Armata israeliana se pregateste sa lanseze lovituri aeriene de mare amploare asupra instalatiilor nucleare iraniene in cazul in care noul guvern de la Tel Aviv va da acest ordin, anunta ziarul britanic The Times, citand surse israeliene.

"Israelul vrea sa fie sigur ca daca armata sa va primi unda verde, ea va putea lovi Iranul in cateva zile, sau chiar in cateva ore. Armata se pregateste la toate nivelurile pentru aceasta eventualitate. Mesajul pentru Iran este ca amenintarea nu este doar verbala", a declarat un inalt responsabil al apararii israeliene, sub protectia anonimatului.

Printre masurile de pregatire, Israelul va achizitiona trei avioane radar AWAC si are in vedere exercitii la scara nationala pentru a pregati populatia in fata unor eventuale represalii.

Oficialii evrei estimeaza ca Armata va viza peste 12 tinte din Iran, inclusiv Natanz (in estul tarii), unde cateva mii de centrifuge imbogatesc uraniul, Ispahan (centru) unde tunelurile adapostesc 250 de tone de gaz si Arak (est) unde autoritatile construiesc un reactor cu apa grea.

"Noi nu proferam amenintari la adresa Iranului fara sa avem mijloacele de a le pune in practica. Recent, au avut loc progrese, mai multe operatiuni de pregatire care indica vointa Israelului de a actiona", a explicat un responsabil din serviciile de informatii.

Cu toate acestea, este putin probabil ca Israelul sa lanseze aceste lovituri fara sa primeasca anterior macar acordul tacit al administratiei americane, care a adoptat un ton ceva mai conciliant fata de Teheran, a subliniat sursa citata.

Ziua fortelor armate ale Iranului: Pentru prima data, Ahmadinejad adopta un ton moderat

In ciuda amenintarilor israeliene, Iranul a preferat sa fie foarte retinut la sarbatoarea anuala a fortelor armate, dupa ce noua administratie americana si-a multiplicat apelurile la dialog, noteaza AFP.

Presedintele Mahmoud Ahmadinejad a deschis traditionala defilare militara printr-un discurs remarcabil de scurt si de moderat.

El a prezentat natiunea iraniana drept "idealista, care sustine pacea si securitatea" pentru toate tarile.

Nu a pomenit niciun cuvant despre marile puteri despre care afirmase anul trecut, cu aceeasi ocazie, ca sunt neputincioase in fata rezistentei poporului iranian.

Ahmadinejad nu a mai amenintat ca "va rupe mana" oricarui agresor, asa cum o facuse in 2006 si 2007, intr-un avertisment adresat Israelului si Statelor Unite.

De aceasta data, el a prezentat fortele armate drept "garantul securitatii in regiune" si a subliniat ca natiunea iraniana este "pregatita pentru o larga participare la gestiunea problemelor mondiale si pentru stabilirea unei securitati bazate pe justitie in diferitele zone ale planetei".