Protestele au început odată cu moartea Mahsei Amini, de 22 de ani de origine kurdă, după ce a fost arestată de poliția morală pentru că ar fi încălcat legea hijab-ului bazată pe Sharia.

Eleva cu hijabFoto: Matan Golan / Alamy / Alamy / Profimedia

„Atât parlamentul, cât și justiția lucrează (la schimbarea legii)” pentru a stabili dacă e nevoie de modificări, a declarat procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, citat de agenția de presă AFP, citată de India Today.

Acesta nu a precizat ce anume ar putea fi modificat în lege de către autoritățile legislative, dominate de conservatori. Echipele care lucrează la revizuirea legii s-au întâlnit cu membrii comisiei de cultură a Parlamentului, rezultatele urmând să apară „într-o săptămână sau două”, a spus procurorul general.

Președintele Ebrahim Raisi a declarat sâmbătă că fundațiile republicane și islamice ale Iranului sunt înrădăcinate constituțional. „Dar există metode de implementare a constituției care pot fi flexibile”, a spus el.

Hijabul a devenit obligatoriu pentru toate femeile din Iran în aprilie 1983, la patru ani după Revoluția Islamică care a răsturnat monarhia susținută de SUA. El rămâne o problemă extrem de sensibilă într-o țară în care conservatorii insistă că ar trebui să fie obligatorie, în timp ce reformiștii vor ca fiecare femeie săp decidă pentru ea dacă să-l poarte.