Biroul Procurorul districtului Manhattan a anunţat joi seară că l-a contactat pe un avocat al lui Donald Trump pentru a organiza prezenţa sa în faţa instanţei din New York şi, astfel, pentru a-l notifica oficial pe fostul preşedinte al SUA cu privire la inculparea sa penală în cazul cumpărării tăcerii unei actriţe porno în 2016, transmite AFP.

Donald Trump la un miting electoral Foto: Charlie Neibergall / AP / Profimedia

"L-am contactat pe avocatul domnului Trump în această seară pentru a organiza predarea acestuia către procurorul districtual din Manhattan (Alvin Bragg) pentru o audiere de inculpare în faţa unei curţi supreme" din New York, a indicat, într-un comunicat scurt, un purtător de cuvânt al parchetului din Manhattan, după ce juriul a votat pentru acuzarea fostului preşedinte al Statelor Unite.

Actul inculpării rămâne deocamdată necunoscut, la fel ca şi data audierii, potrivit comunicatului de presă.

Ulterior, avocata Susan Necheles a anunţat că audierea în care îi va fi adus la cunoştinţă actul de acuzare lui Donald Trump este programată pentru ziua de marţi.