Generalul Ion Mihai Pacepa nu are nevoie de o prezentare speciala. Numele sau apartine istoriei autentice a Razboiului Rece. Marturia sa despre ce a insemnat comunismul, romanesc si mondial, a contat imens in trezirea Vestului. Este, neindoios, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai sistemelor totalitare. Dupa ruptura cu dictatura comunista, generalul Pacepa a devenit un critic neinduplecat al ideologiei si practicilor tiraniilor de sorginte marxista, precum si al variilor regimuri si miscari radicale ostile valorilor democratice. Cartea “Orizonturi rosii” a demascat in chip devastator falsitatea mitologiei comuniste din Romania si nu doar de-acolo. Activistii si securistii de ieri si de azi nu i-au iertat lui Ion Mihai Pacepa curajul rupturii cu un sistem pe care ei l-au servit si continua sa-l aduleze. In cea mai recenta carte a sa, scrisa impreuna cu profesorul Ronald J. Rychlak, Ion Mihai Pacepa dezvaluie mecanismele insidioase utilizate de regimurile totalitare pentru influentarea, manipularea si conditionarea mentala a ceea ce numim, pe buna dreptate, Lumea Libera. Miza dezinformarii este tocmai subjugarea spiritului, compromiterea valorilor reale si impunerea minciunii drept adevar. Public aici recenzia generalului Pacepa la cartea mea “The Devil in History”. Ion Mihai Pacepa a cunoscut Diavolul si a depus marturie despre planurile sale.
‘“Diavolul în istorie: Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX” de profesorul Vladimir Tismăneanu este cea mai importantă carte despre aceste două plăgi bubonice. Superb documentată și elegant scrisă, aduce la lumină nu doar similitudinile ideologice dintre fascism și comunism, dar și metodele asemănătoare de manipulare pe care le foloseau pentru a crea mișcări de masă dedicate unor țeluri apocaliptice.
Am trăit atât sub Al Treilea Reich cât și sub Imperiul Sovietic, și știu că orice muritor de rând care îndrăznea să tragă cea mai mică paralelă între comunism și nazism ajungea în închisoare – dacă era norocos. Naziștii respingeau cu indignare orice legătură cu comunismul, așa cum comuniștii respingeau cu furie orice comparație cu nazismul/fascismul – dar nu și liderii lor. Pe 23 august 1939, când ministrul de externe sovietic, Viaceslav Molotov și omologul său german, Joachim von Ribbentrop, s-au întâlnit în Kremlin pentru a semna infamul acord de nonagresiune dintre Stalin și Hitler, Stalin era euforic. I-a spus lui Ribbentrop: “Guvernul sovietic ia acest nou pact foarte în serios. Vă garantez, pe cuvântul meu de onoare, că Uniunea Sovietică nu își va trăda partenerul.” (John Toland, “Adolf Hitler” (New York: Doubleday, 1976, p. 548)
Existau multe motive pentru entuziasmul lui Stalin. Atât el, cât și Hitler, credeau în nevoia istorică de a-și extinde teritorial imperiile. Stalin numea acea nevoie “revoluția proletariatului mondial”. Hitler o numea “Lebensraum” (spațiu vital). Ambii își bazau tiraniile pe furt. Hitler a furat averea evreilor. Stalin a furat averile Bisericii și ale burgheziei. Atât Stalin cât și Lenin urau religia și ambii l-au înlocuit pe Dumnezeu cu propriile culte. Ambii erau, de asemenea, profund antisemiți. Hitler a ucis 6 milioane de evrei. Doar în anii ’30, Stalin – originar din Georgia , unde evreii au fost sclavi până în 1871 – a încadrat în jur de 7 milioane de ruși (majoritatea evrei) ca spioni în serviciul sionismului american și i-a ucis.
“Diavolul în istorie” nu este prima carte ce explorează legăturile dintre fascism și comunism, dar este prima scrisă de un cărturar eminent cu genele ambelor mișcări în sânge. Părinții lui Vladimir Tismăneanu au luptat împotriva fascismului în Brigăzile Internaționale din timpul Războiului Civil Spaniol, au trecut prin Al doilea Război Mondial ca activiști comuniști, au înțeles tragediile provocate de comunism și au murit profund dezvrăjiți. Vladimir însuși a fost sedus de marxism (în special neo-marxismul Școlii de la Frankfurt) până când a părăsit România, la vârsta de 30 de ani, în 1981. A devenit un profesor anti-comunist de studii sovietice și Est europene când marxism-leninismul era la apogeu, și a ajuns la conducerea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, care a condamnat foarte puternic crimele atroce ale comunismului. Prima carte a lui Vladimir în limba engleză a fost publicată în 1988. Titlul este sugestiv – “The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia” (Mizeria utopiei: Criza ideologiei marxiste în Europa de Est). În timp ce kremlinologii se concentrau pe elitele comuniste și confruntările lor sângeroase, Tismăneanu documenta cum credința în leninism explică acel comportament al elitelor. Liderii comuniști erau asasini, fără îndoială, dar erau asasini ideologici. Nicolae Ceaușescu, pe care l-am cunoscut foarte bine, a fost un fanatic care a crezut cu adevărat că istoria era de partea comunismului.
“Diavolul în istorie” este o carte despre trecut, dar în egală măsură este și despre viitor. În noiembrie 1989, când a fost dărâmat Zidul Berlinului, milioane de oameni au strigat “Comunismul e mort.” Comunismul sovietic a murit, într-adevăr, ca formă de guvernământ. Dar o nouă generație care știe puțin sau nimic despre viața în comunism încearcă să ofere acestei erezii, acum îmbrăcate în haine socialiste, încă o șansă în Franța, Grecia, Spania, Portugalia, Venezuela, Argentina, Brazilia și Ecuador, și puțini dau atenție acestui lucru. Pe 15 februarie 2003, milioane de europeni au ieșit pe străzi nu pentru a sărbători libertatea de care se bucură deoarece America i-a protejat iar statele lor nu au devenit sclavi sovietici, ci pentru a condamna imperialismul american, așa cum este descris în “Empire” (carte lui Michael Hardt și Antonio Negri, Harvard University Press, 2000), o carte ce îl are coautor pe Antonio Negri, un terorist deghizat în profesor marxist care a fost închis pentru implicarea în răpirea și uciderea fostului prim ministru italian, Aldo Moro. “New York Times” a numit acest Manifest Comunist modern “cartea fierbinte și inteligentă a momentului”. (David Pryce-Jones, “Evil Empire, The Communist ‘hot, smart book of the moment,’” National Review Online, Sept. 17, 2001)
Timp de 27 de ani din fosta mea viață, în România, am fost implicat un numeroase operațiuni ce aveau ca scop crearea de replici ale lui Antonio Negri ca războinici în Războiul Rece, în toată Europa Occidentală, și să îi folosim pentru a întoarce acea parte a lumii împotriva Statelor Unite. “Diavolul în istorie” este un studiu enciclopedic despre cum mașinăria de dezinformare sovietică și post-sovietică s-a folosit de acei Negri pentru a transforma vechea ură a Europei pentru naziști în ură pentru America, noua forță de ocupație. În 1851, când Louis Bonaparte, infamul nepot al lui Napoleon, a ajuns la putere în Franța, Karl Marx a emis faimosul dicton: “Istoria se repetă întotdeauna, prima oară ca tragedie, a doua ca farsă.” “Diavolul în istorie” documentează eforturile contemporane ale stângiștilor de a revitaliza minciunile sovietice, și expune natura lor absurdă.
“Diavolul în istorie” este o carte importantă nu doar din punct de vedere ideologic, dar și istoric, pentru că face din autorul ei, Vladimir Tismăneanu, varianta americană conservatoare a lui Eric Hobsbawn, cel mai respectat istoric al Marii Britanii. Hobsbawn, decedat de curând la venerabila vârstă de 95 de ani, a fost un poet erudit, un cercetător foarte bun și un scriitor excelent. Din păcate, a decis să devină și un marxist profesionist, și marxiștii sunt, prin definiție, mincinoși. Trebuie să mintă pentru că realitatea tuturor societăților lui Marx e devastatoare, într-o măsură uluitoare. Peste 115 milioane de oameni au fost uciși în toată lumea în tentativa nereușită de a ține în viață minciunile marxiste.
Cele mai lăudate cărți ale lui Hobsbawn, “The Age of Revolution” (Secolul revoluției) și “The Age of Extremes” (Secolul extremelor), cărora și-a dedicat cea mai mare parte a vieții, sunt de asemenea minciuni: Prezintă o istorie a revoluției marxiste sovietice, evoluția și degenerarea, care ignoră complet gulagurile. Sunt ca o istorie a Nazismului care ignoră Holocaustul, sau o istorie a Egiptului care nesocotește faraonii și piramidele lor. Hobsbawn a întrat în Partidul Comunist Britanic în 1936 și a rămas membru chiar și după ce idolul lui de o viață, Uniunea Sovietică, s-a prăbușit. Hobsbawm nu a renunțat niciodată la calitatea sa de membru al Partidului Comunist. A explicat: “Partidul … este primul, sau mai exact, este singurul căruia îi aparține viața noastră. …Cerințele lui au prioritate absolută. … Dacă Partidul îți ordona să-ți părăsești iubita sau soția, așa făceai.”
