Putin speră, înainte de primul summit cu Biden, că omologul său va fi mai puțin impulsiv decât Trump. Despre faptul că a fost făcut ucigaș: Rezultatul „comportamentului macho” specific Hollywoodului VIDEO

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 12 iunie 2021, 9:51 Actualitate | Internaţional


Joe Biden si Vladimir Putin (Screenshot)
Foto: Hotnews
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, spune că relațiile cu SUA sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii ani și a declarat că speră că omologul său american Joe Biden va fi mai puțin impulsiv decât predecesorul său Donald Trump, cu câteva zile înainte de așteptatul prim summit între cei doi șefi de stat, relatează AFP și The Guardian.

Putin și Biden se vor întâlni miercuri într-un summit la Geneva, în timp ce Casa Albă a spus că Biden va aduce în discuție atacurile cibernetice, agresiunile Moscovei împotriva Ucrainei, închiderea disidenților și alte probleme care irită relația bilaterală.

”Avem o relație bilaterală care s-a deteriorat până la cel mai scăzut punct din ultimii ani", a spus Putin, într-un interviu acordat postului american NBC News.

Președintele rus l-a descris pe Joe Biden drept un „om de carieră” care și-a petrecut viața în politică, în timp ce Donald Trump este, după el, un „om talentat” și „colorat”.

”Chiar și acum, cred că fostul președinte Trump este o persoană uimitoare, altfel nu ar fi devenit președinte”, a spus el. „Și nu a venit din elita dominantă americană”.

În ceea ce-l privește pe Joe Biden, "el este radical diferit de Trump, deoarece președintele Biden este un om de carieră. El și-a petrecut cea mai mare parte a vieții adulte în politică".

"Am mare speranță că, da, există anumite avantaje, anumite dezavantaje, dar că nu mai există manevre impulsive din partea președintelui american în funcție", a spus el, potrivit unei traduceri furnizate de NBC News.



Vladimir Putin a recunoscut în mod deschis că l-a susținut pe Donald Trump în 2016. Miliardarul republican și-a exprimat în repetate rânduri admirația față de liderul rus și a apărut să accepte negarea din partea liderului rus a posibilelor ingerințe electorale.

În ceea ce privește epitetul de „ucigaș” ales de Joe Biden pentru a-l califica în lumina unei serii de asasinate, inclusiv cea a adversarului rus Boris Nemțov, liderul de la Kremlin a văzut în el rezultatul „comportamentului macho” specific Hollywoodului.

Un astfel de discurs "face parte din cultura politică americană unde acesta este considerat normal. Dar nu aici. Nu este considerat normal aici", a spus el.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2801 vizualizari

  • +1 (21 voturi)    
    ha! (Sâmbătă, 12 iunie 2021, 10:53)

    Mazeta [utilizator]

    Oare cineva sănătos la cap crede că Putin merge la Geneva ca să fie mustrat și dăscălit de Biden?

    În ciuda retoricii oficiale, administrația americană caută o reapropiere de Rusia (G7+1) și o coalizare a forțelor „democrate” împotriva ascensiunii de neoprit a Chinei.

    Dacă Biden va reuși asta, rămâne de văzut. Important este să nu adoarmă.
    • 0 (8 voturi)    
      e posibil sa adoarma daca nu il vede (Sâmbătă, 12 iunie 2021, 15:44)

      florin4u [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      asadar cracanel la cat de piticanie e va fi necesar sa isi ia un scaun mai inaltat sau sa stea in picioare ca sa para ca e prezent caci altfel probabil va adormi
  • 0 (14 voturi)    
    Manevre impulsvie ? E deja in somnul cel de moarte (Sâmbătă, 12 iunie 2021, 11:17)

    xolv [utilizator]

    Robinette..
  • +3 (13 voturi)    
    Trollii ruși de mai sus au intrat în alertă. (Sâmbătă, 12 iunie 2021, 15:00)

    Rescator [utilizator]

    Indiferent ce a spus Biden despre Putler,dâra de sâge lăsată în urma acestui personaj sinistru se vede din Cosmos.Din anul 2000 și până astăzi a ordonat numeroase asasinate,din care doar o mică
    parte a ajuns la cunoștiința publicului.Să ne reamintim ce a făcut și încă face în Cecenia,Georgia,
    Ucraina,Siria și în toate țările din UE și NATO.
  • -1 (15 voturi)    
    Europa de Est risca sa fie sacrificata de Biden (Sâmbătă, 12 iunie 2021, 15:15)

    animatron [utilizator]

    Au fost trei semne premergatoare deja, semne ca noua putere instalata la Washington, in acord cu oligarhia globalista, are cu totul alte prioritati in Europa decat protectia unor tari ca Polonia, Romania sau cele baltice in fata amenintarii rusesti.

    Mai intai, spre deosebire de presedintele Trump, care s-a opus in mandatul sau acordurilor cu Rusia, Biden a semnat aproape imediat tratatul START, lucru foarte dorit de Vladimir Putin pt ca e in interesul Rusiei.
    De altfel, Duma de stat l-a ratificat dupa nici 48 de ore asa de mare era satisfactia pentru cedarea americana.

    Apoi, Biden a blocat redistribuirea trupelor americane din Germania spre tari din sudul si estul Europei, plan al presedintelui Trump care vroia intarirea flancurilor amenintate ale NATO in Europa.
    Germania a fost foarte multumita ca ramane cu zeci de mii de soldati US care-si cheltuie solda in economia germana si nu in alea romana, poloneza, letona sau italiana.
    Rusia e multumita si ea ca nu se instaleaza mii de soldati US in baze romanesti sau poloneze.

    In timp ce Rusia facea manevre la frontierea cu Ucraina, Biden a promis ca trimite doua nave de razboi in M.Neagra si presa l-a prezentat ca "razboinic", dar in realitate acele nave nu au mai ajuns niciodata pe malurile romanesti sau bulgaresti, au primit ordin sa se intoarca din drum !

    A treia decizie, care a starnit stupoare chiar si in randul "democratilor", a fost o decizie foarte favorabila Rusiei si Germaniei si o lovitura data Poloniei si Ucrainei.

    Biden a decis sa dea OK gazoductului NordStream2, ridicand sanctiunile impuse de Trump corporatiei de stat Gazprom si celor 5 societati din UE care ajutau Rusia.

    A fost un soc total si in Europa (mai putin Germania, foarte multumita), presedintele Ucrainei avand chiar o reactie foarte dura, in public, contra USA.

    Presa globalista inca se chinuie cu "teoria conspiratiei" Rusiagate, cand toate faptele arata ca Biden e cel care ajuta concret Rusia.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by