Fostul preşedinte sud-african Jacob Zuma a scăpat teafăr dintr-un accident rutier, în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost lovit de un şofer în stare de ebrietate, anunţă poliţia, relatează AFP, citat de News.ro.

Sepp Blatter (stanga), alaturi de presedintele Africii de Sud, Jacob ZumaFoto: Reuters

Accidentul a avut loc la câteva ore după ce autorităţile electorale i-au interzis lui Jacob Zuma să participe la alegerile generale de la 29 mai, lucru care a reaprins tensiuni odată cu apropierea scrutinului.

Maşina şoferului beat „a intrat în coliziune cu vehiculul blindat oficial al fostului preşedinte Jacob Zuma”, anunţă într-un comunicat poliţia sud-africană (SAPS).

Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost arestat, în provincia KwaZulu Natal, „cu privire la conducere în stare de beţie şi conducere imprudentă şi neglijentă”, precizează SAPS.

Nici Jacob Zuma şi nici gărzile sale de corp nu au fost rănite în accident, iar fostul preşedinte, în vârstă de 81 de ani, a fost condus acasă.

Relansarea carierei fostului președinte

Veteranul Partidului Congresul Naţional African (ANC), aflat la putere, a fost nevoit să plece din funcţie în 2018, după ce a fost acuzat de corupţie, însă a rămas influent. În decembrie, el a anunţat că urma să facă campanie pentru Partidul Umkhonto We Sizwe (MK), în opoziţie, înfiinţat recent, într-o încercare de a-şi relansa cariera, care a aplicat o lovitură dură ANC.

Miercuri, ANC a depus o nouă cerere la tribunal împotriva MK, după ce i s-a respins o primă cerere, subliniind că numele şi logoul partidului sunt asemănătoare celor ale aripii militare a ANC - în prezent dizolvată -, iar acest lucru ar putea înşela sau alimenta confuzia în rândul alegătorilor.

Un purtător de cuvânt al MK, Nhlamulo Ndhlela, declară AFP că această coliziune între maşini nu este o coincidenţă.

„Ministrul Poliţiei însărcinat cu unitatea de protecţie a fostului președinte nu şi-a modernizat vehiculul de opt ani şi este aceeaşi persoană care a evocat în mesaje o îngropare a lui Zuma”, declară el.

„Este vorba despre un joc viclean”, consideră Ndhlela, potrivit căruia maşina lui Zuma a fost în mod special vizată în coloană. Acest accident inspiră teorii ale complotului pe reţele de socializare.

Şoferul beat urmează să compară în justiţie marţi. În alegerile din mai, ANC ar putea, potrivit unor observatori, să nu treacă pragul de 50% din voturi, pentru prima oară de când a ajuns la putere, la sfârşitul apartheidului, în 1994, afectat de slăbiciunea economiei şi de acuzaţii de corupţie şi proastă gestionare.

Întrebat despre starea sănătăţii lui Jacob Zuma, Ndhlela a răspuns AFP că acesta „este bine dispus, ca întotdeauna, şi a râs în această (vineri) dimineaţa de accident, însă asta nu înseamnă că l-a luat cu uşurinţă şi că nu este conştient de ceea ce s-a întâmplat”.