Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, l-a felicitat pe Papa Francisc, care a sărbătorit luni zece ani de la alegerea sa în fruntea Bisericii Romano-Catolice, scrie dpa.

Patriarhul Kirill al RusieiFoto: Valery Melnikov / Sputnik / Profimedia Images

În scrisoarea sa, Kirill vorbește despre „dialogul între religii”, declaraţii salutate de Vatican, în condiţiile în care de luni de zile nu a mai existat nicio formă de comunicare între suveranul pontif şi patriarhul rus.

Papa Francisc şi-a exprimat de mai multe ori speranţa că va putea vorbi cu Kirill despre modalităţile de instituire a păcii în Ucraina, după declanşarea invaziei ruse în 24 februarie 2022.

Kirill este un susţinător ferm al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, iar Papa Francisc a recunoscut că este puţin probabil ca un astfel de dialog să aibă succes.

Pentru moment nu este clar dacă scrisoarea patriarhului rus ar putea reprezenta un semn al detensionării relaţiilor, scrie dpa, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill şi-a exprimat „speranţa că în vremurile dificile pe care le trăim, dialogul dintre liderii religioşi poate avea rezultate pozitive”.

De asemenea, el i-a transmis Papei Francisc „urări de sănătate şi linişte sufletească”.

Născut în Argentina, Francisc, în vârstă de 86 de ani, a devenit primul papă latino-american, pe 13 martie 2013, succedându-i lui Benedict al XVI-lea, primul papă din ultimele şase secole care a demisionat. Prin cei 10 ani de pontificat, Francisc a depăşit durata medie de 7,5 ani a celor 265 de pontificate anterioare. În această perioadă, el a vizitat 60 de state şi teritorii, parcurgând aproape 410.000 km, însă nu s-a întors în Argentina natală, o absenţă care a provocat numeroase speculaţii.

​Apelul lui Kirill către Papa Francisc

Sâmbătă, Patriarhul Kirill I al Moscovei i-a cerut Papei Francisc şi altor lideri religioşi să convingă Ucraina să oprească represiunea împotriva unei aripi istorice a bisericii aliniate cu Rusia, conform Reuters.

Printre numeroşii lideri cărora le este adresat apelul se numără Papa Francisc, Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, şeful Bisericii Copte din Egipt Papa Tawadros, precum şi secretarul general al ONU Antonio Guterres şi înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului Volker Turk.

Kievul a ordonat vineri Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU) să părăsească complexul mănăstiresc Lavra Pecerska unde îşi are sediul, guvernul susţinând că această biserică este pro-rusă şi colaborează cu Moscova.

Ministerul ucrainean al Culturii a informat că BOU are ca dată limită până pe 29 martie să părăsească Lavra Pecerska.

Patriarhul Kirill I a îndemnat liderii religioşi şi organizaţiile internaţionale să „depună toate eforturile pentru a preveni închiderea forţată a mănăstirii, care va conduce la încălcarea drepturilor a milioane de credincioşi ucraineni", se arată într-un comunicat.

Patriarhul Moscovei a susţinut ferm invadarea Ucrainei de către forţele ruse. BOU spune că a întrerupt legăturile cu Rusia şi Patriarhia Moscovei şi că este victima unei vânătoare politice de vrăjitoare.

Din octombrie, Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat periodic percheziţii în bisericile BOU, a impus sancţiuni episcopilor şi susţinătorilor săi financiari şi a deschis dosare penale împotriva a zeci de clerici.

Majoritatea credincioşilor ortodocşi ucraineni aparţin Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, formată în urmă cu patru ani prin unirea unor ramuri independente de autoritatea Moscovei.