Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Demistificarea Occidentului: Statele asistentiale europene au ramas fara bani

de Vlad Tarko     Contributors.ro
Vineri, 7 octombrie 2011, 14:10 Actualitate | Opinii


Vlad Tarko
Foto: arhiva personala

Criza euro este foarte interesantă. Cine ar fi crezut că la doar două decenii după căderea comunismului, social democraţia europeană va intra şi ea în stare de faliment? Dar ceea ce face criza actuală interesantă este faptul că de fapt doar o parte dintre social democraţiile europene sunt cu adevărat falimentare, însă modul lor de gândire le impiedică să se separe.

Țări precum Grecia, Spania, Italia şi Portugalia au ajuns în starea lor actuală din pură iresponsabilitate şi amânare a rezolvării problemelor bugetare din timp, în timp ce Irlanda mai mult din ghinion. Starea lor falimentară actuală se datorează faptului că guvernele lor şi-au asumat de-a lungul deceniilor trecute responsabilităţi financiare mult peste capacitatea lor de plată.

De ce şi-au asumat aceste responsabilităţi? Pe de o parte, este vorba de o spirală politică a statului asistenţial în care politicienii, pentru a câştiga alegeri, sunt nevoiţi să se depăşească unii pe alţii în promisiuni – ceea ce conduce la o spirală a taxării şi îndatorării. Pe de altă parte, politicienii statului asistenţial s-au bazat că o vor scoate cumva la capăt şi vor avea totuşi banii pentru a plăti datoriile pe care şi le-au asumat. Acest calcul s-a bazat pe o supraestimare a creşterii economice, supraestimare datorată ignorării fapului că politicile intervenţioniste asociate statului asistenţial subminează creşterea economică. Dacă creşterea economică ar fi fost la fel ca în primele decenii de după cel de-al doilea război mondial, problemele actuale nu ar fi existat pentru că guvernele ar fi obţinut mult mai mulţi bani din taxe. Cum însă în ultimele trei decenii creşterea economică occidentală a scăzut substanţial, socoteala de acasă, din momentul în care au fost iniţiate programele asistenţiale occidentale, nu s-a mai potrivit cu cea din târg.


Unele state asistenţiale europene fie, precum Germania, au fost mai temperate, păstrând anumite repere de piaţă la care să se raporteze, de pildă în sistemul de sănătate, fie, precum Suedia, au ajuns la capătul fondurilor încă din anii 1990 şi, fiind în mare măsură pe cont propriu, au fost nevoite să se reformeze într-o direcţie neoliberală. Ceea ce ar trebui acum să facă Grecia, Spania, Italia şi Portugalia ar fi să urmeze exemplul Suediei, i.e. să privatize, să dereglementeze pieţele şi să descentralizeze administraţia statului şi sistemul fiscal – pe scurt, să reducă masiv componenta redistributivă. Ceea ce se întâmplă în schimb este că ele stau la cerşit de la Germania, Franţa şi celelalte state europene aflate într-o situaţie cât de cât mai bună. De fapt, fac mai mult decât să stea la cerşit, au impresia că aceşti bani li se cuvin. Germania şi Banca Centrală Europeană, care refuză să devalorizeze masiv euro şi să le „rezolve” astfel datoriile, sunt personajele cât de cât responsabile în toată această poveste, însă percepţia este că ar fi „the villains of the euro crisis”.

Aspectul masiv redistributiv al acestor state contribuie şi la incapacitatea lor de a colecta taxe. Suedia de pildă are taxe considerabil mai mari decât majoritatea ţărilor, însă cea mai mare parte a lor se întorc înapoi, sub forma diferitelor servicii publice, la aceeaşi persoană care le-a plătit. De asemenea, statul suedez este printre cele mai transparente din lume. Ceea ce vedem în statele asistenţiale disfuncţionale e un nivel mare al taxării, o relativă lipsă de transparenţă a guvernării, şi faptul că banii sunt luaţi de la o parte a populaţiei pentru a plăti o altă parte a populaţiei. Nu este atunci de mirare că piaţa neagră în Grecia este la 27.5% din PIB, în Italia la 27%, în Portugalia la 23%, iar în Spania la 22,5%. Spre comparaţie, în Germania este la doar 16%, în Franţa la 15%, în Olanda la 13,2%, în Marea Britanie la 12,5%, iar în SUA la 8,6%. Suedia, datorită taxelor foarte mari, se apropie şi ea de ţările problemă cu o piaţă neagră de 19% din PIB. (În România, care are un stat aproape complet disfuncţional, piaţa neagră este 32,6% din PIB.)

După cum spuneam, ceea ce este interesant în criza actuală este faptul că reformele neoliberale care au redresat Suedia (relativa dereglementare a pieţei, privatizarea sistemului de pensii, sistemul de vouchere pentru educaţie, eliminarea subvenţiilor pentru agricultură etc.) nici măcar nu sunt în discuţie. De pildă numai subvenţiile pentru agricultură, care reprezintă un scandal în sine, ocupă aproape jumatate (!) din bugetul Uniunii Europene. E evident că dacă ar fi eliminate aceste subvenţii absurde o cantitate mare de bani ar deveni disponibilă, în jur de 50 de miliarde de euro anual, ca să fim mai exacţi. Însă sigurul lucru despre care se discută este prin ce mijloace să se găsească noi fonduri care să fie redistribuite de la plătitorul de taxe german la asistaţii sociali greci, spanioli, italieni etc. Ideea fixă a comentatorilor economici a crizei euro este următoarea: problema euro ar fi faptul că este o uniune monetară care nu are asociată şi o uniune fiscală, i.e. nu există şi un sistem de taxare, şi implicit de redistribuire, european. „Soluţia” ar fi atunci o unificare suplimentară şi în această direcţie.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro












Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1015 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by