Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

“Trivialitati” in campania electorala

de Mihai Damian     Contributors.ro
Marţi, 20 noiembrie 2012, 9:18 Actualitate | Opinii


Mihai Damian
Foto: Hotnews

In ultima vreme emisiunile noastre politice au inceput sa semene grozav cu cele de sport : au un indice Becali scazut. Numesc aici indice Becali intervalul de timp mediu intre inceputul emisiunii si pronuntarea numelui respectiv. Consecinta este ca si continutul emisiunilor respective se apropie  din ce in ce mai mult de cele sportive, pline de  aruncari de invective, dueluri cu trivialitati si suturi in fund. Televiziunile sunt bineinteles foarte multumite : faptul ca formula magica a ratingului depinde in mod invers proportional de indicele Becali a fost  deja confirmat si aplicat cu succes. Pentru campania electorala care urmeaza procesul este insa foarte  ingrijorator. Fiindca daca pentru televiziuni o discutie despre ultima “isprava” a domnului Gigi este mai profitabila decat una despre inflatie  sau reforma din sanatate, miza alegerilor este mult mai mare decat persoana respectiva, fie ca ea va fi aleasa sau nu. De aceea, ma grabesc sa o las deoparte  si sa trec la subiecte mai serioase.

Va marturisesc ca am folosit la randul meu cuvantul “trivialitate” din titlu cu intentia de-a obtine rating. Vom vedea daca am succes. Dar trivialitatile de care vreau sa vorbesc sunt de alta natura decat cele evocate mai sus. “Trivial” mai inseamna ceva obisnuit, care tine de domeniul evidentei. Voi analiza mai jos  astfel de afirmatii care sunt servite drept evidente in aceasta perioada de campanie electorala, despre parlamentari si despre candidatii la alegeri. Afirmatii care ar trebui sa ne influenteze in alegerea candidatului favorit. Doar ca la o analiza mai atenta lucrurile nu stau tocmai asa, iar trivialitatile respective trebuie puse intre ghilimele. Iata deci.

1. Initiative legislative. Am dat zilele trecute peste un clasament al parlamentarilor  in functie de numarul de initiative legislative. Erau de fapt prezentati – si aspru criticati – doar codasii acestui clasament, care aveau vreo zece initiative fiecare. N-as putea sa va spun de ce, de indata ce l-am citit  m-am apucat de calcule : am inmultit acest numar – considerat insuficient ! – de 10 cu numarul parlamentarilor (471) si l-am impartit la numarul de zile lucratoare din an (circa 250). Obtinem aproximativ 19. Raportand  la cele 8 ore de lucru zilnice obtinem urmatoarea concluzie : lucrand in foc continuu Parlamentul ar trebui sa “expedieze” fiecare dintre aceste legi in mai putin de o jumatate de ora. Aceasta daca presupunem ca toti parlamentarii sunt la fel de neproductivi in ceea ce priveste “creatia” legislativa si daca ignoram legile care vin de la guvern (bugetul …). Imposibil, nu ? Dincolo de cifre, este aberanta ideea de-a evalua activitatea parlamentara, si in particular cea de initiativa legislativa in mod cantitativ. Nu de legi multe ci de legi bune avem cu adevarat nevoie. Efectul pervers al acestui tip de evaluari este ca alesii nostri se inghesuie sa depuna cat mai multe initiative ca sa figureze bine in clasament. Ceea ce imi aminteste de o sedinta a Camerei Deputatilor la care altminteri seriosul Miron Mitrea radea cu mustata pana la urechi citind de la tribuna creatiile colegilor sai parlamentari.

Aceasta idee falsa, de-a evalua parlamentarii prin numarul de legi este foarte legata de alta, la fel de falsa dar inca si mai incetatenita. Si anume ca “Parlamentul trebuie sa faca legile iar guvernul trebuie sa le aplice”. Nu, nicidecum, Parlamentul nu are exclusivitate asupra initiativei legislative, acest drept constitutional il are si guvernul. Mai mult decat atat, in practica, legile importante, vin de la guvern. In alte constitutii, precum cea franceza sau cea germana, este chiar prevazut negru pe alb ca guvernul este cel care decide asupra orientarii politice a tarii. Iar Parlamentul are rolul nu mai putin important de-a aproba, amenda sau respinge respectivele legi. Rol pe care din pacate al nostru  nu si-l indeplineste mereu cum ar trebui. Spre exemplu, in privinta  episodului care a facut renumele Robertei Anastase, cel cu numararea à la Ghita Pristanda a voturilor pentru legea pensiilor, nu s-a subliniat suficient faptul ca majoritatea parlamentara de atunci nu a reusit sa-si mobilizeze membrii pentru a asigura cvorumul necesar adoptarii unei legi de asemenea importanta. O masura cantitativa corecta a activitatii parlamentare este deci prezenta la sedinte, nu numarul de  initiative legislative.

2. Oameni noi. “75% din candidatii ARD sunt oameni noi care nu au mai fost in Parlament” declara zilele trecute domnul Flutur. Nu este prima data cand aceasta afirmatie este folosita pentru a castiga voturi. Toate partidele se lauda in preajma fiecarui scrutin cu faptul ca “si-au primenit” in mod semnificativ listele de candidati. Ideea pe care trebuie s-o capteze alegatorul este ca oamenii noi sunt mai buni decat cei vechi si deci merita votati. Numai ca oricum am lua-o, altfel decat pe nemestecate, afirmatia respectiva nu are nici un fel de sustinere logica. De ce ar fi oamenii noi mai buni decat cei vechi ?  Daca 75% dintre candidatii pe care am fost indemnat sa-i votez la alegerile trecute sunt deja expirati, ce garantie am eu, alegator, ca partidul isi va alege acum mai bine oamenii noi ? Logic vorbind, sloganul cu oamenii noi este mai degraba defaimator pentru partidul in cauza,  care ar trebui in consecinta sa-si ceara scuze pentru faptul ca ne-a varat pe gat atatia oameni “vechi” de proasta calitate.

3. Traseism. Traseismul politic este rau. Foarte rau. O spune toata lumea in aceasta perioada. Motiv pentru care am decis sa-mi marturisesc vina. Da, marturisesc, sunt traseist. Am simpatizat cu mai toate partidele politice importante incepand (cronologic) cu FSN-ul in primele zile dupa caderea lui Ceausescu. Am trecut fara rusine de la un partid la altul la aproape fiecare scrutin, ba uneori mi-am schimbat optiunea in plina legislatura. Am facut-o fiindca mi s-a parut ca partidul in care credeam imi inselase asteptarile, uneori pacalindu-ma prin promisiuni false, alteori luand hotarari cu care eram in profund dezacord. Veti spune poate ca situatia nu e similara pentru mine, alegator, si pentru alesii neamului intre care nu ma aflu. Asa sa fie ? Care dintre motivele de mai sus n-ar fi valabil si pentru un politician ? Mai exista vreo legatura intre Partidul National Liberal, cel care la inceputul anilor 90 isi facea campanie cu  clipul fioros  ”Alungati lupii !” si cel de astazi, care e in alianta cu partidul care il are drept presedinte de onoare tocmai pe seful haitei ? Sunt oare traseisti cei care au plecat sau mai degraba cei  care au ramas ???

N-as vrea sa se deduca din cele de mai sus ca aprob orice forma de traseism. Nu. Ceea ce vreau sa spun este ca precum in cazul initiativelor legislative, faptele nu trebuie analizate sub aspect strict cantitativ (X a trecut pe la trei partide si deci e traseist). Ci trebuie analizata motivatia acestor schimbari de partid in fiecare caz. Este limpede ca o buna parte din traseisti sunt cei care se orienteaza mereu dupa partidul la putere, pentru a profita de avantajele ce decurg de aici. Acestia sunt fireste condamnabili.  Dar exista uneori si motivatii de ordin personal care mi se par acceptabile. Imaginati-va ca in colegiul unde sunteti parlamentar partidul decide sa nominalizeze un candidat – om nou  fireste – in persoana unei proaspete absolvente aflata in gratiile unor persoane sus-puse. Cum ati reactiona daca ati fi politician ? V-ati pune intre paranteze  cariera si v-ati apuca disciplinat de lipit afise cu domnisoara respectiva ?


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1283 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by