Temperaturi în creștere începând din acest weekend. Cum va fi vremea la munte și la mare

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 20 iulie 2019, 8:43 Actualitate | Mediu


Caldura
Foto: Pixabay
Vremea în weekend va fi în general călduroasă, cu maxime cuprinse între 26 și 34 de grade Celsius, spun meteorologii. Cei care își petrec weekend-ul la mare vor avea parte de o vreme frumoasă, în schimb la munte vor fi și nori, relatează Mediafax.

Meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a precizat, vineri, pentru MEDIAFAX, că, sâmbătă, vremea va fi călduroasă în zonele de câmpie și normală termic în restul teritoriului.

„Să nu uităm că suntem în ultima decadă a lunii iulie, când de regulă se înregistrează temperaturi ridicate. Sâmbătă, temperaturile maxime se vor situa între 26 și 33 de grade, iar pe fondul cerului variabil, vor apărea și înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, cel mai probabil la deal și la munte, dar pe suprafețe mai mici și în zonele mai joase de relief. Vom avea ploi de scurtă durată, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului”, spune reprezentantul ANM.

Duminică, temperaturile vor fi și mai ridicate față de ziua de sâmbătă. „Vorbim în general de temperaturi maxime între 28 și 34 de grade Celsius. Încă nu avem caniculă, care presupune temperaturi peste 35 de grade Celsius. Totuși, chiar și la 33-34 de grade vorbim de un disconfort termic care se accentuează în special în zonele de câmpie, deci acolo unde sunt temperaturile maxime cele mai mari ale zilei”, precizează meteorologul de serviciu.

Înnorări vor apărea tot în zonele montane și submontane, dar doar la nivel local, fiind posibil ca în restul țării să nu se înregistreze ploi.

„Turiștii pot profita de orele dimineții și chiar din apropierea prânzului când încă nu sunt nori sau nu sunt nori în dezvoltare. Trebuie puțină atenție după orele 14:00-15:00, când aceste dezvoltări devin mai evidente, pot fi averse, descărcări electrice și alte fenomene, inclusiv în zona Carpaților Meridionali și a Văii Prahovei, atât sâmbătă, cât și duminică”, menționează meteorologul de serviciu.

„La mare, vremea este deja frumoasă și se menține așa în ambele zile, chiar și pe parcursul zilei de luni, pentru cei care rămân mai mult timp acolo, temperaturi în creștere, ne referim la cele din aer, vom ajunge la 30-31 de grade Celsius, iar apa mării deja are o temperatură în creștere față de zilele trecute, ea fiind în jur de 23 de grade Celsius”, informează reprezentantul ANM.

Începutul săptămânii viitoare vine cu temperaturi de asemenea ridicate, luni înregistrându-se local și temperaturi caniculare.

De marți, în schimb, temperaturile vor reveni la normal. „Începutul săptămânii viitoare seamănă cu ziua de duminică, vor fi zone chiar și cu un grad, două în creștere la temperatura maximă de duminică, deci vor fi local în Câmpia Română și temperaturi de 35-36 de grade Celsius, însă atât, este vorba de o singură zi, pentru că de marți, după datele actuale asistăm la scăderea temperaturilor și revenirea lor la normal pe fondul unor înnorări destul de extinse și unor ploi destul de numeroase la nivelul țării”, a conchis meteorologul de serviciu.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














1630 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version