S-a vorbit mult despre ținta de 1,5 C pentru creșterea temperaturii medii la nivel mondial și despre faptul că această valoare ar putea fi depășită spre anul 2030. Totuși, tot mai mulți cercetători spun că anul în curs, care va fi cel mai cald de când avem măsurători meteo an de an, va fi cel mai cald, iar în aceste condiții valoarea medie de 1,5 C va fi depășită mult mai repede decât se credea.

Incalzire globala cu 1,5 - 2 CFoto: Nafan1980, Dreamstime.com

În condițiile în care sunt discuții aprinse la summit-ul climatic COP28 de la Dubai, în care diversele regiuni au obiective diferite, mesajul ar trebui schimbat în legătură cu ținta de 1,5 C, spun mai mulți climatologi. Ideea ar fi de a admite că vom depăși acel nivel, în loc de a spune că trebuie să facem orice este posibil pentru a nu-l depăși.

Trebuie să ne împăcăm cu ideea că, în câțiva ani, vom depăși cu siguranță acel nivel de 1,5 C, dar măsurile pe care ar trebui să insistăm ar fi cele care să ne permită ca, după un timp, să scădem din nou sub 1,5 C și să continuăm scăderile apoi.

Primele referiri la creșterea temperaturii cu 1,5 C au fost în 2009, la summit-ul COP15 care s-a ținut atunci la Copenhaga, dar erau referiri încă timide și încă se strângeau dovezile științifice legate de această creștere și efectele ei asupra Terrei. Era prea devreme pentru un consens.

Prin Acordul de la Paris, semnat în 2015, guvernele au convenit să mențină creșterea temperaturii medii la nivel mondial mult sub 2° C peste nivelurile preindustriale și să continue eforturile de a o limita la 1,5° C. Un raport IPCC arăta că există o probabilitate ridicată să depășim pragul de 1,5° C în 2030. Această țintă de 1,5° C este pentru întreaga lume.

Spre finalul săptămânii trecute, cercetătorii de la Met Office (Marea Britanie) estimau că acest nivel atât de discutat ar putea fi depășit chiar în 2024, ceea ce este grav și arată că Terra se încălzește mai repede decât ne așteptăm.

Evident că vor fi fluctuații, iar o depășire cu 1,5 C a mediei în 2024 sau 2025 nu înseamnă că vom rămâne an de an peste acel nivel. Mai mulți climatologi spun însă că mesajul este următorul: am fi nerealiști să credem că omenirea poate ani buni de acum înainte să rămână sub nivelul de 1,5 C, comparativ cu perioada preindustrială.

Organizația Mondială a Meteorologiei a spus că 2023 va fi cu siguranță cel mai cald an de când se fac măsurători, cu o medie de peste 1,3 C față de perioada preindustrială. Anul în curs va depăși alți doi ani foarte calzi recenți: 2016 și 2020.

Cei de la Met Office estimează că 2024 ar putea fi, față de perioada 1850-1900, mai cald la nivel mondial cu un interval cuprins între 1,34 C și 1,58 C.

În primăvara lui 2023 o serie de climatologi estimau că anul acesta are șanse să fie în top 5 cei mai calzi ani, dar după o serie de luni excepționale, mai ales iulie, s-a dovedit că 2023 va fi sigur cel mai cald an de până acum. Pentru intervalul ianuarie - octombrie 2023 temperatura la nivel global a crescut cu 1,40 C peste a doua jumătate de secol XIX, mult peste estimările Met Office de la finalul anului trecut (interval 1,08 - 1,32 C, cu medie de 1,20 C).

Cei de la Met Office amintesc faptul că în ultimii 11 ani, temperatura medie globală a fost mereu cu mai bine de 1,0 C față de perioada preindustrială, iar în fiecare deceniu se adaugă, în medie, 0,2 C, ceea ce pare puțin, însă nu este deloc așa.

Sursa foto:

Dreamstime.com