Autoritatea pentru protectia animalelor din Australia (RSPCA)a declansat o "vanatoare nationala" pentru identificarea unui baiat care a atacat un cangur, pe care l-a lovit pana cand animalul a cazut inconstient. RSPCA s-a sesizat dupa ce un videoclip cu atacul a fost postat pe mai multe site-uri din Australia, transmite BBC News.

In videoclip se vede un baiat care loveste cu pumnii si cu picioarele un cangur care pare a nu avea nicio reactie, in timp ce prietenul sau filmeaza scena. Nu se stie daca animalul a murit in urma loviturilor primite.

RSPCA a lansat un apel la site-urile care au postat initial imaginile, cerand "prinderea, acuzarea si condamnarea" atacatorului.

RSPCA: Atacul bolnav al unui las

Expertii explica lipsa de reactie a cangurului prin faptul ca acesta a fost lovit anterior, probabil, de o masina. In general, un cangur ar fi fugit in fata unui asemenea atac, explica ei.

"Facem apel la toate canalele media din Australia sa ne ajute sa prindem acest las", a declarat purtatorul de cuvant al RSPCA Queensland, Michael Beatty.

"Din fericire, aceste secvente au fost retrase de pe site-urile web unde au fost postate initial. Urmatorul pas este sa ne asiguram ca cei vinovati vor fi adusi in fata justitiei", a spus el.

"Doar un las ar ataca si ar rani in acest fel un animal tanar, mult mai mic decat el si evident terifiat. Vrem ca acesti lasi sa fie prinsi, acuzati si condamnati", a incheiat Michael Beatty.