Am văzut și eu în presă hotărârea cu care d-na ministru Claudia Boghicevici afirma schimbarea regulilor de eligibilitate în cadrul POSDRU, astfel: „Vreau ca tot mai mulţi bani să ajungă la grupurile țintă, adică la cetățeni, şi mai putini bani să meargă pe salarii pentru echipele de management.”. Am luat notă de hotărârea dânsei, eu o interpretez în cheie electorală, și m-am gândit că poate nu ar strica să oferim o mână de ajutor guvernanților, astfel ca într-adevăr POSDRU să nu mai fie „Cenușăreasa” fondurilor europene.
Deoarece am rămas cu impresia că miniștrii nu sunt foarte bine informați de subordonați am să le propun o scurtă analiză, cu exemple din educație. Poate așa se va reveni la o imagine mai bună despre ceea ce înseamnă dezvoltarea resurselor umane. POSDRU va fi privit apoi corespunzător, i se va acorda importanța pe care Europa o acordă dezvoltării umane, cel puțin în documentele sale. Prin pledoaria mea nu vrea să afirm că toate proiectele sunt în regulă, însă nici nu pot fi toate tratate la fel, ca și cum ar fi numai hoți în ele. Oamenii au îndrăznit să aibă o viziune, au obținut contractare pentru ea, rămâne de văzut în ce măsură idealurile și faptele lor își justifică finanțarea. Pentru evaluarea lor ministerul care se ocupă de dezvoltarea resurselor umane are o mare responsabilitate. Nu pot fi acuzați toți beneficiarii pentru lipsa de viziune și de evaluare corectă de către acest minister a ceea ce se face cu banii. Nu este recomandat să fie judecați toți managerii înainte de a-i cunoaște și a vedea ce fac. Sigur viziunile multora sunt bune și merită luate în considerare.
Exemplu concret
Să vedem mai întâi care este costul unui curs de perfecționare la nivel european, adaptat la costurile din România. Anul trecut am fost la un curs privind delegarea conducerii în organizații susținut de Alain Cardon, specialist internațional în coaching și management. Durata cursului a fost de două zile și am plătit în jur de 820 euro pentru aproximativ 16 ore de formare, din care statul a luat 24% TVA plus 16% impozit pe venit, astfel celor care au făcut formarea le revin cam 25-27 euro/oră (am scăzut cheltuielile estimate cu persoana formată). În grupul țintă am fost eu, și din prețul cursului am beneficiat doar de cafea și masa de prânz. Adevăratul beneficu este însă ceea ce am învățat, dezvoltarea personală, nu m-am dus pentru masă sau să îmi dea bani ori diplome.
În comparație, spre exemplu, în cadrul unui proiect („Competente crescute pentru cadre didactice”) în care beneficiar este un ISJ, sunt perfecționate 5000 cadre didactice, care realizează o perfecționare organizată pe șapte module acreditate CNFP, pe care se obțin 90 de credite, în peste 320 de ore de perfecționare/cadru didactic. Din suma proiectului, aproximativ 4,8 milioane euro, se realizează și două aplicații informatice, una de gestionare a informațiilor privind formarea cadrelor didactice din cele 2 județe partenere implicate, iar alta pentru dezvoltarea/formarea competențelor, diferită de clasicul e-learning. Știind că din totalul finanțării proiectului cam 70% sunt pentru resursele umane, din care statul ia 45% contribuții și impozite, sumele efective care ajung la resursele umane ce fac formarea sunt cam de 1,1 euro/ persoană/oră.
Sigur, una este să beneficiezi de formarea unui specialist internațional și alta este să fi format de un profesor român, bun specialist și el. Însă un raport de 25:1, repet, la prețuri adaptate României, este mare. Aș fi de acord că este de maxim 5 ori mai bun prin specializarea înaltă pe care o are decât un profesor formator cu studii superioare (unii chiar cadre didactice universitare), dar de 25 de ori nu poate fi. Deci în programele de formare unii dintre beneficiari lucrăm chiar foarte ieftin. Până acum probabil AMPOSDRU a înțeles asta și de aceea nu s-a implicat în schimbarea acestei situații. Unii demnitari văd doar salarii dar nu văd munca și impactul pentru că sunt străini de domeniu. Nu o văd pentru că nu au muncit astfel niciodată.
Supărare greșit orientată, blocajul generat de „incompatibilitatea cu postul”
Cred că doamnele și domnii miniștrii și-au orientat greșit supărarea. Primele lucruri pe care ar trebui să le facă la ministerul muncii (acum el răspunde de asta) este o diagnoză bună și o politică clară de dezvoltare pe domenii, cu modalități de evaluare precise, ceea ce acum nu are. Inspectoratele școlare care au depus proiecte au sesizat bine nevoile din sistemul de educație și au luat-o înaintea ministerului, muncind enorm, de la scrierea proiectelor, până la implementarea lor. Evident că munca aceasta de pregătire se plătește tot după ce începe proiectul, la fel ca o parte din munca de dezvoltare personală a celor care reușesc să coordoneze activitatea, să articuleze planuri bune de dezvoltare astfel încât să fie acreditate, etc.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
