Fara indoiala ca singura opozitie organizata in Egipt a fost si a ramas organizatia numita “Fratii Musulmani” (al-ikhwān al-muslimūn) sau formal Societatea Fratilor Musulmani. Desi supusi unor presiuni politice extraordinare de la inceputurile socialiste ale lui Gamal Abdel Nasser, primul presedinte Egiptean dupa detronarea regelui Farouk, deseori sustinatori ai pan-islamismului naserist, de obicei aflati in opozitie si asupriti cu toata forta aparatului represiv care a stat la dispozitia regimurilor respective, in special pe timpul ultimilor doi presedinti egipteni (Anwar El Sadat si Hosni Mubarak), au reusit sa-si pastreze structurile, desi au actionat mai tot timpul in conditii de semi-ilegalitate.

Cateva lucruri importante de mentionat pentru cititorul neavizat, care poate face legatura intre aceasta organizatie si islamismul extremist de sorginte Iraniana. Cei mai mari dusmani “ideologici” ai Iranului sunt aceasta organizatie, care reprezinta religiozitate sunita (nu mai putin extremista) fata de cea shiita, pe care o reprezinta Iranul. Deci o alianta intre aceste doua miscari politico-religioase islamiste este o utopie. Bineinteles intotdeauna vor actiona impreuna impotriva infidelilor din regiune.

Fratia Musulmana a fost fondata in 1928 de Hassan al Banna, cleric musulman sunit dupa descompunerea totala a Imperiului Otoman si secularizarea care a urmat sub influenta reformelor lui Mustafa Kemal Atatürk. Fratia a avut un succes extraordinar – pana in anul 1932 numara 500 de mii de membri in Egipt si se raspandise aproape in toata regiunea Magrebului, Palestina si Siria. Dintr-o organizatie sociala si religioasa, fratia a evoluat intr-o organizatie politica ce sustinea ca o constitutie a unui stat musulman este Quranul si codul legislativ trebuie sa fie Sha’aria (legea islamica religioasa). Avand in vedere ca organizatia lupta impotriva regimului monarhic al lui Farouk, pe care il vedea decadent, occidentalizat si corupt, Fratia a intrat intr-un situatie de conflict din care a rezultat uciderea (cu sange rece, intr-un taxi) a fondatorului Hassan al Banna, la varsta de 43 de ani.

Mostenitorul doctrinar al lui Hassan al Banna a fost un tanar intelectual scolit si in Statele Unite pe nume Sayyid Qutb. Qutb petrece o perioada de 4 ani in Statele Unite (in biografia lui formala numai 2, 1948-50), ia cursuri la Universitatea din Nord Colorado si lucreaza la doua colegii si un semestru la Universitatea din Stanford. Isi termina sederea in Statele Unite cu publicarea unui articol extraordinar care poarta titlul “The America that I Have Seen”. Citirea acestui articol poate explica exact sentimentele anti-occidentale ale fundamentalismului islamic modern, nu cred ca cei care sunt consilierii Presedintelui Obama au citit articolul. (Aveti aici o recenzie din Smithsonian Magazine). Si Sayyid Qutb isi gaseste sfarsitul prin spanzurare, condamnat pentru un atentat impotriva lui Gamal Abdel Nasser, in august 1966.

Cartea lui Fi Zilal al-Qur’an (In Umbra Quranului) este o capodopera teologica, care insa poate fi interpretata asa cum a fost, dand nastere unor monstrii de genul Al Qaeda si Osama bin Laden, fost elev al fratelui lui Sayyed, Muhammad Qutb. Alt elev al acestui frate a fost Ayman Zawahiri (din greseala considerat mentorul lui bin Laden), cel care a fost creierul atentatelor 9/11.

Pana aici istoria mai apropiata sau mai departata. Astazi Fratia numara 16 milioane de membri, imprastiati in tot Orientul Mijlociu, Asia Centrala si Europa de Est. Conform parerilor expertilor americani, in cadrul unor alegeri libere in Egipt ei pot avea 25% din totalul voturilor. Ii pot asigura eu ca ei, impreuna cu organizatii afiliate si pastrate in “adormire”, pot castiga alegerile in Egipt fara multe probleme. Daca este bine sau rau, poporul egiptean trebuie sa hotarasca.

Intr-un articol recent eu am desenat trei scenarii posibile. Bineinteles Fratia se afla in centrul fiecarui scenariu posibil:

Primul scenariu. Tranzitie calma in Egipt si inscaunarea directa sau indirecta a unui nou general. Scenariul este dependent de personalitatea noului “faraon” si felul in care tranzitia va fi prezentata poporului. Cred ca daca Omar Suleiman va fi ales ca omul-tranzitie, se va pastra o stabilitate tactica in regiune, fara insa a se ajunge la un nou echilibru strategic.

Al doilea scenariu. Fratii Musulmani vor deveni forta predominanta in Egipt, cu sau fara masca numita “El-Baradei” si avand in vedere ca aproape mai mult ca sigur tratatul cu Israel va fi anulat, probabil ca Israelul va fi nevoit sa actioneze impotiva Hamasului pentru a-si sustine optiunea Fatah-Abass, cu care are tratat si “foaie de parcurs”.

Al treilea scenariu va fi cel cu care mi-am intitulat articolul – “Ziua şacalilor”, in care se va cauta un nou echilibru strategic in Orientul Mijlociu. Acest echilibru se poate castiga numai cu multa, multa violenta!

Americanii au gresit – cand divortezi intotdeauna exista un partaj, in majoritatea cazurilor el nu este amiabil. Statele Unite au divortat de Orientul Mijlociu. Problema majora ar fi cu cine raman copiii!

Mai multe despre “Societatea Fratilor Musulmani” in materialul pe care il puteti descărca aici: Islam - The Muslim Brotherhood

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro