Liderii țărilor NATO urmează să declare China drept un risc de securitate în cadrul summitului de luni, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, declarând la începutul reuniunii că această țară ”vine tot mai aproape de noi”.

Jens StoltenbergFoto: Olivier HOSLET / AFP / Profimedia

”Știm că China nu împărtășește valorile noastre (...) avem nevoie să răspundem împreună, ca o alianță”, a spus Stoltenberg la sosirea la summitul de o zi de la Bruxelles.

”China vine tot mai aproape de noi. Îi vedem în spațiul cibernetic, vedem China în Africa, dar vedem China și investind masiv în infrastructurile noastre esențiale”, a spus acesta, făcând referire la porturi și rețele telecom.

Potrivit surselor diplomatice ale Reuters, în comunicatul final al summitului China nu va fi declarată adversar al Alianței (și Stoltenberg a precizat că nu este un inamic) dar va include îngrijorări în privința Beijingului.

China va fi considerată, astfel, drept o provocare ”sistemică” pentru securitatea Atlantică, în condițiile în care face exerciții militare alături de Rusia, lansează atacuri cibernetice și își dezvoltă cu rapiditate forțele navale.

China a denunţat luni o declaraţie a liderilor Grupului celor Şapte în care Beijingul a fost criticat cu privire la o serie de probleme, precizând că este un amestec grav în afacerile interne ale ţării, relatează Reuters și News.ro.

Liderii G7 au cerut duminică Chinei să respecte drepturile omului în regiunea musulmană Xinjinag, să păstreze un grad înalt de autonomie în Hong Kong şi a subliniat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwanului - toate, probleme extrem de sensibile pentru Beijing.

Liderii NATO speră să deschidă un nou capitol al relațiilor transatlantice la summitul ce începe luni și la care participă și președintele american Joe Biden, la reuniune urmând să fie pusă pe tapet - pentru prima oară - combaterea schimbărilor climatice, dar și ascensiunea militară a Chinei.