As vrea sa intervin in vacarmul creat in jurul condamnarii si, apoi, al tentativei de sinucidere (denumita oficial astfel) ale domnului fost prim-ministru Adrian Nastase, cu o analogie aparent surprinzatoare. Sper ca voi arata, in continuare, ca analogia are temeiuri profunde si nu este neavenita, decat la suprafata.
Cunoscatorii mai mult sau mai putin avizati ai dreptului civil stiu ca subiectele de drept sunt persoanele, fizice sau juridice. Subiectul de drept civil este cel care isi poate asuma drepturi si obligatii. In domeniul dreptului civil, persoanele fizice sunt tratate la nivel egal cu persoanele juridice si invers.
Sa luam, asadar, persoana fizica Adrian Nastase. In urma unui proces maraton, care a durat peste sapte ani si care a parcurs numeroase momente de suspans, inculpatul Nastase Adrian a fost declarat, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, vinovat pentru infractiuni de coruptie, prevazute de legea aplicabila in domeniu. In urma deciziei definitive a celei mai inalte instante din tara, dl. Adrian Nastase urmeaza sa execute doi ani de inchisoare, pentru savarsirea acestor fapte.
Ce alege domnul Nastase sa faca ?! Intr-un elan aparent romantic, cu iz antic, dl. Nastase alege calea disparitiei ca subiect de drept, purtator de drepturi si obligatii, si incearca sa se sinucida. Din fericire pentru toata lumea – nu stim daca si pentru dumnealui – tentativa a esuat. Dl.Nastase ramane in viata si aproape teafar, sa-si infrunte noua situatie de condamnat la inchisoare, cu executare.
Este evident ca, dincolo de slabiciunea morala a personajului, explicabila dupa multi ani de tergiversari, amanari, subterfugii avocatesti, dar si prin trufia si aroganta netarmurita care il caracterizeaza, gestul sau inseamna si altceva : incercarea de a nu da socoteala pentru abuzurile savarsite din functia de prim-ministru, fuga de raspundere sau, altfel spus, o tentativa disperata si nedemna de a nu-si indeplini o obligatie fundamentala fata de societate, aceea de a « da seama » pentru ceea ce a facut rau acestei societati.
Pentru ca Adrian Nastase, dincolo de aura sa atent intretinuta, de intelectual subtire si om de gust, a fost un « capcaun » al coruptiei politice. Mafia politica din vremea guvernarii sale capatase accente apocaliptice, iar tacerea presei cumparate cu banii regiilor si societatilor nationale facea si mai sumbru tabloul puterii. Sub zambetul sau prefacut, acest om ascundea un pumn de fier, cu care controla totul in Romania : presa, justitia, Securitatea, cultura. Sub atenta sa supraveghere, clientii politici dadeau grele lovituri economiei : vezi cazurile RAFO Onesti, Petromidia, dar si contractele dubioase cu OMV si Bechtel, pagubitoare pentru stat si cetatean. Dar, ceea ce se stie mai putin, in vremea guvernarii sale au aparut acei « baieti destepti » de la Hidroelectrica, plantati de ministrul de suflet al domnului Nastase, domnul Dan Ioan Popescu.
Si asa, ajungem la cea de-a doua tentativa de sinucidere, de data aceasta a unei persoane juridice : intrarea voluntara in insolventa a societatii nationale Hidroelectrica. O mare societate de stat, una dintre cele vizate de programul FMI de restructurare, convenit cu guvernul Boc. Anuntul intrarii sale in insolventa a luat prin surprindere intreaga lume politico-economica de la noi, ca si tentativa de suicid (desigur, omeneste, mult mai tragica) a domnului Nastase. Inclusiv domnul Daniel Daianu, consilier economic pro bono al premierului Ponta, s-a aratat siderat si a negat evidenta, precum in bancul cu ardeleanul care, vazand girafa, a spus: “asa ceva nu exista”. Insolventa unei persoane juridice inseamna primul pas catre faliment si dizolvare, care reprezinta “moartea” persoanei juridice.
Insa analogiile stranii nu se opresc aici. Ca si domnul Nastase, Hidroelectica incearca sa fuga de indeplinirea obligatiilor asumate fata de asa-zisii « baieti destepti », prin contracte paguboase. Ca si obligatia de a-ti ispasi pedeapsa, obligatia de a-ti achita datoriile dintr-un contract este prevazuta de lege. In ceea ce priveste persoana juridica, capacitatea de indeplinire a obligatiilor sale financiare este o ratiune de a exista. In lipsa ei, insolventa si chiar falimentul bat la usa.
Avem, asadar, doua incercari disperate si ciudate de a scapa de raspundere legala, una din ele apartinand unei persoane fizice, cealalta unei persoane juridice. Ambele tentative antreneaza riscul disparitiei subiectului de drept, asumat de acesta din urma pentru atingerea unui scop discutabil. Ce ne demonstreaza aceste analogii ?
Mai intai, incercarea de a scapa de raspundere sugereaza vinovatia. Un om nevinovat, condamnat pe nedrept, se lupta pentru dovedirea nevinovatiei, insa nu se sinucide. Nu are de ce. Daca are dreptatea de partea sa, nicio condamnare nu i-o poate lua, niciodata. Evadarea sau sinuciderea dovedesc vina, nu inocenta. Omul se stie vinovat si vrea sa scape de ispasirea pedepsei, cu orice pret, chiar si al vietii. Orice, numai sa nu apara in intreaga sa goliciune vinovata, in ochii lumii.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
