Fostul președinte argentinian Carlos Menem, care a condus țara sud-americană între 1989 și 1999, se va recăsători cu fosta sa soție Zulema Yoma, la 30 de ani după divorț, a anunțat joi avocatul Dario d'Alessandro, transmite AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Senator din 2005, Carlos Menem a sărbătorit 90 de ani în 2 iulie, după ce fusese internat 15 zile din cauza unei pneumonii.

"Carlos Menem se căsătorește săptămâna viitoare cu Zulema Yoma", a spus avocatul, la emisiunea TN Show a televiziunii America. "Un judecător îi va căsători la locuința sa deoarece are 90 de ani și o problemă de sănătate".

Încheiată în 1966, căsătoria lui Carlos Menem și Zulema Yoma, care au avut doi copii - Carlos Junior decedat între timp și Zulemita - s-a încheiat cu un imens scandal în 1990 când președintele din acea vreme și-a alungat soția de la reședința oficială din Olivos.

Anunțul căsătoriei coincide cu cel al căsătoriei celei de-a doua soții a lui Carlos Menem, fost Miss Chile Cecilia Bolocco, cu omul de afaceri José "Pepo" Daire.