Biserica Romano-Catolica din Malaezia se declara nemultumita de decizia autoritatilor de a nu aduce in fata justitiei doi ziaristi musulmani care au profanat ritualul sfintei cuminecaturi, relateaza BBC News.

Potrivit bisericii, cei doi au participat la slujba, au luat azima dupa care au scuipat-o din gura.

Arhiepiscopul de Kuala Lumpur, Murphy Pakiam, spune ca cei doi au profanat biserica, iar faptul ca nu au fost acuzati pare sa legitimeze comportamentul lor, intr-o tara majoritar musulmana.

Ziaristii afirma insa ca au mers la biserica pentru a verifica informatii legate de convertirea ilegala a musulmanilor, dar nu au gasit nicio dovada.

In timp ce persoanele care nu sunt de rit catolic au dreptul sa participe la slujba, Biserica interzice celor care nu sunt botezati sa primeasca sfanta cuminecatura.

Arhiepiscopul cere acum scuze din partea ziaristilor si a revistei care a publicat incidentul.

"Acei ziaristi au afisat o lipsa de respect dusa la extrem pentru comunitatea catolica in momentul in care au primit si scuipat sfanta cuminecatura", a afirmat el, intr-o conferinta de presa.

Procuroul general Abdul Gani Patail spune insa ca ziaristii nu au inteles semnificatia azimei.

"Este posibil ca actiunile celor doi reporteri sa fi ranit credinta unor oameni, dar eu sunt satisfacut cu nu au intentionat sa ofenseze pe nimeni. A fost un act de pura ignoranta", a explicat el.