La 4 martie, cetățenii Rusiei vor vota un președinte pentru un mandat de 6 ani. La Moscova, nimeni nu se îndoiește că Vladimir Putin va câștiga alegerile și încă din primul tur.

Armand GosuFoto: Arhiva personala

Comentatorii relevanți de la Moscova afirmă că este prima campanie electorală, din 1999 încoace, care îi pune cu adevărat probleme lui Putin. Societatea civilă renaște din propria cenușă și începe să conteste întregul sistem de putere construit cu migală de Putin, începând cu anul 2000. După 12 ani în care democrația a fost jertfită pe altarul dezvoltării economice bazată pe exploatarea hidrocarburilor, clasa de mijloc din marile aglomerări urbane nu se mai mulțumește cu salarii mari, plătite la timp, cu un nivel de trai ridicat, ci vrea și alegeri libere, cere măsuri eficiente împotriva corupției și respectarea unor standarde democratice occidentale. Cum rușii îmbrățișează cu multă pasiune ideile, e foarte posibil ca valul ce contestă sistemul de putere care funcționează azi în Rusia să crească tot mai mult și dacă nu va fi în vreun fel blocat sau deturnat, să măture totul în calea sa.

Actualul președinte Dmitri Medvedev a înțeles urgența unor reforme politice. Cu câteva zile înaintea alegerilor se dezbate și votează în primă lectură în Dumă legi importante care ar trebui să readucă în jocul politic omologat partide și mișcări care astăzi acționează în afara sistemului politic și împotriva lui. Dacă Putin va continua aceste reforme, sistemul politic va suferi ajustări, dar Rusia va evita o criză social-politică de amploare, pe care nici un om politic responsabil, din Moscova sau oricare altă capitală a lumii, nu o poate dori.

Ca mai toate mișcările de stradă din ultimele decenii, protestele au fost generate de suspiciunile privind corectitudinea alegerilor. Zeci de mii de oameni au ieșit în piețele din Moscova și Petersburg după scrutinul din 4 decembrie. Demonstrațiile au culminat zilele trecute cu un lanț viu în jurul centrului Moscovei. Foarte probabil ele vor continua și după alegeri. De altfel, mai multe asociații civice și-au anunțat intenția de a organiza mitinguri și după alegerile 4 martie. Cel mai grav lucru care I s-ar putea întâmpla lui Putin, este ca victoria lui să fie contestată în stradă. Corectitudinea victoriei în alegeri îi asigură legitimitatea, iar aceasta e o floare gingașă pe care o poate strivi cu gesturi bruște.

Paradoxul este că deși sute de mii de oameni, în Moscova și Petersburg, se pregătesc că conteste victoria lui Putin, nimeni nu se îndoiește de faptul că el va câștiga un nou, al treilea mandat de președinte al Rusiei. Majoritatea covârșitoare a sondajelor îl creditează cu victoria chiar din primul tur. Contracandidații de serviciu din ultimii 20 de ani, au rămas aceeași: comunistul Ghennadi Ziuganov și ultranaționalistul Vladimir Jirinovski. Cei doi sunt, potrivit sondajelor, clasați în preferințele electoratului, la mare distanță în urma lui Putin.

Majoritatea observatorilor s-au declarat dezamăgiți de campania electorală. Cel mai bine poziționat candidat, premierul Putin, a refuzat să participe la dezbateri alături de ceilalți competitori, iar televiziunile s-au limitat la reportaje de campanie și nu au încurajat discuțiile serioase asupra programelor candidaților.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro