VIDEO ”Roc”, cel mai mare avion din lume, a efectuat al doilea zbor de test / Scopul în care va fi folosită aeronava dezvoltată de Stratolaunch

de G.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 1 mai 2021, 10:27 Actualitate | Internaţional


”Roc”, enormul avion al Stratolaunch
Foto: Stratolaunch/ Jam Press / SplashNews.com / Splash / Profimedia
Cel mai mare avion din lume a efectuat al doilea zbor test, marcând un nou pas către următoarea generație a tehnologiei de lansare aeriană, scrie Telegraph.

Cu o anvergură a aripilor de 117 metri, mai mult decât lunbimea unui teren de fotbal, avionul Stratolaunch s-a ridicat până la altitudinea de 4.300 de metri și a atins o viteză maximă de 320 kilometri pe oră.

”Am decolat”, a anunțat joi compania pe Facebook, când cele șase motoare ale aeronavei au propulsat-o spre cerul de deasupra deșertului din sudul statului american California. Cele 28 de roți ale avionului au atins iar pista la trei ore după aceeea.

Avionul a fost supranumit ”Roc”, după pasărea mitologică ce putea căra un elefant dintr-o poveste cu Sinbad.

Proiectul Stratolaunch a fost demarat în 2011 de Burt Rutan și co-fondatorul Microsoft Paul Allen, acesta decedând înainte de primul zbor de test, ce a avut loc în aprilie 2019.

Inițial, acest ”monstru” aerian a fost proiectat pentru a duce rachete la marginea atmosferei, de unde să fie lansate din zbor, cu scopul de a face trimiterea de sateliți pe orbită ”la fel de simplă ca achiziționarea unui bilet de avion”.

Dar, în 2020, Stratolaunch a anunțat că schimbă direcția spre lansarea de avioane supersonice care să zboare de cinci ori mai repede decât viteza sunetului.

Compania lucrează la acest moment la primul său avion hipersonic, Talon-A.

Probabil că Stratolaunch va colabora îndeaproape cu departamentul american al apărării, în condițiile în care eforturile militare de dezvoltare de arme supersonice sunt tot mai competititve, mai ales între SUA, China și Rusia.

Potrivit directorului tehnic al Stratolaunch, David Millman, compania intenționează să construiască trei tipuri de vehicule hipersonice.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















65327 vizualizari

  • -12 (32 voturi)    
    Nu e cel mai mare (Sâmbătă, 1 mai 2021, 11:11)

    Nyk1 [utilizator]

    Tot bătrânul Antonov An-225 made in CCCP rămâne cel mai mare!
    • +17 (37 voturi)    
      dude... (Sâmbătă, 1 mai 2021, 11:37)

      imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Sunt si eu curios de ce la 1 din 10 comentarii e ceva care sa ridice in slavi "patria mama"...
      • +16 (28 voturi)    
        Nici nu-i Rusia realizatorul lui Antonov. (Sâmbătă, 1 mai 2021, 12:00)

        asavreau [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        Antonov as fost proiectat și construit în Ucraina.
        • -5 (15 voturi)    
          asa da (Sâmbătă, 1 mai 2021, 15:35)

          srpc [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

          avionul e facut in ucraina, dar bucati din Romania ne-a luat Rusia, nu URSS; bravo
          • +3 (13 voturi)    
            Hehe (Sâmbătă, 1 mai 2021, 19:38)

            transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui srpc

            Nu prea aveti spor cu demonizarea Ucrainei si va cam arde la buzunar stapanul de la cremlin... Asa da, bravo
      • -10 (14 voturi)    
        Legea a treia a lui Newton (Sâmbătă, 1 mai 2021, 12:11)

        Nyk1 [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        Când un corp acționează asupra altui corp cu o forță , cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.
        • +4 (16 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 1 mai 2021, 13:40)

          [anonim] i-a raspuns lui Nyk1

      • +1 (7 voturi)    
        nu-i vorba de "patria mama" (Sâmbătă, 1 mai 2021, 16:17)

        BigJ [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

        https://www.popularmechanics.com/flight/g17805179/worlds-biggest-planes/
    • +14 (22 voturi)    
      E vorba de anvergura aripilor ! (Sâmbătă, 1 mai 2021, 11:52)

      Idealistu [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Nu de capacitate de transport tancuri, tov Putin :)
    • +18 (28 voturi)    
      normal (Sâmbătă, 1 mai 2021, 11:53)

      rakkone [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Sovieticii au avut si cel mai mare pitic din lume.
  • -6 (28 voturi)    
    mare....???? (Sâmbătă, 1 mai 2021, 11:50)

    cepreudonim [utilizator]

    ...doar dupa anvergura aripilor.
    in rest....nimic impresionant.
    • +5 (19 voturi)    
      Zău! (Sâmbătă, 1 mai 2021, 12:02)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui cepreudonim

      Pune și tu 2 avioane prinse între aripi să zboare împreună. vezi ce simplu este.
      • +6 (12 voturi)    
        Nu e deloc simplu (Sâmbătă, 1 mai 2021, 13:34)

        gamma [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        Din pacate e mai simplu sa faci racheta cu 5-10% mai mare si nu mai ai nevoie de avion si de limitarile aferente (fara combustibil supraracit , ba chiar as zice fara combustibil lichid criogenic standard ) etc etc . E ok pentru proiecte speciale dar o sa ramana unic
        • +6 (6 voturi)    
          Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 1 mai 2021, 22:23)

          [anonim] i-a raspuns lui gamma



Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by