Telegraph: Influenţa şi expertiza pe care le-a adus Marea Britanie la Bruxelles şi vidul pe care îl lasă

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 4 februarie 2020, 2:48 Actualitate | Internaţional


Brexit PE
Foto: Captura BBC
Apartenenţa Marii Britanii la UE ia sfârşit, punând capăt celor 47 de ani de implicare britanică în proiectul european. Momentul survine la finalul unei săptămâni de evenimente de adio în capitala belgiană, unele furioase precum cel destinat lui Nigel Farage, dar majoritatea lacrimogene şi marcate de regrete pentru că s-a ajuns aici.

Într-un contrast puternic cu ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Parlamentului, unde adepţii ieşirii au sărbătorit momentul plecării Marii Britanii din UE, la Bruxelles atmosfera a fost sumbră şi amortizată.

Instituţiile UE intenţionau să coboare steagurile britanice sub acoperirea întunericului, dureros de conştiente că Brexit nu poate fi considerat un prilej de sărbătoare. Pe de altă parte, Marea Britanie îşi pierde întreaga reprezentare în aceste instituţii.

"Vă vom duce dorul", a fost refrenul constant al liderilor şi parlamentarilor UE.

Guy Verhofstadt, coordonatorul federalist al Brexit din partea Parlamentului European, a recunoscut că "încăpăţânarea" britanică a fost o calitate de preţ, de-a lungul anilor. El a spus că îi vor lipsi "isteţimea, şarmul şi inteligenţa" britanice. Apoi a arătat clar că eurodeputaţii Partidului Brexit nu au avut niciuna din aceste calităţi.

Margrethe Vestager, unul din cei mai puternici comisari de la Bruxelles, a spus că va duce dorul simţului britanic al umorului şi a recunoscut că va "dura" până când UE îşi va reveni după Brexit.

Stă în tradiţia de la Bruxelles ca motorul franco-german să pună în mişcare procesul decizional politic al UE dar totodată este un fapt larg acceptat că Regatul Unit a fost o utilă frână de mână sau accelerator în această privinţă.

"Noi avem o axă franco-germană, dar o parte a acestei energii vine, venea, de la Regatul Unit. Asta crează un vid, iar alte state membre sau coaliţii de state membre vor trebui să umple acest vid", a spus dna Vestager.

Un diplomat a vorbit mai direct: "Nu-mi vine să cred că ne lăsaţi cu francezii", a spus el.

Gluma a fost pe jumătate serioasă. În rândul unor ţări se manifestă nelinişte privitor la posibilitatea ca Brexit să anunţe o alunecare în protecţionism în cadrul UE. Regatul Unit a fost mult timp perceput ca un campion al liberului schimb şi este preţuit pentru activitatea sa de liberalizare a unor sectoare ca serviciile şi achiziţiile.

Acum când Angela Merkel este tot mai absentă pe scena UE, există temeri că protecţionismul în stil francez va ieşi învingător şi UE va încerca tot mai mult să creeze o industrie pan-UE de "campioni europeni".

Bruxelles-ul aşteaptă să se ofere, spun veterani înţelepţi din capitala belgiană, şi ce păcat că nu mai e niciun stat membru suficient de mare, precum Marea Britanie, pentru a-şi asuma controlul.

În mod normal, Marii Britanii i-ar reveni rolul de a pune frâna de mână, în calitate de stat membru mai mare, şi de a le oferi statelor mai mici cupola sub care să se alinieze. Această cupolă a fost spulberată, silind ţările mai mici să strângă laolaltă coaliţii neexperimentate pentru a contracara influenţa franceză.

De-a lungul anilor, influenţa britanică s-a epuizat dar la Bruxelles nimeni nu neagă că oficialităţile şi diplomaţii Regatului Unit au jucat un rol util în crearea UE moderne. Se păstrează un respect pentru Foreign Office, considerat un serviciu diplomatic tip "Rolls Royce" şi pentru profesionalismul şi pragmatismul oficialităţilor britanice.

Unii citează preşedinţia lui Roy Jenkins în fruntea comisiei, primul şi acum ultimul britanic care a condus executivul UE, ca o marcă înaltă a influenţei britanice la Bruxelles. Dl Jenkins a instituit uniunea monetară, precursoare a euro în 1977, la numai patru ani după ce Marea Britanie a reuşit în sfârşit să adere la Comunitatea Economică Europeană după două tentative blocate.

Arthur Cockfield, comisarul Marii Britanii din 1984 până în 1988, este cunoscut ca "părintele pieţei unice", politică promovată de Margaret Thatcher.

Tony Blair, unul din puţinii premieri care nu şi-au ascuns dorinţa de a conduce Europa, a schimbat faţa UE pentru totdeauna.

Marea Britanie a depus eforturi mari pentru integrarea în UE a ţărilor est-europene care zăcuseră dincolo de Cortina de Fier. În 2004, Ciprul, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia au aderat simultan. "Big Bang"-ul a continuat cu primirea în 2007 a Bulgariei şi României.

Europa nu mai era un club mic de naţiuni occidentale şi engleza a început să însoţească franceza în calitate de lingua france în instituţiile UE. Acum a suferit o mutaţie devenind engleza îmbibată de jargon de la Bruxelles, cu consacrarea unor cuvinte impenetrabile precum "paperiology".

Este posibil ca Blair să fi sădit seminţele Brexitului

Este posibil ca dl Blair să fi sădit fără să ştie seminţele Brexit, prin refuzul idealist de a folosi regulile UE care ar fi suspendat temporar libertatea de deplasare a cetăţenilor din noile ţări membre. Migraţia, temă centrală a campaniei premergătoare referendumului Brexit, şi-a început ascensiunea. În 2016, anul în care a fost organizat referendumul, în Regatul Unit trăiau 3,5 milioane de cetăţeni europeni, comparativ cu 1,5 milioane în 2003.

Lărgirea UE rămâne politica Regatului Unit şi în prezent, Marea Britanie susţinând aderarea ţărilor din Balcanii de Vest pentru a contracara ameninţarea unor noi conflicte în regiune şi a influenţei ruse.
Însă Brexitul a distrus dinamismul din spatele acestei din urmă iniţiative, care s-a blocat după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a împiedicat începutul discuţiilor cu Albania şi Macedonia de Nord. "Fără Marea Britanie, lărgirea este moartă", a remarcat un diplomat din UE.

Dl Blair a fost un susţinător entuziast al aderării Marii Britanii la moneda unică, ceea ce ar fi făcut imposibil Brexitul. Speranţele lui au fost zădărnicite de cele "cinci teste" ale ministrului său de finanţe Gordon Brown. Marea Britanie îşi asigurase deja una din infamele sale "exceptări" care o scuteau de intrarea în uniunea valutară.

Exceptările de acest fel şi chiar rabatul britanic de la bugetul UE pentru obţinerea căruia a devenit celebră Margaret Thatcher, au fost tolerate cu suspiciune. În momentul în care Theresa May care pe atunci era secretar de interne a respins o serie de legi juridice ale UE doar pentru a le alege discreţionar pe cele convenabile, din nou s-au acordat permise pentru excepţionalismul britanic.

Mulţi de la Bruxelles insistă că Marea Britanie pur şi simplu nu a înţeles ce acord bun obţinea de la UE şi ce sacrifică pentru rezultatul referendumului.

Jean-Claude Juncker, de acum fostul preşedinte al Comisiei Europene, a fost aplaudat în tăcere de mulţi de la Bruxelles când a spus că britanicii au fost mereu "europeni cu jumătate de normă".

Când dl Brown a fost premier, el a semnalat senzaţia tot mai accentuată de disconfort britanic faţă de UE, în pofida entuziasmului pe care el în manifesta pentru bloc. Acest disconfort a început în timpul lui Margaret Thatcher şi a continuat în timpul lui John Major, care a blocat toate legile UE pe care le putea bloca după interdicţia UE pentru carnea de vită britanică în timpul epidemiei bolii vacii nebune din 1996.

Şefii de stat şi guvern s-au reunit într-o mănăstire veche de 500 de ani pentru a semna Tratatul de la Lisabona, susţinut de dl Brown. Însă premierul, conştient de euroscepticismul în creştere din Marea Britanie, a fost mult mai puţin dispus să fie filmat în timp ce se iscălea pe document.

El a ajuns cu o întârziere de trei ore şi jumătate şi a semnat tratatul într-o încăpere mică, la mult timp după ce omologii săi plecaseră să ia prânzul. Tratatul de la Lisabona le-a dat statelor membre dreptul de a ieşi din UE, pentru prima dată, prin clauza Articolului 50.

Oficialităţile britanice şi eurodeputaţii britanici şi-au făcut simţită influenţa ulterior crizei financiare prin intermediul lui Jonathan Faull, cel mai marcant funcţionar civil al Regatului Unit în UE, care a condus departamentul responsabil de elaborarea reglementărilor pentru serviciile financiare.

Comisarul în subordinea căruia se afla era Michel Barnier, ulterior devenit mai cunoscut în Marea Britanie în calitate de negociator al Brexitului din partea UE. Sharon Bowles, eurodeputat liberal-democrat, a condus influenta comisie monetară şi pentru afaceri economice care se ocupa de adoptarea proiectelor legislative. Catherine Ashton a fost al doilea membru ca importanţă din comisie şi primul şef al politicii externe a blocului.
Autoritatea britanică a conduitei financiare a făcut un lobby asiduu şi de succes pentru a se asigura că regulile nu vor răni fatal City-ul londonez. Nu a fost suficient pentru unii adepţi ai Brexitului şi actualul guvern nu a făcut un secret din dorinţa sa de a se delimita de regulile la a căror elaborare a ajutat, după Brexit.

Simţindu-se la largul său pe plan intern, David Cameron s-a dovedit incapabil să joace partida la Bruxelles. Şi-a îndepărtat unii lideri şi a lăsat Marea Britanie izolată. Aceasta urma să se dovedească ceva fatal pentru speranţele sale de a se lupta cu reforma UE de la Bruxelles pentru a-şi susţine campania pentru rămânerea în blocul comunitar.

Mulţi din cei de la Bruxelles au impresia că el a avut rezultate mult mai bune decât s-a înţeles vreodată în Marea Britanie, deşi a pus la încercare răbdarea celorlalţi lideri ai UE. Nu a fost suficient pentru a convinge publicul britanic.

În 2009, dl Cameron i-a retras pe eurodeputaţii conservatori din Partidul Populst European de centru-dreapta din Parlamentul European, aceasta fiind cea mai largă şi mai influentă alianţă politică paneuropeană de la Bruxelles. El a format în schimb Grupul conservatorilor şi reformiştilor europeni. Astăzi, oficialităţile britanice care lucrează în acest grup, unele cu vechime de un deceniu, au fost înştiinţate că îşi pierd locul de muncă.
În 9 decembrie 2011, liderii UE s-au reunit la Bruxelles pentru a elabora un tratat de urgenţă pentru menţinerea monedei euro. Dl Cameron a solicitat concesii pentru protejarea City-ului londonez dar a fost refuzat. Când s-a opus prin veto tratatului, ceilalţi lideri l-au ocolit printr-un tratat interguvernamental care ţinea locul acelui acord.

Umilinţa s-a repetat în momentul în care dl Cameron a fost silit să voteze desemnarea lui Jean-Claude Juncker în calitate de preşedinte al comisiei, în 2014. A fost depăşit la voturi, cu un scor de 26 la doi, doar Ungaria alăturându-i-se în lupta a la Pirus.

Fotografiile aranjate în care apăreau dl Juncker şi dl Cameron nu au reuşit prea mult să convingă oamenii că disensiunile fuseseră depăşite. Dlui Juncker îi plăcea să spună că el l-a avertizat pe premier să nu convoace referendumul şi că a anticipat corect rezultatul.

Faptul că Nick Clegg, eurofil poliglot cu studii la o şcoală de perfecţionare a birocraţilor de la Bruxelles, a fost vicepremierul său pare a fi avut prea puţină importanţă pentru stratagemele politice folosite de dl Cameron.

Rezultatul referendumului a antrenat demisia comisarului britanic al serviciilor financiare, Jonathan Hill. El a fost înlocuit cu Julian King, care şi-a îndeplinit cu asiduitate noua sa misiune în domeniul securităţii şi contraterorismului, recunoscător că nu i se atribuise un post irelevant.

Ian Duncan, eurodeputat conservator scoţian, s-a ocupat de reforma pieţei de schimburi de carbon a UE. Când a încercat să demisioneze, i s-a cerut să rămână. Unele persoane de la Bruxelles se tem că pierderea Marii Britanii, campioană în lupta împotriva schimbării climatice, va modifica balanţa puterii în UE şi va întări acele state membre care doresc cu disperare să nu renunţe la industriile lor poluatoare.

Presa învinuită pentru criticile la adresa Bruxellesului

Dl Juncker pune Brexit pe seama presei eurosceptice şi a interminabilelor critici la adresa Bruxellesului formulate de o serie de prim-miniştri ai Regatului Unit.

Ei nu au explicat niciodată publicului că aprobaseră o parte cu mult, mult mai mare din legislaţia UE şi că de cele mai multe ori Marea Britanie avusese câştig de cauză în privinţa reglementărilor UE, conform dlui Juncker. Opinia lui este împărtăşită de mulţi.

Negocierile pe tema Brexit au costat Marea Britanie respectul la Bruxelles. Diplomaţii săi au devenit celebri pentru faptul că erau bine informaţi, de încredere şi bine pregătiţi. În timpul conducerii secretoase a Theresei May, ei nu au mai lăsat deloc impresia aceasta.

Atunci când politicieni britanici precum Boris Johnson şi Jeremy Hunt au comparat UE cu Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, relaţiile s-au deteriorat şi mai mult.

Nivelul minim a fost atins după ce liderii frustraţi ai UE au umilit-o pe dna May la un summit de la Salzburg, respingând public planul ei guvernamental ca nefuncţional.

Premierul care fusese neadecvat consiliat i-a înfuriat pe şefii de stat şi de guvern, citindu-le un articol de opinie pe care ea îl publicase într-un ziar austriac în acea zi. Personalul de la Bruxelles a informat că dna May nu avea niciun plan pentru Brexit.

Victoria covârşitoare a Partidului Brexit la alegerile europene a spulberat speranţele unor lideri în posibilitatea ca o amânare pe termen lung a Brexitului să pună bazele unui al doilea referendum.

Boris Johnson i-a succedat dnei May şi i-a retras prompt pe diplomaţii britanici din majoritatea întrunirilor UE şi a refuzat să desemneze un nou comisar UE, ceea ce a antrenat ameninţarea cu o acţiune juridică din partea noului preşedinte al comisiei, Ursula von der Leyen.

Dl Johnson, care a frecventat o şcoală europeană din capitala belgiană şi a fost corespondentul ziarului The Telegraph la Bruxelles, nu este îndrăgit la Bruxelles. “Minciunile” pe care le-a spus el despre UE în campania pentru referendum sunt considerate vinovate pentru Brexit.

Victoria lui zdrobitoare în alegerile generale din decembrie a constituit momentul când întregul Bruxelles a ştiut sigur că Brexitul va avea loc. Ca o ironie, multe oficialităţi mai nutreau speranţa că vor afla în cele din urmă o oarecare certitudine şi determinare pentru a pune capăt celor trei ani şi jumătate de negocieri dureroase.

În pofida protestelor Comisiei Europene că lucrurile ar sta exact invers, Brexitul submina politicile UE privind banda largă şi altele, silind Bruxellesul să intre în mod limitare a pagubelor după anii de criză economică şi criză a migraţiei.

UE nu a rămas complet impasibilă. În lipsa implicării britanice, planifică o serie de noi politici inclusiv un pact ecologic european şi o reformă a politicii migraţiei. Proiectele de multă vreme amânate de atragere de fonduri pentru cercetare în domeniul apărării au decolat în fine, graţie dispariţiei obiecţiei îndelungate a Regtului Unit, că integrarea militară ar deveni irelevantă.

La Bruxelles se manifestă speranţa că Brexitul va consolida unitatea celorlalte state membre, care va fi pusă la încercare încă o dată în cadrul negocierilor comerciale care încep.

Abordarea faţă de Brexit este unul din foarte puţinele lucruri asupra cărora uniunea deseori divizată a reuşit să se pună de acord în unanimitate, dar există serioase semne de întrebare privitor la capacitatea de a aduce foarte necesara reformă.

Nathalie Loiseau, eurodeputatul aliat al lui Macron şi fostul ministru pentru Europa al Franţei, s-a angajat să înnoiască Europa după Brexit. Ea i-a avertizat pe adepţii sepărării că Brexitul “este şi va rămâne un eveniment excepţional” şi că “nu veţi mai putea da vina pe Bruxelles”.

La Bruxelles, Brexitul este privit cu un profund regret dar astăzi mai sunt şi persoane care vor răsufla uşurate. Şi, în pofida tristeţii, UE nu va avea o atitudine sentimentalistă la negocierile dificile programate să înceapă după Brexit.

James Crisp, The Telegraph (preluare Rador)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2217 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by