Producatorul scotian de bere BrewDog lanseaza pe piata "The End Of History", un nou tip de bere foarte tare, care are totodata un recipient cel putin inedit - corpuri de animale moarte. Activistii pentru drepturile animalelor au condamnat deja ideea berarilor scotieni, pe care o considera o "tactica ieftina de marketing", relateaza Daily Telegraph.

Douasprezece sticle de bere The End Of History au fost deja produse, acestea fiind ambalate in corpurile impaiate a sapte hermeline, patru veverite si a unui iepure de camp.

De impaierea animalelor s-a ocupat un taxidermist din Doncaster, acesta costumandu-le cu kilturi sau palarii. El a precizat ca animalele nu au fost sacrificate pentru crearea noului produs, unele dintre acestea fiind ucise pe sosele.

Cu 55% alcool, scotienii de la BrewDog sustin ca The End Of History este "cea mai tare bere din lume". De asemenea, producatorii spun ca aceasta este mai tare decat whisky-ul si vodca, si recomanda ca berea sa fie servita in pahare mici, specifice bauturilor spirtoase.

O sticla de bere The End Of History costa 500 de lire sterline si poate fi achizitionata prin intermediul site-ului companiei scotiene, precizeaza Telegraph.

Recenta oferta lansata de BrewDog a fost criticata de grupurile de militanti pentru drepturile animalelor. "Folosirea tacticilor-soc de captare a atentiei e o modalitate teribil de invechita, mai ales cand implica exploatarea si injosirea animalelor", a spus Ross Minett, de la Advocates for Animals.

"Toate animalele folosite pentru imbutelierea berii The End Of History au murit din cauze naturale - e o modalitate mai buna de a le celebra si pretui, decat sa fi fost lasate sa putrezeasca", a raspuns criticilor James Watt, unul dintre fondatorii firmei de bere.

The End of History from BrewDog on Vimeo.