Un grup internațional de cercetători avertizează că infertilitatea afectează din ce în ce mai mulți bărbați. Majoritatea procedurilor invazive de reproducere asistată vizează femeile, deși în multe cazuri problema este la bărbat. Schimbarea anumitor obiceiurilor de viață poate ajuta la scăderea riscurilor apariției infertilității.

Control medicalFoto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Ce este infertilitatea masculină

Infertilitatea este definită clinic ca lipsa concepției după un an de sex neprotejat, iar infertilitatea masculină este un factor comun. Diagnosticul de infertilitate masculină reprezintă scăderea numărului de spermatozoizi și/sau scăderea calității spermei. Dr. Barrett Cowan, urolog specialist în reproducere, spune că în 10% din cazuri bărbații cu infertilitate sunt diagnosticați cu o altă afecțiune subiacentă.

Infertilitatea la bărbați poate fi singurul motiv pentru care un cuplu nu poate concepe sau se poate adăuga la dificultățile cauzate de infertilitatea partenerului lor. În general, o trime dintre cazurile de infertilitate sunt din cauza bărbaților, o treime din pricina problemelor reproductive ale femeii, iar în restul cazurilor ambii parteneri au probleme sau factorii ce sunt responsbabili de infertilitate nu pot fi determinați.

Cauze pentru care a scăzut fertilitatea bărbaților: alcool, droguri, obezitate, vapat

Organizația Mondială a Sănătății estimează că infertilitatea afectează unul din șase cupluri și că bărbații reprezintă jumătate din aceste cazuri. Studiile sugerează că factorii comportamentali și de mediu joacă un rol major în fertilitatea masculină. Printre acestea, spune Sarah Kimmins, profesor la Universitatea din Montreal, se numără o expunere tot mai mare la substanțe chimice care afectează hormonii, cunoscute sub numele de perturbatori endocrini, dar sunt considerați ca factori de risc și:

  • creșterea obezității,
  • diabetul,
  • dieta săracă,
  • stresul,
  • consumul de canabis,
  • abuzul de alcool,
  • anumite medicamente,
  • fumatul și vapatul.

Cum este diagnosticată infertilitatea masculină

Un urolog este cel care poate pune acest diagnostic. Diagnosticarea presupune patru etape: anamneza – un istoric medical amănunțit în urma unei discuții cu medicul, un examen fizic amănunțit pentru a exclude existența unor probleme anatomice evidente (un vas deferent deconectat sau variocel), analize de sânge cu profil hormonal (FSH) și o analiză a lichidului seminal.

Această ultimă analiză este vitală pentru evaluarea numărului de spermatozoizi, motilitatea și morfologia lor.

Ce se poate face în cazul unui diagnostic de infertilitate masculină

Dacă numărul de spermatozoizi este scăzut, medicul poate recomanda scăderea frecvenței relațiilor sexuale pentru a obține o mai bună concentrație de spermatozoizi. De asemenea, medicul poate recomanda administrarea de vitamine.

Unele studii recente au descoperit că bărbații își pot îmbunătăți numărul scăzut de spermatozoizi luând o combinație de acid folic și zinc. Un tratament pentru infertilitatea masculină și numărul scăzut de spermatozoizi este o formă de micromanipulare numită injecție intracitoplasmatică a spermei (ICSI). Aceasta este o procedură de laborator în care spermatozoizii și ovulele sunt extrase de la ambii parteneri, iar apoi un singur spermatozoid este injectat într-un ovul.

Ovulul fertilizat este apoi implantat în uterul femeii. Dacă bărbații nu au spermatozoizi în spermă, una dintre mai multe tehnici poate fi utilizată pentru a prelua sperma din testicule. Ratele de succes sunt în general bune – până la 65% în unele clinici. Dar factori precum calitatea slabă a spermei, calitatea slabă a ovulelor și vârsta înaintată a mamei pot diminua șansele de succes. Alte tehnici care ar putea ajuta bărbații cu probleme de fertilitate sunt în curs de dezvoltare.

Semnal de alarmă tras de cercetători

Într-un apel recent al unor oameni de știință conduși de Moira O'Bryan, decanul facultății de științe de la Universitatea din Melbourne, se face mai multe recomandări pentru îmbunătățirea sănătății bărbaților. „Scăderea calității spermei și creșterea frecvenței cancerului testicular și a defectelor congenitale în sistemul urogenital indică faptul că, la nivel global, sănătatea reproducerii masculine a scăzut în ultimele decenii”.

Profesorul cere crearea unor campanii publice de educare a bărbaților cu privire la comportamentul și obiceiurile de viață pe care ar trebui să le adopte – sau să le evite – pentru a-și maximiza șansele de a produce urmași. „Ne-ar plăcea foarte mult ca băieții și tinerii băieți să primească această educație în mediul școlar. Să înțeleagă că fertilitatea lor este ceva care trebuie să fie protejat și ce să evite pentru a reduce riscul de a avea infertilitate mai târziu în viață”, a mai spus specialistul.

Sursa foto: Dreamstime.com