Ce cadou i-ai putea face presedintelui american, daca esti un oficial aflat in vizita la Washington sau gazda celui mai puternic om din lume? Probabil este o dilema pe care toate serviciile de protocol, in consultare cu presedintii aflati in situatia de a se gandi la un cadou, o au, scrie Anne-Marie Blajan, pe blogul ei.

Arhivele nationale americane au dat publicitatii - acum cateva zile - lista cadourilor primite de presedintele Bush in anul 2007. Am incercat sa gasesc lista - vazand un titlu in ziarul unui domn asezat in fata mea in autobuz - ca sa vad la ce s-a gandit presedintele Basescu. Lista (merita sa va aruncati un ochi pe ea, este chiar amuzant) am gasit-o via acestui blog, unde sunt si niste comentarii.

Din pacate, in perioada prezentata, presedintele Romaniei nu i-a facut niciun cadou presedintelui Bush, deci nu pot decat sa ii comentez pe ceilalti lideri mondiali pentru imaginatia sau, dimpotriva, lipsa de imaginatie de care au dat dovada.

Cei mai lipsiti de imaginatie si neinspirati au fost cei care i-au facut cadou consumabile: ciocolata asortata, fructe, ceai sau vin, toate produse care sunt distruse de Secret Service, intrucat asa cere protocolul. "Handled Pursuant to Secret Service Policy" este exprimarea oficiala, dar asta inseamna exact ce v-am spus: sunt distruse.

Asa ca ciocolata de 481 de dolari a sultanului Bruneiului, de 222 de dolari a lui Gordon Brown (te asteptai sa nu fie atat de lipsit de inspiratie premierul britanic) sau de 932 de dolari a premeirului Qatarului a ajuns praf si pulbere. Aceeasi soarta a avut-o si trifoiul de 3 dolari al premierului irlandez, Bertie Ahern.

In general, sefii de stat fac cadou boluri si farfurii, platouri, de cateva sute de dolari sau chiar mai mult, din portelan celebru, din argint sau cristal. Te-ai astepta ca intreaga casa a familiei Bush sa fie plina de astfel de accesorii, numai ca exista regula ca presedintele si prima doamna sa foloseasca doar cadourile care nu depasesc 335 de dolari. Celelalte sunt considerate cadouri pentru poporul american, insa daca presedintele si le doreste, le poate cumpara la pretul pietei.

Gordon Brown i-a mai facut cadou o paturica din lana in culorile verde, bej si rosu, in timp ce liderul turkmen un covoras.

Citeste restul articolului si comenteaza pe Menaru.