Administraţia Vladimir Putin a anunţat, miercuri, că nu a ajuns încă la un acord cu Statele Unite privind prelungirea Noului Tratat START, privind limitarea armamentului nuclear, în pofida informaţiilor de la Washington sugerând progrese importante, potrivit Reuters.

Putin si PeskovFoto: Valeri Sharifulin / TASS / Profimedia Images

Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), semnat în anul 2010, limitează numărul ogivelor nucleare în Rusia şi SUA. Tratatul va expira în februarie 2021 dacă nu va fi prelungit, citează Mediafax.

Oficiali de la Washington au sugerat că Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord de principiu pentru prelungirea tratatului. Conform unor surse citate de site-ul de ştiri Axios.com, Administraţia Donald Trump ar vrea semnarea acordului de prelungire a Noului Tratat START înaintea scrutinului prezidenţial din 3 noiembrie.

Însă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că deocamdată nu s-a ajuns la niciun acord, deşi Rusia vrea prelungirea tratatului. "În privinţa înţelegerii necesităţii prelungirii Tratatului START, sperăm că suntem pe acelaşi drum. Noi înţelegem necesitatea de a fi prelungit, că acest lucru este în interesul ambelor ţări şi al securităţii strategice la nivel mondial", a declarat Dmitri Peskov, potrivit agenţiei Reuters.