Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, joi noaptea, o rezolutie prin care solicita incetarea imediata a focului in Fasia Gaza, transmite CNN. Documentul a fost adoptat de 14 din cei 15 membri ai Consiliului, in timp ce Statele Unite s-au abtinut.

Rezolutia isi exprima "grava ingrijorare" fata de criza umanitara si numarul mare de victime civile din Fasia Gaza, precum si fata de victimele atacurilor cu racheta ale Hamas.

Documentul sustine necesitatea unei "incetari a focului imediate, de durata si deplin respectata care sa duca la retragerea completa a fortelor israeliene din Gaza".

Seful diplomatiei britanice, David Miliband, a declarat ca "suntem foarte constienti de faptul ca pacea se obtine la fata locului in timp ce rezolutiile se scriu la ONU".

La randul sau, secretarul american de stat, Condoleezza Rice, a laudat rezolutia insa a declarat ca SUA prefera sa astepte rezultatele negocierilor ce se desfasoara in prezent la Cairo, intre reprezentanti israelieni si palestinieni. Rice a precizat ca Statele Unite sprijina textul si obiectivele rezolutiei, dar a adaugat ca SUA considera ca e important sa vada teremenii acordului de incetare a focului care se discuta in Egipt.

Documentul saluta si eforturile presedintelui egiptean Hosni Mubarak de a obtine un acord de incetare a focului. Rezolutia cere deschiderea de coridoare pentru livrarea de ajutoare umanitare in Gaza, unde rezervele de alimente, apa, electricitate si medicamente sunt aproape de final.

Ambasadorul israelian la Natiunile Unite, Gabriela Shalev, a declarat in fata Consiliului de Securitate ca atacurile cu rachete ale Hamas "ne-au lasat fara alternative".

Hamas si Israel au respins insa documentul adoptat de ONU.

In acest timp, luptele au continuat in Fasia Gaza. Potrivit Al Jazeera, cel putin sase persoane au fost ucise joi noaptea in urma atacurilor aeriene isreliene. Ultimul bilant al confruntarilor indica faptul ca peste 765 de palestinieni au murit de la inceputul ofensivei israeliene. De cealalata parte, 13 israelieni, intre care 10 soldati, au fost ucisi incepand din 27 decembrie.

Obama vrea sa discute cu Hamas

In acest timp, publicatia The Guardian sustine ca tabara lui Barack Obama vrea sa inceapa negocieri cu Hamas.

Ziarul citeaza surse din echipa democrata, care afirma ca palestinienii vor fi contactati prin intermediul serviciilor secrete.

Analistii sunt de parere ca miscarea reprezinta o schimbare fundamentala a diplomatiei americane fata de perioada in care George W. Bush a fost presedinte. SUA considera Hamas o organizatie terorista.