SUA: Preşedintele Biden promite să acţioneze împotriva rasismului, adoptă măsuri restrânse
Moartea afro-americanului George Floyd, asfixiat în mai de un poliţist alb, "a marcat un punct de cotitură în atitudinea ţării faţă de justiţia rasială", a declarat preşedintele democrat într-un discurs de la Casa Albă. "Este timpul să acţionăm deoarece credinţa şi morala impun asta", pentru că rasismul este "coroziv, distructiv şi costisitor" pentru Statele Unite, a adăugat el înainte de a semna, printre altele, un decret pentru a pune capăt închisorilor federale private.
În timpul campaniei sale, democratul i-a cucerit pe alegătorii afro-americani promiţând în special reformarea sistemului penitenciar din Statele Unite, unde minorităţile sunt supra-reprezentate.
Noul decret ordonă ministrului justiţiei să nu reînnoiască contractele operatorilor privaţi la expirarea acestora.
"Acesta este un prim pas pentru a împiedica marile afaceri să profite de sistemul penitenciar", a continuat Joe Biden, criticând închisorile private "mai puţin umane şi mai puţin sigure".
Reforma a fost decisă la sfârşitul preşedinţiei lui Barack Obama, dar succesorul său republican, Donald Trump, a renunţat imediat după instalarea sa la Casa Albă.
Ea are, totuşi, o rază de acţiune limitată: doar 116.000 din cele peste două milioane de deţinuţi au fost închişi în unităţi private în 2019, sau 7% din populaţia carcerală din penitenciarele de stat şi 16% din cea aflată în penitenciare federale, potrivit Ministerului Justiţiei.
Şi noul decret prezidenţial nu se referă la centrele de retenţie pentru migranţi, adesea gestionate de operatori privaţi.
Prin urmare, apărătorii drepturilor omului l-au întâmpinat cu o oarecare răceală.
"Decretul semnat este un prim pas important, dar preşedintele Biden are obligaţia de a face mai mult", a spus David Fathi de la puternica organizaţie ACLU, cerându-i să limiteze utilizarea forţei de către poliţie şi plasarea în izolare a deținuţilor, precum şi abolirea pedepsei cu moartea la nivel federal.
"Acest accent pus pe privat este mai mult un spectacol cu sentimente bune decât o politică solidă", a adăugat profesorul de drept penal John Pfaff pe Twitter.
Preşedintele Joe Biden a mai semnat trei decrete, destul de vagi, pentru a întări lupta împotriva discriminării în domeniul locuinţelor, împotriva rasismului faţă de americanii de origine asiatică şi pentru a consolida dialogul dintre administraţia sa şi naţiunile amerindiene.
El a ţinut să sublinieze că lupta împotriva rasismului "va lua timp" şi că vor urma alte măsuri în zilele şi săptămânile viitoare.

VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO De ce nu pot să aleg tipul de vaccin cu care mă vaccinez?
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
INTERVIU Răsvan Radu, UniCredit: Au scăzut mult cererile de suspendare la plată a ratelor în ianuarie-februarie 2021 față de 2020
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Fascinanta legătură dintre spionaj și tehnologie: de la datele stocate în ADN-ul uman, la falsul turn GSM din aeroport care-ți fură informațiile din telefon
Studii din ultimii 10 ani au aratat ca scaderea criminalitatii s-a corelat cu eliminarea plumbului din benzina (Pb scade IQ-ul). NYC de sub Giuliani era comparat cu alte orase din SUA unde criminalitatea a scazut la fel si de la sine in aceeasi perioada de timp.
De abia acum se va actiona rasial si vor fi discriminati albii. Niste dobitoci, acesti "democrati".
Alo, Bideu pune si tu lumina la Casa Alba cand semnezi dintr-astea ca te crede lumea dus! Si spune hortacilor sa si inregistreze masurile nemasurate nu doar sa le indosarieze la ziar.
Iar garda nationala iti multumeste din adancul sufletului si al subsolului in care i-ai cazat. Ti-au intors spatele si ti-au tras salve de tun in memoriam nu de bun venit.
Sunt negru de furie da... Adevarul e, ca intr-o zi, cu totii albim!
Biden semneaza cam orice i se pune in fata si deja a declansat o criza cu Canada pro-cubanezului Trudeau, foarte contrariat de anularea de catre guvernul de stanga de la Washington a unui proiect de gazoduct si pierderea a circa 10.000 de locuri de munca potentiale in Canada si USA.
Presedintele Trump aprobase proiectul pt ca se puteau crea mii de locuri de munca, crestea gradul de independenta energetica a USA, aducea bani in plus la buget si procente la PIB.
Dar extrema stanga si eco-socialistii erau ingrijorati de soarta focilor si crabilor din zona, s-au gasit si cativa "nativi" sa contreze pt ca oricum nimeni nu-i angaja acolo pt ca au faima ca sunt majoritar alcoolici si absenteisti.
Sunt tot felul de astfel de "masuri" luate prin OUG-uri de Biden, la fel de impotente si ineficiente dar "simbolice" si destinate sa calmeze macar partial agitatia oengistilor care traiesc din subventii si proiecte pe bani publici pe seama platitorilor de impozite.
Floyd a fost un talhar condamnat pentru jaf armat, a intrat peste o femeie gravida sa o talhareasca in casa, nu avea nimic de "erou" in trecutul sau prezentul sau sordid.
Minoritatile, infractorii, migrantii ilegali, sunt noii "proletari" ai marxistilor, dat fiind ca adevaratii muncitori nu mai voteaza stanga nici macar in Europa, voteaza cu Trump in USA, cu Salvini in Italia, cu Le Pen in Franta, etc.
"First Step Act" e reforma reala istorica facuta de presedintele Trump in 2015 pentru infractorii afro-americani Trump, cea mai mare reforma penala din ultimele decenii.
De aia nici Biden nu are ce face in plus in afara de cosmetizari "simbolice".
Justitia inseamna raspundere "individuala", nu "rasiala", programul stangii US e un regres in drept si o negare a responsabilizarii individuale.
Potrivit sondajului recent pt NBC news, in caz de aparitie a unui "Patriot Party" condus de presedintele Trump, ar vota cu el 9% dintre afro-americani si 13% hispanici.
Cifre care ingrijoreaza atat stanga cat si colaboratorii ei dintre republicani (cei numiti "republican in name only").
la un ciorap de lana
btw,unde dracului sunt bidenistii,ce-i cu ei,nu si-au primit argintii?