Dragă Aline,
Şi asta numeşti tu violenţă? În cazul acesta, concepţiile noastre asupra vieţii sînt diametral opuse… ar zice un erou de-al meu. Dacă aș fi laș și parșiv, cum e obicieiul pe aici aș spune: întreabă-i pe organizatori și pe finanțatorii de la Adenauer, nu pe mine, de ce i-au adus pe Voina? Nu e nici meritul și nici vina mea că cei de la Voina sînt aici. (Chiar am fost mai mult decît surprins cînd cei de la Fundația Konrad Adenauer mi-au trimis o invitație la o dezbatere cu Voina: m-a surprins că o fundație care promovează valori conservatoare susține un grup cu vederi anarhiste. Se mai întîmplă.) Eu nu am făcut decît să pun în discuție-interviu ceea ce fac ei așa cum au făcut-o și alții. Dar cum nu-mi stă în fire să dau vina pe alții cred că atît festivalul, cît și finanțatorii au făcut bine ca i-au adus pe cei de la Voina în România. În rest, vorba dragă ție: Dumnezeu cu mila.
Bun, un membru al grupului Voina a venit la Bucureşti şi într-una din prezentări a dat o palmă unui spectator mai insistent. Nu am văzut faza căci nu eram în oraş, dar am văzut că toată lumea bună a reacţionat unanim: aşa ceva nu se face. Cîtă violenţă! În lumea civilizată din care pretindem că facem noi parte nu se procedează aşa. Aşa o fi… Cîtă violenţă….
În timp ce citeam rîndurile scrise de tine mi-am amintit de celebrul text al lui Walter Benjamin – Critica violenţei, care vine cumva să-mi confirme obsesiile din ultima perioadă legate de acest subiect. Ştii, pentru mine gestul artistului de la Voina nu aduce nimic nou în poveste. Arta, lumea artistică a văzut atîtea, că asta pare o joacă de copii. Violenţă în artă? E destul să privim numai avangarda ca să vedem cît poate fi cu adevărat de radicală şi violentă arta. Am uitat cumva de acționismul vienez? Prin comparaţie: mai tot ce s-a întîmplat şi se întîmplă în perioada post-avangardistă e un comerţ banal sau încercări timide de a repeta gestul fondator al avangardelor şi mult-mult gunoi.
Acum, privind spre ”palma” care te-a deranjat atît de mult, „o palmă” anunţată în gesturile şi intervenţiile grupului Voina, după cum spui, şi pe care eu nu le-am sesizat. Mie mi se pare că această „palmă” spune mai puţin despre grupul Voina, sau cel puţin nu aduce nimic nou căci ei au cam spus ce aveau de spus, însă spune foarte mult despre noi. Sau mai ales spune foarte mult despre noi, „intelectualii civilizaţi”, luptători pentru „drepturile omului”. Mie mi se pare că de ceva vreme devenim tot mai sensibili la „ţiganii împuţiţi” (despre care ne predica preşedintele Băsescu şi fostul ministru de externe Baconschi) şi cerșetorii din stradă care ne violentează liniştea şi aduc mizeria în cartierul nostru. Nu-i aşa că ei sînt cu adevărat o sursă de violenţă? De exemplu, domnii intelectuali de la GDS, luptătorii de pe Calea Victorii pentru „drepturile omului” sînt deranjaţi de strigătele din Piaţa Universităţii ”Piticu’ și cu chioru’ au furat poporul!” ca fiind o formă de stigmatizare, că nu-i aşa, de-asta avem dregători, ca să-i apărăm şi sa-i protejăm (am scris despre subiect aici). Ne deranjează tot mai mult ”țăranii leneși și bețivi”, hoții, cerșetorii și curvele care ne strică ”imaginea țării”, homosexualii și tot soiul de marginali care nu respectă ”codul bunelor maniere”. Singura care nu ne deranjează este puterea, mai ales în forma ei pură, adică financiară de unde, nu-i așa, trebuie să mănînce și gura noastră.
Ce spune de fapt această „palmă” a artistului de la Voina sau mai degrabă această reacţie a noastră la această palmă care se înscrie într-un şir lung de reacţii de acest tip: că noi confundăm violenţă cu simulacrele ei. De fapt, noi începem să fim tot mai atenţi la spectrele violenţei, la partea ei de spectacol şi mai puţini la însăşi sursele şi la cel care deţine controlul asupra violenţei.
Ai auzit vreodată vorbindu-se în România despre sursele întemeietoare de violență din societatea noastră? Ai auzit intelectualii români vorbind despre ”violența întemeietoare de drept” și ”violența conservatoare de drept” (violența modernă poliţienească, ce veghează la menținerea sistemului juridic ce garantează statul)? S-a revoltat cineva cînd a fost propusă o lege de o rară violență precum cea a ”noului cod al muncii” sau cea ”împotriva cerșetorilor”? Despre ravagiile violenței financiare ai auzit vorbindu-se pe la noi? Despre militarismul nord-atlantic, despre care Benjamin ar spune că este ”constrîngerea la aplicarea generală a violenței ca mijloc pentru scopurile statului”, nu mai spun nimic. Fie vorba între noi: într-o formulă lacaniană aș zice că pentru intelectualii de pe Dîmbovița rachetele și scuturile NATO au devenit un soi de extensie de penis și nicidecum un motiv de gîndire. Deci despre ce vorbim? M-am săturat să aud lamentările de doi bani ale intelectualilor noștri care se plîng de violența maneliștilor, mahalalei, a geamurilor sparte de ultrași, a ”mitocanilor” care le strică somnul de amiază, a ”țiganilor și mîrlanilor” prost educați, a cerșetorilor și a tuturor ”scursurilor sociale” care, vezi doamne, nu se ridică la așteptările elitei noastre. Bașca mai e și presa mogulească care le scoate peri albi și le face riduri pe față. Și atunci, această elită se retrage la hoteluri de 5 stele să se plîngă de cît este ea de violentată și persecutată. Dar mai nimeni nu pune problema cu adevărat importantă!
Unde se află cu adevărat sursa violenței? Violența, dragă Aline, e în altă parte. Ea nu e în scuipatul ”mîrlanului” din mahala, în bocetul cerşetorului de pe stradă și în mirosul urît al ”țiganului nespălat”. Esența violenței se află în gențile scumpe ale băieților de la FMI și Wall Street, în deciziile aberante ale politicienilor cu zîmbet mieros, al tehnocraților care habar nu mai au ce însemnă politic și uită că în spatele cifrelor sînt oameni vii, al corporațiilor și al lobyștilor acestora, etc.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors
