„Nu”, Statele Unite nu urmăresc „schimbarea de regim” în Rusia, spune apăsat Casa Albă. Precizarea pripită arată că strategia „schimbării de regim”, asumată anterior de neoconservatori, a devenit sulfuroasă după experiențele negative din Irak, Afganistan sau Libia, scrie AFP.

Joe Biden, discurs în PoloniaFoto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Joe Biden a provocat valuri sâmbătă, la Varșovia, declarând despre Vladimir Putin că „acest om nu poate rămâne la putere!”

Această frază mică, care nu a apărut în textul scris al discursului, a forțat Casa Albă să-i minimizeze imediat sfera de aplicare pentru a se asigura că președintele american nu sugera „schimbare de regim” în Rusia.

Luni, liderul democrat a refuzat să-și retragă declarația, susținând că își exprima doar „indignarea morală”, dar nu o politică care vizează „răsturnarea lui Putin”.

„Tocmai veneam de la acele familii”, a spus el, referindu-se la refugiații ucraineni din Varșovia. „Nu exprimam atunci sau nu exprim acum o schimbare de politică”, a spus Biden. „Nu îmi cer scuze pentru asta”, a spus el.

Prin urmare, evocarea unei astfel de opțiuni pare a fi tabu.

"Schimbarea de regim poate părea atractivă pentru că scapă de persoana asociată cu politicile pe care le respingem, dar aproape întotdeauna duce la instabilitate", a spus Sarah Kreps, profesor la Universitatea Cornell.

Foto: Tass/ Profimedia

"Schimbările de regim care nu au funcționat"

De asemenea, șeful diplomației americane Antony Blinken a făcut din refuzul său un ax al doctrinei sale, promițând în martie 2021 că nu va impune „democrația prin intervenții militare costisitoare sau prin încercarea de a răsturna regimurile autoritare prin forță”.

"Am folosit aceste tactici în trecut. Oricât de bine intenționate au fost, nu au funcționat", a spus el.

Istoria politicii externe a Statelor Unite este punctată de aceste încercări clandestine sau revendicate – și mai mult sau mai puțin norocoase – de a rezolva o criză prin înlocuirea liderilor unei țări adversare.

Pentru prima dată în curtea sa din America Latină, CIA a jucat un rol, în special în timpul Războiului Rece, în lovituri de stat militare menite să răstoarne președinții de stânga.

Dar strategia „schimbării regimului” nu dispare odată cu sfârșitul Cortinei de Fier. Acum singura superputere, sigură că este de neatins, America și-o asumă și mai clar la începutul secolului XXI.

Încă din 1998, un text al Congresului promulgat de președintele democrat Bill Clinton scria alb pe negru că politica Statelor Unite trebuie să „susțină eforturile de a înlătura regimul lui Saddam Hussein de la putere în Irak”.

Ajuns la Casa Albă în 2001, republicanul George W. Bush s-a înconjurat de figuri ale curentului neoconservator, uneori porecliți drept „războinici”, care au teoretizat această revenire a intervenționismului american pentru promovarea modelului democratic.

Atacurile din 11 septembrie vor accelera mișcarea: „războiul împotriva terorismului” duce rapid la căderea talibanilor din Afganistan, înainte ca Washingtonul să decidă să treacă de la vorbe la fapte împotriva lui Saddam Hussein în timpul războiului din Irak din 2003, acuzându-l în mod fals de deținerea de arme de distrugere în masă.

Schimbarea regimului Putin ar putea crea haos într-o țară nucleară

În continuare, în Libia, deși intervenția efectuată în 2011 de americani și aliații lor europeni a avut ca scop oficial protejarea rebelilor care luptau împotriva lui Muammar Gaddafi în mijlocul „Primăverii arabe”, ea a continuat de fapt până la moartea liderul libian.

În toate aceste trei țări, obiectivul principal al răsturnării regimului s-a materializat rapid. Pe de altă parte, corolarul său, „Construirea națiunii”, sau construcția necesară a unui stat stabil – și aliat al Occidentului – pentru a succeda puterii căzute, s-a încheiat în cele mai multe cazuri cu eșecuri.

Gruparea jihadistă Statul Islamic a profitat de instabilitatea Irakului la mijlocul anilor 2010;douăzeci de ani de prezență costisitoare în Afganistan s-au încheiat cu un fiasco în timpul retragerii americane de vara trecută, odată cu revenirea talibanilor; iar Libia încă nu poate scăpa dintr-un deceniu de haos.

Clasa politică americană aproape unanimă, la unison cu opinia publică obosită de „războaiele nesfârșite” purtate de cealaltă parte a lumii, apără astăzi o politică externă mai puțin intervenționistă.

Și fără opțiunea militară, nu are neapărat mijloacele pentru ambițiile sale. Sub președintele Donald Trump, Statele Unite au încercat să-l scoată de la putere pe președintele venezuelean Nicolas Maduro printr-o campanie de sancțiuni internaționale, dar fără succes.

De la începutul crizei ucrainene, însuși Joe Biden și-a trasat linia roșie: să nu intri niciodată în confruntare directă cu Rusia, pentru a evita „Al treilea război mondial”.

Pentru Sarah Kreps, „chiar și cei mai înverșunați par să fi învățat lecțiile din ultimele două decenii” și puțini sunt cei care se aventurează să pledeze deschis pentru răsturnarea lui Vladimir Putin.

„Instabilitatea din Libia, Irak și Afganistan a fost deja negativă, dar instabilitatea într-o țară cu mii de arme nucleare ar fi catastrofală”, a spus ea pentru AFP.