Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Românii şi complexul european

de Serban F. Cioculescu     Contributors.ro
Sâmbătă, 8 decembrie 2012, 8:31 Actualitate | Opinii


Serban F. Cioculescu
Foto: Arhiva personala

Evenimentele din vara acestui an legate de tentativa coaliţiei aflate la guvernare de a îl înlătura pe preşedintele Băsescu prin orice metode şi cu orice riscuri a stârnit, se ştie, extrem de puternice reacţii vest-europene. În timp ce mulţi dintre cetăţenii care susţinuseră debarcarea preşedintelui prin referendum s-au simţit frustraţi, înşelaţi în aşteptări (a se vedea mitul politic nociv al majorităţii care chipurile „are dreptul” să facă aproape orice, că doar exprimă interesul celor mulţi şi presupus oropsiţi), cei care se situau în tabăra cealaltă sau pur să simplu doreau respectarea legalităţii şi a procedurilor democratice au mulţumit în sinea lor liderilor europeni pentru grija faţă de posibilele derapaje made in Romania. Însă în acelaşi timp au simţit şi o stare de ruşine deoarece România căpătase imaginea unui stat „african”, supus periodic unor agitaţii stradale violente şi unor tentative de lovituri de stat.

Aşadar să recunoaştem teama multor români că nu sunt percepuţi ca “occidentali”, că sunt respinşi de familia popoarelor vestice, din cauza religiei ortodoxe, a obiceiurilor nefaste (corupţie, nepotism, mentalităţi zise „bizantine” etc), a apropierii geografice de Rusia şi a incompletei democratizări. Cum se defineşte oare “occidentalitatea”? Dacă o definim prin catolicism şi protestantism în mod clar ne excludem iar faliile civilizaţionale imaginate de Samuel Huntington devin realitate prin mecanismul de self-fulfiling prophecy.  Dar dacă folosim binomul “civilitate” vs “barbarie”? Nu cumva avem un număr prea mare de barbari? Că doar ce altceva sunt infractorii, vandalii, politicienii hoţomani şi alte scursuri ale societăţii din cauza cărora Occidentul ne pune eticheta de popor înapoiat? Doar geografia ne linişteşte oarecum, dar prea puţin: suntem clar parte a Europei şi poate că vom primi şi “misiunea sacră” de a apăra fruntariile Uniunii contra noilor barbari, a celor din exterior. Iată aşadar cum vechile mitologii politice revin în actualitate, spre a ne apăra orgoliul de insiders. Dar dacă totuşi jucăm rolul goţilor admişi de Imperiul Roman decadent la graniţele sale spre a îl apăra de alţi migratori, mai periculoşi? Cu alte cuvinte ce ne împiedică să credem că România şi Bulgaria au fost admise în UE ca un fel de “rău necesar”? Presupun că vom rămâne  cu astfel de dubii identitare încă multă vreme.

Pe de altă parte, dacă prin absurd UE ar dispărea, e de presupus că statele membre s-ar redescoperi rivale, izolate, cu populaţii tentate de un naţionalism de secol nouăsprezece şi un mercantilism economic catastrofal. Predicţia politologului american neorealist John J. Mearsheimer despre sindromul „înapoi în viitor”, făcută acum peste două decenii, s-ar putea adeveri. Europa începutului de secolul XXI ar putea semăna destul de curând cu cea din perioada 1900-1914 dacă şi numai dacă structuri precum UE şi NATO ar dispărea. Evident, probabil fără război clasic deoarece există arme nucleare şi mecanisme de inhibare a violenţei directe. În acest caz, România ar trebui să facă faţă din nou unui mediu regional de securitate anarhic, adică lipsit de o autoritate centralizatoare de tipul UE. Aceasta, desigur, cu toate că UE nu este nicidecum o adevărată federaţie europeană, un guvern supra-european, decât poate în plăsmuirile utopiste ale „euro-comisarului” şef Manuel Barroso. Bună sau mai puţin bună, Uniunea îşi ţine la un loc popoarele, le îndeamnă la o minimă coeziune şi le împiedică să se perceapă din nou ca rivali sau inamici.

Există şi temeri specifice legate de existenţa şi activitatea UE. În primul rând, destui români se tem că Uniunea nu va rezista cumulului de factori economici şi politici destabilizanţi. Dacă zona euro se surpă, edificiul economic comun va fi grav ameninţat de naţionalismele economice şi de decalajele mari de competitivitate economică între ţările membre. Aşadar, se poate destrăma UE? Aş dori să pot spune că nu, însă ar fi o afirmaţie pripită. Nimic nu este ireversibil. Ceea ce Jean Monnet şi Robert Schuman au realizat prin metoda paşilor progresivi, prin spill over şi funcţionalism incremental se poate cândva prăbuşi. Tindem să credem că deja s-a ajuns prea departe ca să se mai renunţe dar cred că este o iluzie. În trecut au mai existat ligi şi federaţii cu grad mare de solidaritate între membri care totuşi au dispărut. Imperiile s-au surpat şi ele invariabil iar UE a fost uneori considerată un “imperiu post-modern”. Uniunea ar putea să nu reziste competiţiei acerbe pentru putere şi securitate între polii de putere majori: Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania. Imposibilitatea statelor membre de a decide noul buget pe şapte ani şi amânarea discuţiilor pentru începutul anului viitor este un semnal de alarmă serios.

Riscăm să asităm la decăderea Europei unite, transformarea ei în actor secundar în relaţiile internaţionale faţă de China, India şi alte puteri emergente. Se ştie că UE e deficitară şi la capitolul forţă militară, nu are o viziune strategică pe termen lung, ancorată în realitatea competiţiei pentru putere şi securitate, şi că nu s-a realizat o armonizare a politicilor externe naţionale, cu toate că acum, după Tratatul de la Lisabona, Uniunea dispune de un Înalt Reprezenant pentru Politica externă şi de securitate (cu dublă afiliere – Consiliul European şi Comisia Europeană), dotat cu un Serviciu Europeran de Acţiune Externă cu mii de diplomaţi şi funcţionari europeni şi naţionali. Ei şi? Vi se pare cumva că UE este mai coerentă în relaţiile sale externe? Dacă ar fi aşa, statele membre nu se scindau atât de grav cu ocazia votului din 31 noiembrie din Adunarea Generală a ONU care a decis cu 138 de voturi să acorde Autorităţii Palestiniene statutul de observator non-membru. Cehia a votat contra, Germania şi Marea Britanie s-au abţinut, Franţa în schimb a fost entuziasmant de pro-palestiniană. Şi nici în abordarea relaţiei cu Rusia faţă de care europenii nu reuşesc defel să îşi forjeze o strategie comună, dincolo de programe sforăitoare şi ridicol de inconsistente precum Parteneriatul pentru modernizare şi cele patru “spaţii comune”.

De fapt e posibil ca singura şansă pentru salvarea UE să fie emergenţa identităţii europene supranaţionale, mai puternică decât cele naţionale şi locale. Doar astfel Uniunea se va putea transforma în supra-stat federal, cum ar dori de pildă Germania, şi nu în “uniune a patriilor” suverane, după modelul francez clasic.

Ne mai temem că deja Bruxelle ne dictează ce să facem în politica internă şi în economie, punând presiune pe guvern prin pârghiile economice. Este adevărat parţial în domeniuile ce ţin de pilonul comunitar: economie, agricultură, piaţă comună, dar nu pentru politica externă, cel puţin deocamdată. Însă e posibil să asităm la o centralizare tot mai agresivă. În plus nu e clar cât de puternie sunt grupurile de lobby ce acţionează la Bruxelles, Strasbourg, pe lângă instituţiile comunitare dar după “cazul Severin” a devenit clar că lobbyştii pot plăti diverşi politicieni europeni care le vor da satisfacţie şi vor modifica legile în acest sens. În fapt era secretul lui Polichinelle pentru cine are habar de politicile europene! Azi lobbyştii sunt obligaţi să se înscrie într-un registru special numit “pentru transparenţă”, aşa încât se ştie că sunt peste 15.000 la nivel oficial doar în Bruxelles. CE avea un registru încă din 2008 cu peste 4000 de organizaţii dar era depăşit. Sunt poate peste 5000 de grupuri de lobby pe lângă instituţiile europene. Grupurile de lobby sunt obligate să noteze scopul, numărul de membri, identităţile lor şi sumele de bani pe care le folosesc. Evident, transparenţa este mai mare dar nu satisfăcătoare, cel puţin pentru Alianţa pentru Lobby Transparent şi Etică (Alter-EU). Sunt sute de firme de lobby, din păcate România e înregistrată cu circa 58 de firme, mult sub alte ţări europene. Băncile, companiile multinaţionale, federaţiile sindicale sunt actorii ce practică cel mai des lobby-ul, în mod legal sau semilegal. Iar firmele de consultanţă, de PR, cabinetele de avocaţi sunt cei ce execută cu succes activitatea de lobby. Prin urmare, românii au motive reale să se teamă că unele legi europene vor fi astfel formulate încât să servească corporaţiilor sau băncilor care plătesc activitatea de lobby. Totuşi lobby-ul în UE tinde să fie o activitate legală şi controlată, la fel cum e şi în SUA. Iar Parlamentul European a propus spre adoptare un Cod de conduită (deontologic) care indică în cel fel pot interacţiona europarlamentarii cu lobbyştii.

Efectul de domino generat de criza economică globală a sporit anxietăţile cetăţenilor europeni, mai ales a celor din Est şi Sud, care văd cum decizii vitale pentru viitorul economic european, pentru zona euro, sunt luate în Germania, de judecători locali, ceea ce sugerează neputinţa guvernelor din Grecia, România şi chiar Portugalia, Spania de a lua dicizii economice vitale. După cum observa corect jurnalistul Mircea Vasilescu “chiar dacă îşi dau seama că guvernele naţionale au fost iresponsabile şi au împins ţara pe buza prăpastiei, la o adică, mulţi cetăţeni ar prefera să fie lăsaţi cu “iresponsabilii lor naţionali” decât să se supună unor decizii luate în nişte locuri pe care, în ciuda Uniunii şi a liberei circulaţii, le percep ca fiind străinătate”…

Revenind la puterea efectivă a României în cadrul UE se impun acum cîteva întrebări-cheie. Vom fi oare marginalizaţi de statele puternice? Da, dacă nu ne vom asocia unui grup regional prin care să ne apărăm interesele, dacă nu vom face parte din grupurile de interes transnaţionale, dacă nu ne vom integra în balanţa de putere intra-europeană.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1374 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by