Un studiu publicat în revista PNAS descrie eforturile - și eșecul – de eradicare a crabilor verzi europeni care invadaseră un estuar din California. Numărul crabilor a crescut de 30 de ori după ce 90% dintre ei fuseseră îndepărtați. Studiul este prima demonstrație experimentală dintr-un ecosistem de coastă, unde a avut loc o creștere dramatică a populației ca răspuns la tentativa de eradicare totală.

crabul verde europeanFoto: University of California, Davis

„Un eșec al științei poate conduce adesea în direcții neașteptate”, spune Eduard (Ted) Grosholz, profesor și ecologist la Departamentul de Științe și Politici de Mediu al Universității California din Davis și autor principal al studiului citat de SciTechDaily. „Ne-am bătut capul la momentul acela, dar după ce am gândit și am înțeles ne-a spus multe despre ceea ce NU ar trebui să facem și ne-a oferit o cale nouă. Lumea trebui să se concentreze mai puțin pe eradicarea totală și să lucreze pentru eradicare funcțională.”

„Eradicarea funcțională” este descrisă într-un studiu efectuat la Unversitatea din Alberta, cu Grosholz co-autor și publicat în luna martie de Frontiers in Ecology and the Environment. Autorii o consdideră o abordare mult mai eficace pentru managementul speciilor invazive, în special al celor pentru care eradicarea totală nu este probabilă.

Studiul din PNAS descrie cum cercetătorii au demarat în 2009 eforturi intense de eradicare a crabilor verzi europeni din laguna Seadrift de la Stinson Beach. Crabul este considerat a fi printre cele mai invazive 100 de specii din lume, provocând producției americane de crustacee pierderi de 20 de milioane de dolari anual prin decimarea creveților, scoicilor și midiilor. În 2013, populația scăzuse de la 125.000 de indivizi la mai puțin de 10.000.

Dar numai un an mai târziu, în 2014, populația din lagună a explodat la 300.000 de indivizi – o creștere de 30 de ori față de 2013 și de aproape trei ori peste numărul inițial.

Oamenii de știință nu au observat o creștere similară a numărului de crabi verzi în niciuna din cele patru plaje apropiate pe care le monitorizau permanent, concluzia fiind că este rezultatul eforturilor de eradicare, nu al schimbărilor atmosferice sau oceanografice.

Studiul a constatat că explozia populației se datora în parte faptului că acele crustacee decapode adulte ca homarii, creveții și crabii își canibalizează indivizii tineri. Când cei mai mulți adulți au fost îndepărtați, tinerii au crescut fără niciun control și au compensat dispariția adulților.

Studiul notează că această supra-compensare pe termen scurt este un proces numit „efect hidra”, după șarpele mitologic căruia îi creșteau două capete în locul fiecăruia tăiat. Grosholz îl aseamănă și cu „Ucenicul vrăjitor” din filmul Fantasia de la Disney, în care mai multe mături vrăjite apar din cea ciopârțită de ucenicul Mickey.

Studiul este și un sfat de prudență pentru managerii resurselor naturale: „Nu încercați să-i îndepărtați pe toți, că ar putea să revină și să vă muște” a spus Grosholz.

„În locul unei metode unice, studiul evidențiază necesitatea evaluării posibilelor consecințe nedorite în selectarea strategiilor de management și adaptarea acestora la contextul specific și rezultatele așteptate”, spune Greg Ruiz, co-autor și biolog marin la Smithsonian Environmental Research Center.

După cum descrie studiul din Frontiers in Ecology and the Environment, autorii propun o abordare de „nivel Goldilocks – bucle aurii”, în care populația este suficient de mică pentru a susține speciile native și funcțiile ecosistemului fără a risca o explozie a populației speciilor invazive.

Strategia a fost aplicată în cele din urmă la laguna Seadrift, în mare parte cu ajutorul voluntarilor și rezidenților locali.