Obama si McCain, sabotati de hackeri rusi si chinezi in timpul campaniei electorale

de Alina Neagu     HotNews.ro
Vineri, 7 noiembrie 2008, 14:05 Actualitate | Internaţional


Sistemele informatice ale ambilor candidati la Casa Alba, Barack Obama si John McCain, au fost tinta atacurilor unor hackeri in timpul verii, in perioada campaniei electorale. Acestia ar fi sustras o cantitate importanta de fisiere. Operatiunea pare sa fi fost pusa la cale de Rusia sau China, potrivit TimesOnline.

Dupa descoperirea a ceea ce se credea initial ca ar fi fost un virus informatic, centrul de campanie al lui Barack Obama a fost vizitat de agenti FBI si ai Secret Service, care au descoperit ca, in realitate, sistemul informatic a fost atacat de hackeri. "O cantitate importanta de fisiere a fost sustrasa din sistemul informatic", a afirmat un agent FBI, citat de revista americana Newsweek.

Potrivit serviciilor secrete americane, nici sistemul informatic de campanie al contracandidatului lui Barack Obama, John McCain, nu a fost ocolit de hackeri.
"Expertii tehnici din staff-ul lui Barack Obama au facut supozitii ca hackerii ar fi rusi sau chinezi", scrie Newsweek, care adauga ca agentii FBI l-au asigurat pe Barack Obama ca atacul nu a venit in niciun caz din partea adversarilor sai politici.

Atacul a iesit la lumina la cateva ore dupa ce presedintele Bush a tinut, joi, un speech in care a avertizat ca dusmanii Statelor Unite ar planui sa provoace fie o criza a securitatii nationale americane fie un atentat terorist in timpul tranzitiei dintre administratiile Bush si Obama.

La randul sau, Barack Obama urmeaza sa sustina, vineri seara, la ora 21:30, ora Romaniei, prima sa conferinta de presa de la castigarea scrutinului prezidential.

Discursul va fi tinut  intr-un hotel din Chicago unde Obama se intalneste cu consilierii sai economici, intre care fostii secretari ai Trezoreriei, Larry Summers si Robert Rubin, precum si fostul sef al Rezervei Federale, Paul Volcker.



















1800 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    :))) (Vineri, 7 noiembrie 2008, 14:54)

    Victor [anonim]

    Cred ca erau chineji din Romania defapt =))

    Cu siguranta rusii si chinezii au complotat sa iasa Obama presedinte :))
  • 0 (4 voturi)    
    Nu cred (Vineri, 7 noiembrie 2008, 15:50)

    Mihai [anonim]

    Nu prea cred informatiile astea neverificabile cum ca "au fost atacati de hackeri chinezi si rusi". Pare cusut cu ata alba in acceasi filozofie cu teorisitii lui Bush. "Va spun eu ca suntem in pericol...asa ca trebuie sa ii atacam". De data asta parca vad in curand cenzura pe net, urmariri pe scara larga...ca ai putea fi hacker...
    • -1 (1 vot)    
      cenzura (Vineri, 7 noiembrie 2008, 20:04)

      capsunaru [anonim] i-a raspuns lui Mihai

      se lucreaza de mult. Internetul asa cum e e mult prea liber si o sa se termine.
      Sint o groaza de interese, cazinourile din SUA (americanu.. popor liber nu are voie sa joace la casino pe internet he he... ) propaganda politica .. etc. Faptul ca puteai citi si vedea poze de la Alzajaira nu a placut de loc americanilor, pt ca spuneau cu totul alta poveste decit CNN, cum un atac asupra teroristilor era de fapt o scoala sau o nunta...
      IPv6 permite toate astea si faptul ca IP-urile se cam termine o sa forteze pe toti sa treaca la IPv6. Prevad ca in curind o sa trebuiasca sa iti cumperi o licenta de "emisie" pt ca site-ul tau sa fie vizibil in SUA.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version