Economia australiană a crescut cu 2,2% în 2019. Dar incendiile de pădure și în special coronavirusul ar putea provoca o recesiune tehnică în 2020, ceea ce ar pune capăt unui ciclu de creștere neîntreruptă care durează de 29 de ani, scrie Les Echos, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Economia Australiei, singura dintre țările dezvoltate care nu a intrat în recesiune în timpul crizei financiare din 2008, își demonstrează încă o dată robustețea. Cifrele de creștere pentru ultimul trimestru din 2019 (+0,5%) au fost făcute publice marți și sunt mai bune decât previziunile.

Pe ansamblul anului 2019, PIB-ul a crescut cu 2,2%. Aceste rezultate pozitive se datorează în special unei creșteri a exporturilor, în special a celor din sectorul minier, al căror volum a crescut cu 7,3% pe an.

Prețul fierului, al aurului sau al nichelului, pe care Australia le exportă în cantități considerabile, a crescut mult în 2019. Dar așa-numita «Lucky Country», care deține recordul mondial al celei mai lungi faze de creștere economică (29 de ani consecutiv), este pe cale să își piardă karma.

Efectul asupra economiei al incendiilor, a căror violență a atins apogeul la sfârșitul lunii decembrie, și mai ales al coronavirusului nu a fost luat în calcul pentru aceste cifre. Dar acest efect este unul real și deja se traduce în pierderi de miliarde de dolari, în special în domeniile turismului și educației, care au ca punct comun dependența de China.

Pentru a încerca să limiteze efectele acestei crize, Banca Centrală a Australiei a anunțat marți o nouă scădere a dobânzii, a patra din iunie 2019 și până astăzi, fiind stabilită la 0,5% - un minim istoric.

„Acest lucru ar trebui să ne permită să ușurăm greutatea îndatorării gospodăriilor și să le stimulăm să consume mai mult”, apreciază Alan Oster, economist șef la National Australia Bank (NAB).

În SUA, Trezoreria a luat aceeași decizie câteva ore mai târziu, reducând șansele de a vedea o scădere drastică a valorii dolarului australian, care se schimbă acum la o paritate de 0,65 față de dolarul american, cel mai scăzut nivel din 2008 încoace.

Alan Oster, la fel ca majoritatea economiștilor, estimează că primul trimestru 2020 va fi negativ (-0,3%). El respinge pe moment ideea unui al doilea trimestru negativ, ceea ce ar însemna intrarea Australiei într-o fază de recesiune tehnică, fără însă a o exclude.

„Totul depinde de durata epidemiei de coronavirus. Dacă va mai circula și la finalul lunii iunie, atunci da, va fi recesiune”.

Banca Centrală a Australiei pare deja lipsită de muniție, ce ar putea face guvernul pentru a evita un astfel de scenariu?

„Să investească masiv în proiecte de infrastructură, să reducă impozitele pentru persoanele fizice și/sau să crească alocația de șomaj care, în termeni reali, au rămas neschimbate de peste 20 de ani”, sugerează Alan Oster.

Mesaj recepționat de premierul Scott Morrison, care a anunțat săptămâna aceasta că lucrează la un program de relansare.

Joi, secretarul Trezoreriei urmează să prezinte în Senat estimări privind impactul asupra economiei al incendiilor și al coronavirusului.