[P] Din septembrie, România reciclează din nou!

de     Smile Media
Marţi, 18 septembrie 2018, 12:53 Actualitate | Mediu


Romania reclicleaza
Foto: Environ
Autoritățile publice, primarii de localități mai mari sau mai mici, se pot înscrie într-o nouă ediție a campaniei "România Reciclează", care se va desfășura în perioada 1 septembrie - 30 noiembrie, în localitățile din țară. Înscrierile în campanie se fac pe site-ul www.reciclamimpreuna.ro sau prin e-mail, pe adresa logistica@environ.ro. Campania "România Reciclează" își propune să crească gradul de informare și conștientizare al populației cu privire la necesitatea colectării selective a DEEE-urilor și a bateriilor uzate, pentru un mediu sănătos. 

Scopul programului este să potențeze cantitățile reduse de echipamente electrice și casnice uzate și defecte (DEEE) trimise către reciclare, în vederea onorării angajamentelor luate de țara noastră pentru protecția mediului și protejarea sănătății cetățenilor.

Potrivit prevederilor OUG nr.5/2015, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite de la gospodăriile particulare prin centre fixe de colectare, puncte mobile de colectare (un centru la 50.000 de locuitori, dar nu mai puțin de un centru pe localitate) sau colectarea periodică cu operatori desemnați. 

"E foarte bine că desfășurăm o nouă campanie în luna septembrie - atunci când oamenii încep curățenia de toamnă și hotărăsc ce mai păstrează și ce nu în gospodărie, inclusiv aparate electrice și electrocasnice vechi. În comuna Cumpăna sunt 156 de străzi și 102 km de rețele de infrastructură pe care trebuie să le acoperim. Nu reușim întotdeaua și atunci ne bucurăm că ne veniți în ajutor", a declarat doamna Mariana Gâju, prim-vicepreședinte al Asociației Comunelor din România și primarul comunei Cumpăna (jud. Constanța), în cadrul primei ediții a campaniei "România Reciclează".

În prima ediție a campaniei, sute de români au predat televizoare, mașini de spălat, aspiratoare, dar și storcătoare, imprimante și alte electrocasnice și aparate electrice pe care nu le mai foloseau. Toți cei care au lăsat la centrul de colectare mobil special amenajat o cantitate mai mare de 10 kg deșeuri electrice și electronice sau 5 kg de baterii uzate, au fost răsplătiți cu tichete cadou. Cu sprijinul autorităților și al reprezentanților Asociației Environ, în perioada iunie-iulie 2018, s-au colectat peste 30 tone de DEEE din 15 județe (22 localități).


"Bilanțul primei ediții este încurajator și ne confirmă că românii sunt dispuși să recicleze atunci când le sunt puse la dispoziție soluții în acest sens, respectiv puncte de colectare accesibile și bineînțeles, dacă gestul lor este recompensat cu un mic premiu sau stimulent. Edilii care s-au înscris în campania „România Reciclează” și au promovat proiectul, sunt un exemplu excelent de implicare în domeniul reciclării și protecției mediului înconjurător pentru localitățile pe care le conduc. Ne dorim ca exemplul lor să fie preluat și de alți colegi", a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ, organizatorul campaniei.

Pentru ediția din toamnă a campaniei "România Reciclează", primăriile se pot înscrie pe adresa logisitica@environ.ro sau pe www.reciclamimpreuna.ro. 

















896 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version