Reforma reglementarii si supravegherii financiare (R&S) in Europa si SUA este un proces initiat la scurt timp dupa izbucnirea crizei. In acest context sunt examinate modele organizationale ale autoritatilor de R&S. Varietatea organizationala poate mira avand in vedere integrarea adanca a pietelor financiare in UE, care este accentuata de piata unica a serviciilor financiare, de operatiuni crosfrontaliere masive. Drept este ca aceasta criza a produs o fragmentare a pietelor, inerenta tinand cont de jurisdictiile nationale puternice din Uniune. De pilda, schemele de garantare a depozitelor sunt la nivelul fiecarui stat membru al UE, deci fiecare schema depinde de fiecare buget national. Dar ramane pregnanta realitatea operatiunilor ce trec de granite si efecte de contagiune puternice.
Un arhetip de R&S aduce sub aceeasi umbrela pietele financiare si combina monitorizarea prudentiala, care are in vedere riscuri asumate de companii, cu cea care observa conduita lor ca furnizori de servicii financiare. Marea Britanie (UK), cu Financial Services Authority, este un exemplu pentru abordarea integrata, desi Banca Angliei are si ea atributii prudentiale in zona bancara; are si trezoreria statului responsabilitati. Ai zice ca aceasta abordare ofera o perspectiva cat mai deplina a interactiunilor intre efecte micro si macro, in conditiile in care pietele au devenit tot mai complexe, cu grupuri ce actioneaza concomitent pe piata bancara, pe cea de capital, pe cea a asigurarilor si pensiilor private. Criza a izbit insa Marea Britanie cu furie si modelul s-a dovedit a nu performa. Si in Germania exista un model integrat, ipostaziat de Bafin (creat in 2002), care judeca conduita entitatilor financiare pe toate pietele. Responsabilitati privind supravegherea prudentiala macro are Banca Centrala (Bundesbank). Nici aici rezultatele nu au fost mai bune statul fiind nevoit sa sustina grupuri bancare importante. Nu in aceeasi masura ca in UK, intrucat in aceasta tara sectorul financiar a devenit supradimensionat. De ce aceasta insuficienta institutionala? Voi reveni la aceasta intrebare. Interes sporit in ultimii ani este pentru o varianta cu doua creneluri, asa numita “twin peaks”, care separa prutentialitatea de monitorizarea conduitei entitatilor financiare. R&S la nivel prudential ar fi exercitata de banca centrala. Acest model este bine ilustrat in Olanda, unde s-a pornit pe aceasta cale in 2002. Dar si acolo criza a lovit cu furie si sistemul de R&S si-a aratat limitele. Ca in UK, Germania, si guvernul de la Haga a fost nevoit sa asiste banci mari, chiar sa devina actionar (cazul ING).
Care este explicatia pentru aceasta impotenta generala revelata de criza? Mai ales ca, acum, se manifesta o tendinta impusa de o noua configuratie a sistemului european de R&S. Au aparut autoritati europene pentru piata bancara (EBA), cea de capital (ESMA), pensii private si asigurari impreuna (EIOPPA), care sunt in legatura institutionalizata cu Consiliul European pentru Riscuri Sistemice (ESRB), ce este legat de BCE. Discutia privind crearea unei uniuni bancare impinge spre uniformizare de reglementari si proceduri, etc. Toate acestea sunt firesti daca avem in vedere lectiile crizei. Ce vreau insa sa subliniez este o teza: nu modelul organizational/institutional explica, in esenta, esecul R&S ci continutul acestei activitati. Atat abordarea integrata cat si cea compartimentata (de prudentialitate si pe activitati/piete) au fost depasite de valul crizei si au aratat carente similare. Explicatia este ca viciile sistemului de intermediere financiara au fost tolerate de toate variantele organizationale. Ma refer la leverage excesiv, la utilizarea de modele de risc (value at risk/VAR indoielnice, la dezvoltarea de produse derivate (sintetice) care au opacizat enorm pietele, la ignorarea riscurilor sistemice, etc. Aceasta este marea problema. Modelul conteaza, fara indoiala. Pe de alta parte, regulile cerute pentru conduita din piete, asa cum isi gasesc reflectare in R&S, sunt cele care definesc ce se vrea de la aceste piete. Adica, daca vrem ca ele sa serveasca economia, investitorii, sa protejeze consumatorii de servicii financiare, sau daca se lasa spatiu pentru derapaje individuale si accentuarea riscurilor sistemice. Dar nici aceste reguli nu sunt indestulatoare. Ele trebuie sa fie acompaniate de mecanisme si instrumente care sa induca operatorii din piete sa le respecte –este vorba de conformare (enforcement). Si aici modelele organizationale au dovedit carente mari. Opinia ca nu cadrul de R&S este buba, ci neimplementarea regulilor de conformare nu imi pare convingatoare. Intrucat chiar modelul de R&S trebuie sa forteze conformarea. Se poate folosi ca analogie esecul Pactului pentru Stabilitate si Crestere in zona euro.
Sa adaug ca conformarea (compliance rules) are o dimensiune macroprudentiala si una micro; cea macro priveste conduita ce afecteaza sistemul si de aceea in UE se acorda atentie tot mai mare operatiunilor grupurilor mari (sytemically important). Procesul de “bail in”, de implicare a creditorilor in salvarea unor banci (firme de asigurari) nu cred ca poate atenua amenintarea pe care o avarie de mari proportii ar crea-o pentru pietele financiare in ansamblu. Este de crezut, de pilda, ca Parisul ar permite inchiderea uneia din primele doua banci franceze? Chestiunea este valabila si pentru Berlin, Roma, sau Londra. Si BCE ar fi cuprinsa de trepidatii la o asemenea perspectiva.
Citeste mai mult si comenteaza pe Contributors.ro
