VIDEO 144 de pelerini si-au pierdut viata intr-o busculada produsa intr-un templu hindus

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 30 septembrie 2008, 11:40 Actualitate | Internaţional


Peste 100 de hindusi au murit intr-un templu din India
Foto: www.liveleak.com
Cel putin 144 de pelerini si-au pierdut viata marti, in urma unei buslculade care a avut loc intr-un templu hindus din vestul Indiei, relateaza AFP. Accidentul a avut loc in orasul Jodhpur, la 6 dimineata, dupa ce un zid al templului Chamunda s-a prabusit, ucigand mai multe persoane si provocand panica in randul celor peste 25.000 de credinciosi.

Cel putin 150 de persoane sunt ranite, in timp ce mai multi oameni sunt inca blocati sub ruinele zidului.

Imaginile arata credinciosi care transporta cadavre spre masinile politiei, in timp ce altii incearca cu disperare sa-si ajute apropiatii.

"Trebuia sa ma intalnesc cu un prieten, pentru a ne ruga, dar am intarziat", povesteste un student. "Cand am ajuns, era un adevarat haos, oamenii alergau in toate sensurile. Am reusit sa-mi regasesc prietenul, care isi pierduse constiinta, fara insa a fi grav ranit", a declarat el.

India, tara cu o populatie de peste 1,1 miliarde persoane, dintre care 80% hindusi si 14% musulmani, se pregateste pentru marea sarbatoare a luminilor din 28 octombrie, Diwali,  care marcheaza noul an, potrivit calendarului religios.

In perioada festivitatilor, astfel de accidente sunt frecvente, in conditiile in care in temple nu exista niciun fel de masuri de securitate.

Busculada de la Jodhpur este al patrulea incident de acest gen care are loc in
India, de la inceputul anului.

La inceputul lunii august, 150 de hindusi au murit in mod similar, dupa panica provocata de zvonuri privind o alunecare de teren.

Cel mai grav accident de acest tip a avut loc in ianuarie 2005, in timpul unui pelerinaj la Satara, cand si-au pierdut viata 257 de credinciosi.

ATENTIE, imagini socante!









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1040 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    .... (Marţi, 30 septembrie 2008, 12:26)

    S [anonim]

    oameni primitivi


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by