O femeie acuzată de uciderea a șapte persoane a compărut în fața unei instanțe din sud-estul Chinei după ce a eludat timp de peste 20 de ani autoritățile, relatează CNN.

Lao RongzhiFoto: China Public Security

Lao Rongzhi, în vârstă de 46 de ani, a fost adusă luni în fața unei instanțe din orașul Nanchang, potrivit unui comunicat postat de curte pe contul său de Weibo.

Lao „și-a exprimat scuzele” față de familiile victimelor și a pretins că a fost la rândul său o victimă, afirmând că a fost forțată să îl ajute din frică pe iubitul ei, Fa Ziying, un criminal condamnat deja.

Fa a fost arestat în iulie 1999 și condamnat pentru șapte crime. Bărbatul a fost condamnat în luna decembrie a aceluiași an, potrivit presei de stat chineze.

„Cei doi au conspirat și au avut o diviziune clară a muncii”, afirmă comunicatul instanței din Nanchang, acesta precizând că „ei au comis împreună infracțiunile de jaf, răpire și crimă premeditată în Nanchang, Wenzhou, Changzhou și Hefei”.

Lao a relatat instanței că metodele folosite de Fa erau „foarte crude” și că în timpul relației sale cu el a fost abuzată fizic și mental, pierzând și două sarcini.

Cei doi au avut o relație între 1996 și 1999 iar Lao a folosit mai multe nume pentru a eluda autoritățile în timp ce s-a deplasat prin țară după arestarea partenerului ei.

Aceasta a călătorit în diferite orașe, și-a câștigat existența lucrând part-time în baruri și alte locații de divertisment. De asemenea Lao a apelat la chirurgia plastică pentru a-și schimba înfățișarea și evita arestarea.

Însă în cele din urmă femeia a fost arestată în luna noiembrie a anului trecut într-un centru comercial din orașul Xiamen din sud-estul Chinei.

Lao a fost pusă sub acuzare pentru crimă, jaf și răpire, potrivit autorităților chineze.

Femeia a declarat luni instanței că a „trăit în întuneric” în ultimele două decenii, adăugând că poate „în sfârșit să doarmă liniștită” și să nu se mai teamă că va fi prinsă de poliție.

Zhu Dahong, soția unuia dintre bărbații uciși de Lao, a declarat că este „dificil de acceptat o asemenea scuză”.

„Durerea pe care am simțit-o în ultimele două decenii nu poate fi ștearsă printr-o scuză”, a declarat Zhu.

Citește și: