Plăcerea de a avea ca partener de dialog un tânăr filosof precum domnul Horia Pătraşcu va colora, sper, argumentele pe care le prezint mai jos într-o nuanţă prietenească cu care îmi însoţesc răspunsul la articolul domniei sale „Cum au fost evaluate academic editurile din România …”. Domnul Pătraşcu lasă de înţeles, prin titlul său, că selecţia editurilor recunoscute de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice făcută publică în luna decembrie 2011 este neprofesionistă, cel puţin pe domeniul filosofiei.
Sub această teză generală, stau câteva argumente pe care le reiau şi la adresa cărora obiectez. Astfel, tezele domnului Pătraşcu sunt: 1. listele publicate în urma evaluării provoacă perplexitate. 2. Unele edituri nu îşi justifică prezenţa (Egyetemi Mühely, Eikon, Presa Universitară Clujeană, Eikon), dar par a fi „de-ale casei” sau chiar sunt cele „ai căror patroni suntem”. 3. Unele edituri nu îşi justifică absenţa (Paralela 45, Editura Academiei Române). 4. Procesul de selecţie nu revede o etapă a contestaţiei. 5. Implicaţia financiară a selecţiei conduce la direcţionarea unor finanţări nerambursabile spre aceste case editoriale.
Împotriva acestor teze voi formula un argument general şi le voi răspunde apoi pe rând. Deşi partenerul meu de dialog îşi afirmă, politicos, speranţa că nu aş fi luat parte la organizarea acestei evaluări, totuşi eu afirm: ba da, am fost prezent, în calitate de asistent al întregului proces al evaluării, de la perioada îndelungată de postare pentru discuţii publice şi până la ultimul moment, al afişării clasamentului. Am fost absent numai acolo unde principiul însuşi mă oprea să asist, adică la actul particular al fiecărei evaluări, încredinţate câte unei comisii specializate. Argumentul meu general împotriva tezelor domnului Pătraşcu este: acest proces de evaluare nu reprezintă un calificativ acordat în mod obiectiv nimănui, nu este o judecată de apoi a editurilor din România, ci este o reprezentare cu valoare de instrument pe care Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice a dorit să şi-l producă pentru a putea să înţeleagă care sunt editurile, revistele şi colecţiile din România în care gradul de ştiinţificitate al selecţiei operelor publicate este unul credibil. De aceea, editurile nu sunt „obiect” de evaluare, ci parteneri amabili de dialog şi repere pentru a evalua obiectiv cărţile autorilor publicaţi. Din acest motiv, pentru a ajunge şi altfel la autori şi cărţile lor, am folosit sugestia extrem de inteligentă a colegului nostru Daniel David, de a crea o posibilitate de evaluare a cărţilor şi autorilor independentă de editura care îi publică: ea se numeşte „Ruta complementară”, se află în toate pachetele de informaţii ale finanţării cercetării ale CNCS şi pretinde, pentru recunoaşterea valorii unui volum, un set de recomandări prestigioase şi substitutive poziţiei ierarhice a editorului. Prin urmare, actuala ierarhie formează conceptul unui flux general al publicaţiilor ştiinţifice româneşti, fără pretenţia unei exclusivităţi şi imobilităţi.
Iar acum, la cele cinci argumente:
1. Efectul de stranietate este natural şi e un semn de normalitate. El corespunde faptului că evaluarea prezentă a avut două etape: una cantitativă, alta calitativă. Ele sunt necesare oricărei evaluări scientometrice, întrucât reducerea la cantitate produce nedreptăţi procustiene, iar reducerea la calitate produce arbitrar. Să fim, însă filosofi, şi să admitem că o analiză cantitativă este reductibilă la numere, comune intelectului tuturor, iar din acest motiv, această analiză are un aspect democrat şi contestabil, în ciuda dezavantajului pomenit. Să admitem şi că o analiză calitativă înseamnă reducerea aprecierii la exprimarea opiniei unui specialist, în termeni valorici nuanţaţi (în cazul nostru, în trei nuanţe: A, B, C, in interiorul cărora nu mai este nici o ierarhie, de unde absenţa altor „punctaje” reclamate). Această analiză are un aspect nedemocrat, de elită care judecă şi este incontestabilă prin natura ei, fiindcă aici contestarea înseamnă un schimb de opinii fără temei (de genul „îmi place, nu îmi place”). Având în vedere avantajele şi dezavantajele celor două analize, le-am combinat. Efectul de stranietate al domnului Pătraşcu vine din diferenţa de judecăţi calitative ale evaluatorilor şi ale domniei sale. Dar acestea sunt, cum am spus mai sus, schimburi simple de opinii, dintre care numai unele sunt avizate.
2. Pe domnul Pătraşcu îl nemulţumeşte prezenţa unor edituri în listele din categoria B: Egyetemi Mühely, Presa Universitară Clujeană, Eikon. În primul caz, remarca mă întristează teribil şi, pentru a intra în dialog, partenerul meu trebuie să mă asigure că posedă cunoştinţele necesare de limbă maghiară pentru a avea o părere avizată asupra calităţii filosofiei publicate la Egyetemi Mühely. Odată dovedite aceste competenţe, putem transfera şi dialogul nostru în limba maghiară. Altminteri, suntem obligaţi să alegem o limbă universală a dialogului, de pildă latina. Nu vreau să cred că un duh xenofob a bântuit mintea limpede a interlocutorului meu. La rândul ei, Presa Universitară Clujeană a fost supusă de domnul Pătraşcu unei confusio simplex: domnia sa spune că PUC nu a publicat filosofie, eu spun că a publicat[1]. Iar despre Eikon, ştiţi ceva? În particular, nici mie nu îmi place, dar aceasta dovedeşte caracterul corect al evaluării: că cei abilitaţi au judecat iar organizatorii procesului de evaluare s-au supus judecăţii calitative.
3. Despre editurile absente: nu discutăm despre cele care nu au aplicat pentru domeniul filosofie (Ed. Academiei, All, Curtea Veche etc.). Apoi, am argumentat deja că este contradictoriu să afirmăm faptul că edituri cu vizibilitate publică, care „ni se par” bune, lipsesc din fruntea listelor. Prezenţa în aceste liste atestă un nivel de ştiinţificitate ridicat al selecţiei editoriale, iar nu suma publicării unor lucrări valoroase. Mă întorc cu spatele la ecranul pe care scriu şi îmi văd în bibliotecă o mulţime de titluri de filosofie, prestigioase, ale Paralelei 45. Iubesc Paralela 45, graţie ei citesc Cassirer. Dar aici este vorba de nivelul unui proces de selecţie a unor manuscrise originale, care oglindeşte piaţa ştiinţifică locală, iar clasamentul actual nu este unul definitiv, ci apelul pentru noi evaluări, programat pentru 2012, poate determina urcarea oricui în clasament. Absenţa unui interval strict limitat al contestaţiilor este echilibrat de un interval nelimitat de consiliere a tuturor aplicanţilor, oferit de Comisia de Ştiinţe a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice.
4. Promovarea editurilor la care ne publicăm lucrările sau ai căror patroni am fi este o teză insidioasă. Nu sunt patronul vreunei edituri, declaraţia mea publică de avere se referă la casa în care locuiesc, la albinele mele, dar nu menţionează nici o editură. Ergo? Cât priveşte coincidenţa dintre unele edituri aflate în vârful clasamentului şi cele care figurează în listele de publicaţii ale multora dintre noi, tocmai aceasta este dovada credibilităţii noastre, iar ea nu poate fi decât circulară: dacă ne încredem în judecata de evaluare a unei competenţe recunoscute, este firesc să o regăsim între publicaţiile unei case editoriale recunoscute. Ar fi straniu dacă ar fi invers, iar de aceea afirm: selectând un evaluator care nu a publicat la nici una dintre editurile intrate în evaluare, avem temeiul unui dubiu maxim privind competenţele sale.
Citeste tot articolul si comenteaza pe
