Un om de afaceri bulgar, directorul uneia dintre cele mai mari companii din sectorul energetic din Bulgaria, a fost gasit mort intr-un complex rezidential din Sofia, transmite Novinite.com.

Borislav Georgiev era directorul executiv al Atomenergoremont, compania care se ocupa cu intretinerea reactoarelor de la centrala nucleara de la Kozlodui.

Georgiev, in varsta de 41 de ani, a fost impuscat intr-un bloc din cartierul Liulin din capitala bulgara.

Vecinii au alertat politia duminica seara, dupa ce l-au gasit pe Georgiev zacand fara viata in holul blocului.

Corespondentul Hotnews.ro in Bulgaria relateaza ca, pina in acest moment, politia a refuzat sa ofere informatii despre crima. Compania la care lucra Georgiev a spus ca acesta este un "eveniment tragic", dar ca uciderea sa nu are legatura cu fostul sau loc de munca.

Atomenergoremont a fost infiintata in 1974 si este o companie ce se ocupa, printre altele, cu realizarea, reparatia si instalarea echipamentelor industriale etc.

O alta tentativa de asasinat

Tot luni, la Sofia a fost impuscat autorul unei carti care dezvaluia culisele mafiei din Bulgaria.

Victima, Georgi Stoev, a fost transportat imediat la Spitalul de Urgenta Pirogov. Novinite anunta ca la aceasta ora nu se stie nimic despre starea sa. Potrivit unor martori citati de Novinite, Stoev a fost impuscat de doua persoane in fata unui hotel.

Politia a refuzat sa faca vreo legatura intre cele doua incidente.

Jurnalistii bulgari acuza politia ca pastreaza o tacere exagerata, motivata doar de faptul ca autoritatile de la Sofia au fost recent implicate in mai multe scandaluri. In ultima luna, imaginea Ministerului bulgar de Interne a fost afectata de arestarea directorului adjunct al Directiei de combatere a crimei organizate, Ivan Ivanov, acuzat de dezvaluire de informatii confidetiale, si a fostului sef al secretariatului ministerului, Ilia Iliev.