Myanmar, în pragul războiului civil: Luptătorii de gherilă au declarat război juntei militare / Nouă escaladare a violențelor

de S.J.     HotNews.ro
Miercuri, 23 iunie 2021, 12:30 Actualitate | Internaţional


Soldați din Myanmar in timpul loviturii de stat
Foto: AFP / Profimedia Images
O declarație formală de război a fost făcută împotriva juntei militare din Myanmar de către o miliție armată, relatează Insider.

În aceeași zi în care focuri de armă au erupt între rebeli și forțele de securitate în Mandalay, al doilea cel mai mare oraș al țării, un grup de luptători ai rezistenței numit Forța Populară de Apărare a remis un comunicat public.

„Am declarat război. Ziua pe care am așteptat-o este în sfârșit aici”, a afirmat Bo Tun Tauk Naing, un purtător de cuvânt al miliției, conform publicației locale Myanmar Now.

Potrivit aceleiași surse, incidentele înregistrate marți au fost prima instanță în care grupările de gherilă au tras asupra forțelor de securitate într-un oraș.

CNN relatează că lupte puternice au erupt în jurul unei clădiri de apartamente între un grup de rebeli și soldații care patrulează în oraș, junta afirmând că clădirea este sediul grupării armate.

Țara din sud-estul Asiei a fost zguduită de un val de violențe sângeroase comise de forțele armate după ce junta militară a preluat puterea în urma loviturii de stat de pe 1 februarie.

Liderii forțelor armate au arestat politicieni proeminenți ai țării, printre care și lidera guvernului civil, Aung San Suu Kyi și președintele Win Myint.

Aung San este în prezent judecată pentru mai multe capete de acuzare iar Comisia Electorală a țării, susținută de juntă, a decis dizolvarea partidului ei, Liga Națională pentru Democrație, catalogându-i pe membrii formațiunii drept trădători.

Insurgenți în zonele montane


Protestele pașnice și demonstrațiile civice din Mandalay și alte orașe au fost reprimate sângeros de forțele de securitate care au tras cu muniție de război în civili.

Noile confruntări ce au avut loc marți și declarația de război care le-a urmat semnalează însă o nouă escaladare a violențelor care ar putea cuprinde marile orașe.

Potrivit unui reportaj al ANI News, înainte de luptele de marți grupările de gherilă și-au concentrat majoritatea atacurilor în zonele izolate de frontieră ale țării.

Însă tot mai mulți tineri sunt antrenați de insurgenți în zonele montane ale țării și aceștia s-ar putea întoarce în curând în satele și orașele natale, pregătiți pentru conflicte urbane, conform Australian Broadcasting Corporation.

Iar New York Times scrie că acești luptători ar putea apela la tactici de insurgență pentru a copleși armata care afirmă că are peste 500.000 de soldați.

Există îngrijorări că violențele ar putea să se intensifice extrem de rapid în următoarele săptămâni, Nikkei Asia relatând că soldații juntei au folosit marți lansatoare de rachete rusești împotriva Forței Populare de Apărare.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2464 vizualizari

  • -2 (4 voturi)    
    Rambo (Miercuri, 23 iunie 2021, 14:11)

    Mazeta [utilizator]

    „Luptători ai rezistenței” înseamnă mercenari înarmați de cea mai mare democrație din lume. În alte părți li se zice teroriști.
    • 0 (2 voturi)    
      Ivane.... (Miercuri, 23 iunie 2021, 15:16)

      AdrianRad [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Si la tine in Russia cum li se zice? Retarzi putinisti?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by