Scandalul declansat de faptul ca Gerard Derpadieu a cerut si a obtinut cetatenie rusa, cu pasaportul aferent, merita o abordare realizata din cel putin doua unghiuri: politic si fiscal.
Din punct de vedere politic, gestul celui mai bine platit actor francez al momentului de a cere cetatenie rusa este unul extrem. Explicatia alegerii taman a Rusiei ca emitent al pasaportului rezida nu neaparat in impozitele mici pe care statul rus le practica si a faptului ca Derpadieu a vrut sa arate presedintelui Francois Hollande ca nu va plati un impozit considerat excesiv ci mai degraba intr-o fronda fata de afirmatiile premierului Jean-Marc Ayrault.
Dupa cum se stie, acesta din urma a calificat schimbarea resedintei franceze pentru cea belgiana, in scopuri fiscale, drept lamentabil. Asadar Rusia a fost probabil, in viziunea lui Derpadieu, un loc care reprezinta nu doar excentrism, ci si un ‘ba pe-a ma-tii, uite unde ma duc eu numai asa, de-al dracu!’. Este evident ca actorul putea sa se stabileasca in oricare alta tara sau sa ramana cu pasaport francez, rezidenta fiscala belgiana protejandu-l oricum de nedoritul impozit.
Dar alegand drept emitent al pasaportului chiar un stat adversar al vestului, vatra a comunismului si un loc in care drepturile omului sunt calcate in picioare, unii dintre co-nationalii lui Derpadieu nu au fost foarte incantati si acest lucru a dat prilej guvernantilor francezi sa deturneze discutia de la o problema de fond – exodul contribuabililor bogati determinata de o fiscalitate excesiva – la una de forma, in speta locul unde unii dintre acestia se refugiaza.
Daca Derpadieu ar fi ales Irlanda, de exemplu, ca stat cu o fiscalitate foarte redusa, ori chiar Regatul Unit, atunci discutia despre forma ar fi fost doar una de cafenea, fara a putea deturna fondul, in speta efectele noului impozit de 75% ce se vrea a fi introdus in Franta pe veniturile anuale mai mari de 1 milion de euro. Ca o paranteza, amintesc ca premierul britanic David Cameron afirmat public ca va pune covorul rosu in fata investitorilor din hexagon, facand astfel o invitatie fatisa francezilor cu bani de a se stabili in regat.
Dar, cum spuneam, rezidenta lui Derpadieu era deja stabilita in Belgia, lucru ce presupune ca actorul va deveni rezident fiscal belgian, conform regulilor internationale care consacra faptul ca rezidenta fiscala este data de numarul de zile dintr-un an (cel putin 180) petrecute intr-un stat. Astfel stand lucrurile cu rezidenta fiscala, devine evident, dupa cum argumentam mai sus, faptul ca pasaportul rus a fost cerut doar ca un gest de fronda.
Din punct de vedere fiscal, orice stat ar trebui sa fie constient ca rezidentii sai sunt cu atat mai mobili cu cat sunt mai bogati. Regula mai sus enuntata, privind stabilirea rezidentei fiscale, este valabila aproape in orice colt al lumii, cata vreme exista o conventie bilaterala de evitare a dublei impuneri. Ce a facut acum Gerard Derpadieu si, putin inaintea lui, Bernard Arnault (cel mai bogat european) reprezinta doar inceputul, doar un avertisment, fata
de un guvern care vrea sa impuna o lege haiduceasca. Despre Derpadieu s-a spus ca si-a rotunjit averea pe seama statului francez, care a fost generos in a-si finanta industria cinematografica. Acesta nu este insa un motiv ca Derpadieu si altii ca el sa simta vreo obligatie morala in a restitui ceda mai mare parte di bani inapoi, sub forma de impozite.
Asta ca sa nu mai vorbim ca noua propunere legislativa nu este doar pentru actori… Daca statul francez considera ca veniturile actorilor sunt prea mari si acestea provin di
n finantarea publica, poate foarte usor sa o reduca. Oricum, e putin probabil ca Derpadieu personal sa mai beneficieze de vreo finantare din partea statului francez, cel putin nu sub guvernul socialist al presedintelui Hollande. Cum un impozit pe venit se aplica doar pentru viitor, deci pentru veniturile ce urmeaza a fi dobandite de la data intrarii in vigoare a noii legi fiscale, iar Derpadieu a preferat sa renunte la ele cu totul, decat sa dea inapoi statului trei sferturi, rezulta ca, cel putin aritmetic, argumentul ca Derpadieu se imbogateste in fiecare an preponderen
t pe seama finantarii din partea statului este fals. Logica ne spune, in acest caz, ca veniturile lui provin din alte surse.
Desi hulit de socialisti, exista un principiu care spune ca a plati cat mai putine impozite este natural. Acest principiu este acceptat de orice stat modern si se numeste optimizare fiscala. Optimizare fac toti contribuabilii care platesc un impozit progresiv insotit de multe deduceri si, mai ales, companiile, incepand cu cel
e care isi permit sa plateasca un consultant fiscal. Optimizarea fiscala nu trebuie confundata cu evaziunea fiscala, care inseamna sustragerea de la plata impozitelor prin reducerea bazei de impozitare in mod fraudulos (nedeclararea unor venituri, introducerea unor cheltuieli fictive, falsificatea unor documente contabile etc.). Stabilirea rezidentei fiscale intr-un stat cu fiscalitate mai redusa este
si el un mijloc de optimizare fiscala perfect legal. Orice discutie despre moralitate sau patriotism este inutila cata vreme cel mai mult te iubesti pe tine insuti si familia ta, apoi prietenii si cunostintele si, in cele din urma, iti iubesti tara, adica restul concetatenilor; iar, daca mai e loc, guvernul care ti-a stabilit impozitul… Patriotismul intervine, prin definitie, atunci cand esti solidar cu tara ta si concetatenii tai intr-o disputa cu o alta tara
si/sau concetatenii ei, mai ales intr-una militara. In raprt cu proprii concetateni si propriul guvern termenul de patriotism este mai mult decat fortat, eventual doar apanajul unor masuri ale unui guvern care nu stie cum sa isi mai acopere cheltuilile administrative sau sociale, generate de lipsa de performante economice. Precedentul Derpadieu-Arnault – ca sa ne referim la doua figuri publice – ar trebui sa fie un semnal pentru guvernele socialiste de oriunde ca un impozit pe avere sau pe veniturile mari nu isi va atinge nici macar scopul economic, ca sa nu mai vorbim de cel politic, Gerard Derpad
ieu bucurandu-se de o imensa popularitate in Franta. Daca el va ajunge sa fie impus, prin coborarea plafonului de venituri peste care se aplica, clasei mijlocii, care nu poate migra asa usor cu rezidenta fiscala, acest lucru va duce la destramarea acesteia (mai ales in statele in care este inca in formare). In ceea ce priveste Franta, ca exemplu particular, desi are o clasa mijlocie solida, economia sa se confrunta cu o grava lipsa de competitivitate in raport cu economia Germaniei, de exemplu, reflectata intr-un def
icit de cont curent ‘fruntas’ intre tarile europene. Cand ai un aparat administrativ urias si, in acelasi timp, cel mai redus nr de IMM-uri per capita din zona euro, stabilirea unui nou impozit este cel mai neinspirat lucru posibil, chiar si pentru un guvern socialist.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
