Nimeni, ne răspunde sec şi fără spaţiu de interpretare art.16 alin.2 din Constituţie. Nimeni, in afară de noi, ne-au răspuns ieri membrii Senatului României.

Dana GarbovanFoto: unjr.ro

Situaţia de fapt este una simplă: Agenţia Naţională de Integritate a stabilit faptul că un membru al Senatului se află in stare de incompatibilitate, Înalta Curte de Casaţie si Justiţiei a confirmat această incompatibilitate prin hotărâre irevocabilă. În consecinţă, in mod firesc, votul prin care s-a pus in discuţia Senatului aceiaşi stare de incompatibilitate ar fi trebuit să fie unul pur formal, această instituţie neavând competenta de a decide cu privire la compatibilitatea/incompatibilitatea membrilor săi, în condiţiile in care problema a fost deja tranşata în modul prezentat.

Dar, prin votul de ieri, Senatul ne-a demonstrat ca in România competenţa de sistem este una discutabilă, dovedind, o data în plus, ca suntem un stat de drept …relativ. Ce înseamnă de fapt stat de drept ? Definiţia este simpla si constituie răspunsul dat de Constituţie la întrebarea din titlu. Un stat de drept este un stat in care domnia aparţine legii, in care toţi cetăţenii si toate instituţiile se supun legii. Nu exista excepţii : nici pentru judecători, nici pentru parlamentari, nici pentru miniştri, nici pentru preşedinte. O regula simpla care, in momentul in care este încălcată in mod deschis si asumat prin votul reprezentanţilor legitimi ai poporului, are semnificaţia unei grave încălcări a fundamentului statului de drept.

Votul de ieri a dat naştere unor vii si incisive dezbateri, comentarii si articole. Mă bucur ca este aşa, este dovada ca înţelegem importanta respectării unor reguli de baza si a consecinţelor încălcării lor. Am simţit si eu nevoia unei reacţii, pentru ca, in calitatea de judecător, votul are pentru mine şi o alta conotaţie. Practic, decizând ca hotărârile judecătoreşti nu sunt neparat obligatorii, Senatul îmi pune sub semnul îndoielii munca de zi cu zi. Hotărârile pe care le pronunţ alături de colegii mei în fiecare şedinţă dejudecată sunt irevocabile si obligatorii. Sau nu ?? Am aceasta dilema, in condiţiile in care tot Constituţia îmi spune ca cetăţenii sunt egali in fata legii, fără privilegii si fără discriminări. Aşadar, daca o hotărâre irevocabila nu este obligatorie pentru senatori, de ce ar fi obligatorie pentru cetăţeanul de rând ? Si uite aşa, votul membrilor Senatului poate avea un efect de domino catastrofal.

Acesta este motivul pentru care cred eu ca lucrurile trebuie privite pragmatic, iar problemele create se impun a fi soluţionate prompt şi ferm. Un stat de drept există cu adevărat doar atunci când derapajele de la regulile sale sunt remediate imediat şi cu fermitate.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro