Am citit cu mult interes articolul domnului Horatiu Dumbravă despre degringolada codurilor, văzută ca un eşec politic. Cu mult interes pentru că domnia sa este membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi fost preşedinte al acestui înalt for în anul 2011, an ce abia a trecut. Or, citind opinia domniei sale, am avut senzaţia certă că această critică este adusă de o persoană ce nu face parte dintr-o instituţie ce are ea însăşi largi şi importante atribuţii în domeniul implementării codurilor.
Aş vrea să clarific de la început următoarea chestiune: intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă este necesară; ea oferă judecătorului o procedură mai suplă, mai rapidă, mai eficientă de soluţionare a cauzelor. Totodată, ea va completa şi susţine în mod firesc implementarea Codului civil, deja intrat în vigoare la 1 octombrie 2011. Ca atare, o amânare sine die a intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă este inacceptabilă. În acelaşi timp, este însă deopotrivă inacceptabilă forţarea intrării în vigoare a acestui cod, fără a face un minim absolut necesar în vederea pregătirii sistemului în acest sens.
Îmi permit să concluzionez aşadar, că tema abordată este una extrem de serioasă, o temă ce impune implicare şi responsabilitate, nu discuţii, dezbateri şi chiar certuri sterile în spaţiul public. De la începutul anului asistăm de pe margine, ca la un meci de tenis, la schimburi de replici între membrii Consiliului. O parte ne adresează îndemnuri pline de înflăcărare şi entuziasm: să îndrăznim, să ne asumăm, să depăşim viziunile de vizuină, sau, mai simplu spus, ne îndeamnă spre o atitudine matură şi o abordare constructiv-convergentă a problematicii. Pe de altă parte, o altă grupare avertizează asupra pericolelor ce ne pândesc, anunţă blocarea sistemului, apocalipsa, sfârşitul justiţiei dacă noul cod va intra în vigoare la vară.
În acest context, în calitatea mea de judecător reprezentat de acest Consiliu, ţin să imi exprim cu toată seriozitatea extrema revoltă faţă de acest mod demagogic de acţiune şi îi invit pe onorabilii membri ai Consiliului la muncă în echipă, în folosul justiţiei.
În 22 martie 2012, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România dădea publicităţii un comunicat în care amintea Consiliului atribuţiile ce îi revin în acest scop. Le voi relua şi eu, în speranţa unei mai mari eficienţe, puţin mai detaliate.
- Schemele de personal. Mult aşteptata suplimentare a schemelor de personal este necesară, acest fapt rezultă cu claritate din studiile de impact. Însă recrutarea unui număr de 500 de magistraţi este o chestiune ce trebuie abordată realist şi pragmatic, în condiţiile în care ultimul lucru pe care ni-l dorim este scăderea standardelor de performanţă la recrutare. Pe de altă parte, deşi necesarul priveşte toate cele trei coduri: cel penal, de procedură penală şi respectiv de procedură civilă, iminenta intrare în vigoare îl priveşte doar pe cel din urmă. Aşadar, soluţia Consiliului ce se rezumă la a cere Guvernului adoptarea unui HG pentru suplimentarea schemelor cu o mie şi multe sute de posturi este, în acest moment, simplistă şi ineficientă. Ce trebuie şi este posibil să se facă până vor fi completate şi ocupate schemele cu noile locuri? În prezent avem peste două sute de locuri de judecători vacante, e absolut imperativ ca ele să fie ocupate în cel mai scurt timp. Majoritatea acestora se află însă la judecătorii, iar intrarea în vigoare a noului cod va aduce o mutare importantă de competenţă în primă instanţă de la judecătorii la tribunale. Aceasta înseamnă că ocuparea în acest mod a locurilor vacante nu va ajuta foarte mult, fiind de fapt nevoie de judecători în plus în primul rând la tribunale. Nu înţeleg atunci care este raţiunea pentru care Consiliul nu a procedat în primul rând la o redimensionare a schemelor, prin mutarea unui număr de posturi vacante de la judecătorii la tribunale. Doar cu titlu de exemplu – nu am date suficiente pentru a vorbi în concret – să spunem că un procent de 30% din cauzele de la judecătorii se vor muta la tribunale. În mod logic, un procent similar din posturile vacante trebuiau mutate de la judecătorii la tribunale, proces dublat de organizarea concomitentă a unor concursuri de recrutare şi promovare. Pentru locurile ce se vacantau prin promovare se putea organiza un nou concurs în toamnă, iar până la finalul anului aveam scheme complete şi deplină legitimitate să cerem suplimentarea lor conform concluziilor studiilor de impact. Între timp, efortul presupus de intrarea în vigoare a codului ar fi egal distribuit în sistem şi, deci, mai uşor de depăşit.
- Adoptarea legislaţiei secundare – noul Cod impune o regândire a circuitului dosarelor în instanţă, a atribuţiilor ce revin compartimentelor auxiliare ale instanţelor, in special a celor care deservesc direct publicul, aşa cum este compartimentul de arhivă – adică acte normative noi ce trebuie să pregătească implementarea codului prin stabilirea unor reguli comune pentru toate instanţele. Schimbările semnificative aduse de cod cer în special o modificare a regulamentului de ordine interioară, pentru asigurarea aplicării uniforme a regulilor impuse de noile prevederi, modificare ce trebuie făcută în mod transparent, cu implicarea instanţelor, primele în măsură să anticipeze problemele ce se pot ivi.
- Fără îndoială, modificarea regulilor de procedură va implica dificultăţi administrative, iar pentru gestionarea corectă a acestora este absolut necesară implicarea preşedinţilor de instanţe, pentru anticiparea problemelor ce se vor ivi – reorganizarea spaţiilor, redistribuirea atribuţiilor, aplicarea noilor reguli de citare etc. – şi a găsirii de soluţii la acestea.
Ma opresc aici, nu îmi propun un material tehnic şi nici nu doresc ca mesajul acestui articol să se piardă.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
