Miniștrii de externe ai UE au decis luni adoptarea de noi sancțiuni țintite împotriva persoanelor responsabile pentru anchetele judiciare care îl vizează pe opozantul rus Alexei Navalnîi, au declarat pentru AFP mai multe surse diplomatice.

Alexei NavalniiFoto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP / Profimedia

Un "acord politic" pentru noi sancțiuni țintite a fost găsit în cadrul reuniunii iar șeful diplomației europene Josep Borrell a fost însărcinat să propună o listă cu responsabili ruși supuși sancțiunilor.

Această listă nu ar urma însă să conțină numele vreunui oligarh.

Potrivit unor diplomați consultați de Reuters, ar putea fi vizați șeful Comitetului de Investigații, directorul penitenciarelor, directorul Gărzii Naționale și procurorul general al Rusiei.

Navalnîi afirma, în noiembrie 2020, în fața deputaților europeni: "UE trebuie să țintească banii, oligarhii, nu doar foștii oligarhi, ci pe cei noi, membrii cercului apropiat al lui Putin".

Acordul de luni nu vizează însă decât patru înalți funcționari.

Apropiații opozantului s-au declarat dezamăgiți. "Dacă este vorba să sancționezi zece funcționari ai Kremlinului cărora nu le place să călătorească în străinătate și care nu au bunuri în străinătate, atunci nu va fi dureros și nu va transmite mesajul", a avertizat Leonid Volkov, venit la Bruxelles pentru a pleda pentru sancțiuni europene împotriva oligarhilor apropiați de președintele Putin.

Răspunsul european este "țintit, proporțional și inatacabil din punct de vedere juridic", a susținut un ministru european de externe.

"Nu este posibil să sancționezi oligarhii. Nu putem acționa decât împotriva funcționarilor și aceasta doar dacă avem dovezi", a explicat șeful diplomației Luxemburgului Jean Asselborn înaintea reuniunii.

Sancțiunile europene constau în interdicția de acordare de vize și înghețarea averilor în UE pentru persoanele sau entitățile vizate.