioane de euro promise Chisinaului, Traian Basescu “a amestecat lucrurile voit si a batut campii”, cum bine explica aici Cristian Ghinea (Centrul Roman de Politici Europene are de altfel o serie excelenta de analize ale relatiei dintre Romania si Republica Moldova).
Spre deosebire de Traian Basescu, pana acum, diplomatia romana si-a jucat corect rolul, alegand sa taca pe subiectele nationaliste si sa vorbeasca doar ca unul dintre membrii Uniunii Europene, o Uniune care aduce la Chisinau nu lacrimi si vorbe, ci planuri clare si finantari concrete.
La final, raman de retinut doua avertismente. Unul enuntat anul trecut, intr-un raport al organizatiei britanice Chatham House, care spune ca “viabilitatea deja dovedita a Uniunii Eurasiatice inseamna ca Uniunea Europeana nu mai este singura optiune de integrare economica avansata din regiune si, in spatiul post-sovietic, a aparut un competitor demn de luat in seama pentru UE”. Celalalt, emis de Vladimir Putin in februarie 2013, cand a ordonat serviciilor secrete rusesti “sa aiba grija” de adversarii integrarii post-sovietice.
4
21
