Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

N. Steinhardt despre Perfectiune si Politica

de Dragos Paul Aligica     Contributors.ro
Marţi, 29 mai 2012, 9:57 Actualitate | Opinii


Cu cateva luni in urma am primit un mesaj de la Arhim. Macarie Motogna, Secretarul Fundatiei N. Steinhardt. Anul acesta, spunea mesajul, se implinesc 100 de ani de la nasterea lui N. Steinhardt, si vom organiza o serie de evenimente editoriale si culturale. De aici o rugaminte si o invitatie. Rugamintea era sa scriu un text despre parintele Nicolae sau cartile lui, text ce urma sa fie publicat in revista Familia Romana. Invitatia se referea la “Zilele Culturale N. Steinhardt” care vor avea loc in a doua parte a lunii iulie.

Mai jos reiau textul trimis Parintelui Motonga, text care intre timp a aparut intr-un numar special al revistei mai sus mentionate. Vezi aici. Nu stiu daca voi putea ajunge la Zilele Culturale dar profit de prilej ca sa-i atentionez pe cei interesati cu privire la acest eveniment.

Am hotarat sa reiau acest text pe Contributors din mai multe motive. Cel mai important este acela ca mesajul sau mi se pare foarte actual intr-un moment in care evolutiile din viata publica, atat in tara, cat si in contextul european, ne obliga, ne place sau nu, sa reconsideram o serie de clisee si sa gandim cu adevarat serios la sensurile politicului, natura statului si mai ales la relatia noastra cu sfera definita de ele.

DESPRE UTOPIE, PERFECTIUNE, FERICIRE IN VIATA PUBLICA SI POLITICA

Despre “utopia perfectiunii”, N. Steinhardt spunea ca “este o utopie primejdioasa, ca orice utopie. In lumea pacatului perfectiunea nu se incheaga. Regimurile care fac din ea un scop ajung in cele din urma la tiranie si oroare, la bãi de sânge, opresiune, intoleranta, inchisori, torturi ci lagare. In asemenea regimuri se ajunge inevitabil la fericirea obligatorie, impusa de politie si de codul penal. Antidotul: constiinta limitelor si a relativitatii, aspiratia spre o imperfectiune cat mai putin rea, singura cu putinta aici.”

Observatia de mai sus nu trebuie citita ca o simpla remarca bazata pe o tragica experienta personala intr-un regim comunist. Chiar si asa, mesajul ei este profund. Realitatea este insa ca observatia contine in nuce o intreaga filosofie politica. Sau mai bine zis, o ilustrare magistrala a modului in care o tema teologica este continuata -prin implicatiile sale- in planul gandirii politice. Daca elaboram ideea, vedem cum opereaza logica teologica a temei pacatului originar si a imperfectiunii umane, cand trece granita, in sfera politicului. Urmarind aceasta logica in desfasurarea ei, lucruri si atitudini ce tin de mundanul politic capata o noua semnificatie.

S-ar putea spune ca aceasta semnificatie, daca ar fi inteleasa de cat mai multi, ar putea schimba modul in care gandim sfera politicului. Dar cati pot intelege? Si cati au taria sa reziste perfectionismului in viata publica? Cati pot rezista dublei tentatii de a folosi perfectiunea si fericirea ca etaloane are vietii publice si politice?!

Sa notam, nu este vorba aici despre perfectionismul individual. Problema incercarii individului de a-si depasi propriile limite este o problema de sine statatoare. Si in cazul individului exista pericole evidente, in conditiile in care constiinta limitelor si a relativitatii este uitata. Si in cazul proiectului de viata personala putem vorbi despre chestiunea realismului si maturitatii manifestate in “aspiratia spre o imperfectiune cat mai putin rea, singura cu putinta in lumea noastra”. Dar Steinhardt nu vorbeste despre asta. Aici este vorba despre altceva: perfectionismul in viata publica. Ideea de ideal public in viata sociala: organizarea statului, a institutiilor sale si a politicilor puse in practica. Este vorba despre ideea de ordine sociala perfecta, indusa pe cale de regim politic.

Nu este o chestiune filosofica, teoretica, abstracta. Ne intalnim cu aceasta utopie mai des decat credem. Este ceva adanc inradacinat in insusi felul in care politica ni se prezinta azi, in dezbateri si mass media. Chiar si cei altfel reticienti la mirajul doctrinelor statiste care fac din stat si politicile sale alfa si omega existentei sociale, o pseudo-religie, scop si mijloc al perfectibilitatii speciei umane, cad de multe ori in capcana. Prinsi de dispute si focul contestarii democratice, uita de pilda ca in competitia electorala avem de ales intre varii forme de imperfectiune. Cand alegem intre doua partide, alegem intre doua alternative suboptimale. Asteptarea aparitiei unui partid perfect, pur, alb-ca-zapada, alcatuit din oameni buni, intelepti, curati, fumosi, este utopica. Ideea ca nu votez decat cu o grupare umana care sa satisfaca o lista intreaga de atribute angelice, este naiva. Daca ar fi asa, ar trebui asteptat indefinit. De unde sa iei acei oameni perfecti intr-o lume ce traieste sub umbra pacatului originar? Votam alegand intre grade de suboptimal. Politic vorbind, alegem ceea ce e mai putin imperfect decat altceva.

Partidele, alcatuiri de oameni in carne si oase, amestec de lumini si umbre, nu pot fi, prin natura lor, acele instrumente ideale pe care le-am dori. Dezamagitor? Da. Dar in acelasi timp, realist. Din pacate, asa este lumea aceasta croita: Din varii forme de imperfectiune. Si asta sa aplica si politicii. Iata de ce, in politica e atat de important sa evitam standarde utopice si sa avem o acuta constiinta a limitelor si a relativitatii.

Problema este insa si mai grava. Ea merge dicolo de imperfectiunea indivizilor si a formelor prin care acestia se organizeaza politic, cum sunt partidele. Ca se realizam gravitatea, sa ne aducem aminte cele spuse de unul dintre cei mai mari si influenti ganditori politici ai tuturor timpurilor: James Madison, parinte fondator al Statelor Unite ale Americii, co-autor al Constitutiei SUA. Madison spune urmatoarele: Daca oamenii ar fi ingeri, nu am avea nevoie de stat sau guvernare. Dar nu sunt. Prin urmare, trebuie sa creem instrumentele politice (instrumente ce presupun folosire fortei si raului) ca sa ne auto-guvernam natura cazuta, sa pastram ordinea si o urma de dreptate in relatiile dintre noi. O remarca foarte interesanta si plina de implicatii.

In primul rand, din ea intelegem ca imperfectiunea umana este insasi originea si motivul guvernarii. Guvernarea emerge din faptul ca omul este imperfect, este prada tentatiei si raului. Nefiind ingeri, pentru ca sa poata convietui in conditii tolerabile, oamenii au nevoie de formule de organizare. Statul, guvernarea sunt o expresie si manifestare necesara a laturei intunecate a conditiei umane. In al doilea rand, sa observam ca statul, guvernarea presupun administrarea raului, a imperfectiunii. Sunt domenii in care, vrei nu vrei, ai structuralmente de a face cu lucruri care tin de partile cele mai putin luminoase ale naturii umane si ordinii solical-politice. Deci prin insasi functia lor, aceste formule de organizare trebuie sa lucreze cu raul, sa calce raul cu rau, imperfectiunea cu imperfectiune. De ce? Cum ai putea sa mentii ordinea sociala sau anumite standarde in fata raului daca nu ar trebui sa te confrunti cu fortele, factorii, indivizii care le pun in pericol? Cum poti lupta cu ceva fara sa devii familiar cu acel ceva, sa-l atingi, sa ii cunosti caile si mijloacele si sa te opui lor in modurile cele mai eficiente?!


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















739 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by