Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Guvernanta economica si criza euro - faza doi

de Corneliu Harea     Contributors.ro
Luni, 3 octombrie 2011, 12:20 Actualitate | Opinii


Corneliu Harea
Foto: Europuls

La sfârșitul lunii septembrie, Parlamentul European a adoptat o serie de legi privind guvernanța economică în UE. Cu acest eveniment s-a încheiat o primă fază a procesului de reformare a Pactului de Stabilitate și Creștere,  început încă din martie 2010, o dată cu apariția primelor probleme serioase în Grecia. Din păcate, situația de astăzi nu are nimic în comun cu cea din martie 2010: între timp, alte două state au fost salvate de la incapacitate de plată, iar Grecia încă o dată; atacurile speculative s-au extins asupra Spaniei și Italiei, iar din luna august 2011, criza suverană s-a transformat și într-o criză bancară, băncile franceze acuzând la rândul lor tensiuni pe piața monetară. Această stare de lucruri ridică o întrebare fundamentală: va fi UE suficient de reactivă la provocările crizei euro, înainte de a fi prea târziu?

În sine, Pactul de Stabilitate și Creștere nici măcar nu este cauza esențială a crizei actuale. Până în 2008, nici Spania, nici Italia, nici Irlanda ori Portugalia nu au violat acest acord. Nimeni în afară de Grecia , Spania și Irlanda fiind chiar în surplus bugetar. Prin urmare, ideea că indisciplina bugetară ar fi cauza crizei euro este doar un mit. Din nefericire acest mit este promovat cu asiduitate de unele elite politice (Merkel, Schauble, Trichet) și a servit drept pretext pentru a lansa programe de austeritate în toate statele periferice, până în prezent cu efecte mai mult decât dubioase.

Aceasta nu înseamnă că Pactul de Stabilitate și Creștere nu avea nevoie de de reformare. Pentru a asigura stabilitatea monedei unice, zona euro are nevoie de o mai mare convergență fiscală și bugetară – iar Semestrul European, o parte esențială a reformei, este un pas major în această direcție. Anterior, Bruxelles nu avea decât o viziune statică asupra stării financiare a unui stat, prin prisma raportului Datorii/PIB și Deficit/PIB. În curând, datorită Semestrului European, Bruxelles-ul va fi capabil să anticipe unele evoluții pericoase și să corecteze din timp dezechilibrele macroeconomice – ceea ce nu poate fi decât salutat.

Însă o lege anti-tabac nu tratează cancerul de azi.  Ce a adoptat Parlamentul European săptămâna trecută este un set preventiv, ce ar putea deveni irelevant dacă pacientul moare mâine. Insituțiile europene acum trebuie să acționeze pentru a stabiliza nu doar solvabilitatea statelor, dar și pe cea a băncilor. Iar pentru asta, Europa nu-și mai poate permite încă 2 ani – soluția trebuie să fie masivă și foarte rapidă.

Anume această chestiune îi exasperează pe investitori: liderii UE negociază prea mult, și convin la prea puțin pentru ca Europa să rămână credibilă pe piețele financiare. Dar răbdarea investitorilor nu e veșnică. Spre exemplu, panica bursieră din luna august a anului curent a pornit de la un eveniment simplu: fondurile americane au decis, relativ spontan, să-și retragă banii din băncile europene, în special cele franceze. Asta după ce al doilea plan de salvare grec a eșuat să calmeze spiritele – Grecia a rămas la fel de insolvabilă și cu o economie și mai afectată de austeritate. De fapt, inacțiunea liderilor UE aduce criza euro tot mai aproape de porțile Berlinului.

Pentru a rezolva definitiv această criză, Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, de o soluție șoc – o soluție curajoasă, heterodoxă, ce ar discuraja definitiv pe speculatorii ce pariază pe moartea euro ori pe falimentul băncilor europene. Această soluție trebuie să intervină imediat, atât cât vârtejul crizei nu a înghițit și statele solide din nucleul UE.

Și astfel de soluții există. Ideea euro-obligațiunilor era foarte bună: un singur instrument, emis de toate statele zonei euro, și garantat în comun de toate. Ideea plăcea investitorilor, băncilor, doctorilor în economie, majorității statelor UE, cu excepția notabilă a Germaniei. Motivele sale sunt lesne de înțeles: e greu să te angajezi pentru altcineva, fără a avea ceva în schimb. În cadrul planurilor actuale, Germania poate pune condiții (cure de austeritate, vânzări de active), la fel cum FMI o face în statele sărace. Desigur, există și problema lipsei convergenței fiscale – Germania consideră că, înaintea euro-obligațiunilor, trebuie să existe un federalism bugetar în UE. Adevărat, însă ar fi ridicol să refuzi un colac de salvare în fața unui pericol iminent din principii puriste. În final, Curtea Constituțională din Germania, deși a validat planul de salvare grec, a îngropat definitiv această idee, respingând orice concept al mutualizării datoriilor de stat.

Însă mai există și alte soluții, cea mai proeminentă fiind mărirea fondului european, de la 440 miliarde cât e acum, la cel puțin 2 trilioane de euro, sau în general să nu aibă o limită predefinită. 2 trilioane pare o sumă colosală, însă lucrurile devin ceva mai relative când ne gândim că SUA a cheltuit de cam 10 ori mai mult pentru a-și salva sistemul financiar după criza din 2008. Scopul este ca fondul să aibă un impact serios pe piață, însă la nivelul actual, fondul nu poate ajuta cu nimic state precum Spania ori Italia, ceea ce îi alienează pe investitori.  Timp de câteva zile, zvonurile unui astfel de plan au dopat acțiunile bancare, ce crescuseră cu 20-30%. Dar, în cele din urmă, oficialii UE au dezmințit o astfel de idee, greu realizabilă politic.

În ultimul timp, prăpastia dintre acțiunile necesare pentru a salva zona euro și acțiunile politic realizabile devine din ce în ce mai mare. Al doilea plan de austeritate grec a trecut la câteva voturi diferență. În Germania, guvernul Merkel e și el pus la îndoială. Pe de altă parte, cu cât mai mult se scurge timpul, cu atât costul crizei va crește. Deocamdată, liderii zonei euro s-au înțeles la doar ce nu se poate de făcut: nu se pot emite euro-obligațiuni, nu putem ieși din euro, nu putem mări fondul de stabilitate, nu putem face incapacitate de plată.

În aceste condiții, toți ochii se îndreaptă spre BCE. Doar BCE poate interveni masiv și extrem de rapid, fără piedici birocratice ori proceduri de vot îndelungate. BCE poate deveni un creditor de ultim resort pentru zona euro, cumpărând datoriile oricărui stat, astfel fiind în stare să asigure stabilitatea ratelor de dobândă pentru emisiunile de datorii din zona euro.

Teoretic, un stat cu monedă proprie și un curs valutar flexibil poate evita oricând falimentul dacă emite datorii în propria monedă.  Sau mai simplu spus, un stat ce poate tipări bancnote, se poate răsplăti cu orice împrumut în aceste bancnote. De ce acest lucru nu funcționează cu Grecia, Irlanda, Portugalia ? Pentru că BCE refuză să-și asume rolul de creditor de ultim resort, fiind probabil unica bancă centrală din lume care, sub principiul independenței, își interzice prin statut astfel de operațiuni, numite și acțiuni de monetizare a datoriei publice.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















863 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by