Cel puțin 25 de militari uciși în urma unui atac asupra unei baze militare din Niger

de S.J.     HotNews.ro
Vineri, 10 ianuarie 2020, 1:36 Actualitate | Internaţional


Atac jihadist in Niger
Foto: Captura YouTube
Atacatori suspectaţi de apartenenţă la o grupare jihadistă au ucis joi 25 de soldaţi şi au rănit alţi şase într-un atac comis împotriva unui post al armatei Nigerului în vestul ţării, în apropiere de frontiera cu Mali, a informat guvernul într-un comunicat citat de Reuters, informează Agerpres.

Circa 63 de atacatori au fost de asemenea ucişi în cursul confruntării, survenite la Chinagodrar, situat la 200 km nord de Niamey, precizează autorităţile. Atacatorii au „venit la bordul mai multor maşini şi motociclete”, potrivit textului, care asigură că „riposta cu sprijinul aerian combinat al aviaţiei nigeriene şi al partenerilor noştri a permis efectuarea unor lovituri şi alungarea inamicului în derută în afara frontierelor noastre”, transmite AFP, citând un text difuzat de purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării nigerian, colonelul Souleymane Gazobi.

„Operaţiunile de curăţare continuă”, conchide comunicatul. Acest atac, care nu a fost revendicat încă, se înscrie în contextul violenţelor crescânde din partea grupărilor legate de Al Qaida şi Statul Islamic, care încearcă să constrângă armata nigeriană să se retragă din zone de la frontiera cu Mali.

Luna trecută, atacul împotriva altei baze militare, situată la 150 km vest de Chinagodrar, s-a soldat cu 71 de morţi printre militarii nigerieni.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















394 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by